* Ctitorul Teatrului Tineretului ar fi împlinit 90 de ani
În faţa cortinei…
Ion Coman (26 august 1925 – 5 decembrie, 1970) a fost primul director al teatrului din Piatra-Neamţ. 90 de ani de la naşterea sa şi 45 de la plecarea spre cele fără de sfârşit ar fi un bun prilej de aducere aminte a isprăvilor unui don quijote care a creat gloria unui teatru cu care istoria se mândreşte şi de care, contemporanii (dinlăuntru sau din afara instituţiei), îşi bat joc cu nonşalanţă şi inconştienţă. E de prisos de adăugat că luarea în posesie a istoriei foloseşte cât şi nepăsarea; dar o zgândărire a memoriei – gândesc – ar mai tempera (poate) vocalizele celor care se alăptează din ea.
Deşi a făcut doar studii sumare, Coman s-a dovedit a fi un bun organizator şi un fanatic iubitor de teatru. A fost director al Secţiei de Estradă a Teatrului „Constantin Tănase” din Bucureşti, al Teatrului de Stat Bacău (1953-1961), director al Teatrului de Stat Piatra Neamţ (iulie1961 – septembrie 1967), director al Teatrului Tineretului Piatra Neamţ (septembrie 1967 – decembrie 1969).
Pentru rigoare, precizăm că Secţia Piatra Neamţ a Teatrului de Stat din Bacău a fost creată la 15 septembrie 1958 (primul spectacol, pe 3 octombrie 1958: Vicleniile lui Scapin, de Molière, regia David Esrig), şeful secţiei fiind actorul Paul Varduca, transferat de Ion Coman de la Teatrul Naţional din Iaşi. Mai spunem doar că Teatrul de Stat Piatra Neamţ a avut primele spectacole cu Secunda 58 de Dorel Dorian (premiera cu nr. 1:14 oct.1961) şi Băiatul din banca a doua de Alecu Popovici (premiera nr. 2: 15 oct.1961).
Tot pentru o prezumtivă fişă de dicţionar, precizăm că în timpul directoratului lui Ion Coman s-a organizat, când în România nu exista decât Festivalul Naţional „I. L. Caragiale”, prima ediţie a Festivalului de Teatru pentru Copii şi Tineret (1969) şi au avut loc primele deplasări ale T. T. în străinătate. Cităm în continuare doar câteva premiere care ţin de istoria Teatrului şi Spectacolului românesc:
NU SUNT TURNUL EIFFEL de Ecaterina Oproiu, premiul pentru cel mai bun spectacol din dramaturgia naţională pe anul 1965 şi, la Festivalul Naţional de Teatru, 1965, premiile pentru regie (Ion Cojar), scenografie (Adriana Leonescu), interpretare (Eugenia Dragomirescu şi Virgil Ogăşanu). Adică tot.
AFARĂ-I VOPSIT GARDU’, ÎNĂUNTRU-I LEOPARDU’ de Alecu Popovici, regia Ion Cojar, participare la Festivalul de la Nürenberg şi Marele premiu pentru cel mai bun spectacol – Bienala de la Veneţia, octombrie1968 şi, la Festivalul Naţional de Teatru, 1967, premiul pentru regie (Ion Cojar) şi interpretare (Ion Fiscuteanu).
OMUL CEL BUN DIN SÂCIUAN de Bertolt Brecht, regia Andrei Şerban, premiul criticii pentru cel mai bun spectacol al stagiunii 1968–1969, şi la prima ediţie a Festivalului spectacolelor de teatru pentru tineret şi copii, Piatra Neamţ, 1969, Marele premiu şi premii de interpretare pentru Mitică Popescu şi Carmen Galin.
Şi HARAP ALB (1969) de Zoe Anghel Stanca, unul dintre cele mai longevive spectacole ale TT, cu deplasări în Danemarca (1972) şi în Iugoslavia (1973).
…şi în spatele ei
Nu l-am cunoscut pe Ion Coman, şi – cu bunele şi relele care m-ar fi păscut – regret imens acest lucru. Am fost angajat ca referent literar la TT în aprilie 1972; Coman plecase deja de doi ani să pună de un alt teatru în Ceruri, dar prezenţa sa era încă vie în teatru: Coman ar fi zis, Coman ar fi făcut, Coman n-ar fi acceptat asta niciodată, Ai noroc că nu mai e Coman director… Voi recurge deci, în evocarea sa, la ajutorul unui prieten, actorul Gelu Apostol: Pentru noi a fost un manager teatral de geniu şi un mare „geambaş de actori”, cum îi plăcea să se numească… A avut ambiţia să-şi facă un teatru al lui, însă nu-şi dorea un teatru provincial oarecare, ci un Teatru adevărat. Recunoscându-şi lipsa de pregătire intelectuală, a avut nu numai bunul simţ, ci şi înţelepciunea să-şi aleagă doi consilieri de bază – pe Eduard Covali pentru problemele repertoriale şi pe Alexandru Lazăr pentru alcătuirea trupei. Şi n-a greşit. Nu concepea să aducă la Piatra Neamţ decât actori excepţionali, adică toată crema absolvenţilor de la IATC. …Cum proceda numai el ştia… Le promitea cele mai tentante condiţii, atâta doar că se şi ţinea de cuvânt! De regulă, după un an mulţi „evadau” la marile teatre din Bucureşti (N.R.: nu aproba nici un transfer la un alt teatru de provincie, decât actorilor care nu-şi găseau locul în trupă şi de care se debarasa imediat) … Nici o problemă, pentru că aducea alţii… şi alţii… Astfel că TT a devenit o adevărată maşinărie de lansat vedete. Care, la rândul lor, făceau din teatru o vedetă. Iar Ion Coman nu-şi mai încăpea în piele de mândrie. Avea grijă de actori ca de nişte bibelouri, să nu le lipsească nimic, să fie îmbrăcaţi elegant (unora care nu aveau nici chef nici bani chiar le-a făcut din bugetul teatrului costume, pardesie, paltoane…”.
Am îngrijit, cam în viteză, o carte despre Ion Coman, o carte scrisă de Alexandru Lazăr, dar care adună şi evocările celor care au lucrat cu directorul Coman întru gloria TT: regizorii: Lucian Giurchescu, Cornel Todea, Andrei Şerban, Dinu Cernescu, Ion Cojar, Zoe Anghel Stanca; actorii: Mitul Ion ComanIleana Stana Ionescu, Ion Fiscuteanu, Dionisie
Vitcu, Virgil Ogăşanu, Valentin Uritescu, Constantin Cojocaru, Cornel Nicoară, Silviu Stănculescu, şi mulţi alţii, la fel de însemnaţi… Cu toţii – nume care au marcat ultima jumătate de secol a teatrului românesc – îl descriu cam aşa: …era, pe rând, zbir şi prieten, nervos şi ghiduş, intransigent şi flexibil, mim cu o mie de feţe. Totul pentru evenimentul teatral, totul pentru strălucirea teatrului (Theodor Danetti); …avea un fel de intuiţie a momentului şi găsea soluţii practice neaşteptate atunci când cei din jur nu mai vedeau nici o speranţă… Ion Coman era un adevărat producător de teatru, aşa cum nu sunt mulţi în România şi chiar nici la New York unde poţi să-i numeri pe degete (Andrei Şerban); …Cea mai frumoasă aventură teatrală a unei trupe din provincie (Alexandru Mirodan)… Ion Coman crea o stare de spirit care chema minunile teatrale. Respira teatru, mânca teatru, trăia teatru (Constantin Cojocaru). Voi adăuga doar că stătea cu ceasul în mână la intrare şi penaliza actorii care întârziau câteva minute, sau imputa, din salariul unei actriţe care nu se prezenta la proba de costume, banii pentru ziua de lucru a celor prezenţi, după cum, cu aceeaşi nonşalanţă mărea, a doua zi după premieră, salariile actorilor care străluciseră în spectacol… S-ar mai putea vorbi aici despre turneele TT în Capitală, despre prietenii teatrului, despre relaţia cu presa (aducea de la Bucureşti câte un autobuz de cronicari la fiecare premieră), despre publicitatea teatrului în oraş şi în ţară sau despre protocolul evenimentului numit premieră … Dar, cui foloseşte?
Mircea ZAHARIA
P.S. Mă uit la cum arată şi ce face Teatrul Tineretului, şi nici nu am curajul să-i întreb pe componenţii trupei dacă ştiu cine a fost Ion Coman…