În viaţa teatrală românească a ultimei jumătăţi a secolului trecut, Ştefan Oprea s-a afirmat ca unul dintre comentatorii constanţi ai fenomenului scenic. A urmărit evoluţia artei teatrale româneşti, manifestând o atenţie deosebită pentru universul spectacular din zona Moldovei, dar şi pentru direcţiile teatrului românesc în ansamblu. Critic exigent, echilibrat şi reţinut în aprecieri, a privit teatrul nu doar ca formă de divertisment, ci ca pe un teritoriu al schimbului de idei şi al gândirii culturale. Formarea sa intelectuală s-a conturat într-un climat în care teatrul şi analiza spectacolului erau teme frecvente ale dezbaterii artistice. Ştefan Oprea s-a impus prin atenţia acordată modului în care se construieşte spectacolul şi prin observaţia fină asupra interpretării creaţiei scenice.
Absolvent de filologie în 1956, a început să lucreze în domeniul cultural la ziarul Flacăra Iaşiului, pentru ca mai târziu, în 1966, să se angajeze la revista Cronica, unde a fost redactor-şef, recunoscut pentru profesionalismul său desăvârşit. A predat la Universitatea de Arte „George Enescu” (conferenţiar din 1992), şi a preluat revista Dacia literară, în calitate de redactor-şef, în 1996.
A scris teatru, versuri şi proză; romanele sale Procesul manechinelor (1974) şi Plus sau minus infinitul (1978) denotă o abilitate pentru dimensiunea psihologică în construirea personajelor şi afinitatea sa pentru teatralitate, accentuând gesturile, inflexiunile vocale, detaliile fizionomice ale personajelor. Pasiunea pentru film o demonstrează în volumele Statui de celuloid (1972), Filmul, vocaţie şi rutină (1974), Diorame cinematografice (1983), Stelele Oscarului (1996) (volum pe care îl scrie alături de fiica sa, prof. dr. univ. Anca-Maria Rusu).
Cronicar obiectiv, consemnează atent evoluţiile actoriceşti, regizorale şi atmosfera scenografică a spectacolelor vizionate în volume de critică şi istorie teatrală: Martor al Thaliei (1979), Din fotoliul 13 (1986), Chipuri şi măşti (1996), Căruţa lui Thespis (2006), Pas la pas prin festivaluri (2011), Intersecţii teatrale (2012), Prin teatre şi prin ani (2012).
Interesul său nu s-a limitat la marile instituţii teatrale, ci s-a îndreptat adesea şi către spaţii în care se conturau noi direcţii ale spectacolului şi unde proaspete generaţii de artişti îşi afirmau prezenţa. Printre acestea, Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ ocupă un loc aparte.
De-a lungul anilor s-au scris numeroase pagini despre Teatrul Tineretului, s-au publicat volume şi s-au formulat interpretări entuziaste, uneori recurgându-se la termeni precum „miracol” sau „mit”. Ştefan Oprea propune expresia fenomenul teatral Piatra-Neamţ, considerând că aceasta descrie mai adecvat amploarea şi particularitatea dezvoltării acestei instituţii. Criticul (alături de Constantin Paiu de la Radio Iaşi) a fost cea mai longevivă prezenţă la numeroase ediţii ale Festivalului teatral nemţean, la premiere şi evenimente organizate aici, revenind mereu asupra spectacolelor realizate pe această scenă. Amintim doar consemnarea unor mari succese ale TT: Omul cel bun din Sâciuan (Cronica 12-VII-1969), Harap Alb (Cronica 26-XII-1970), Matca (Cronica 11-IV-1975), Tinereţe fără bătrâneţe (Cronica 24-X-1975), Muntele (Cronica 14-X-1977), Slugă la doi stăpâni (Cronica 2-IV-1976), Somnoroasa aventură (Cronica 23-VI-1978).
În articolele şi cronicile sale, a urmărit nu doar valoarea artistică a montărilor, ci şi spiritul particular al acestui teatru, capacitatea sa de a atrage regizori şi actori tineri şi de a genera experienţe scenice memorabile. Această preocupare îndelungată se reflectă în numeroasele referiri pe care le face la activitatea instituţiei, considerată de el un loc important al experimentului şi al afirmării unor noi direcţii în teatrul românesc: Zilele dramaturgiei originale (Cronica 3-IV-1971), Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ, sinteza unei stagiuni (Cronica 12-V-1972), Sub semnul regiei tinere (Teatrul nr. 7/1976), Colocviul despre arta comediei (Teatrul nr. 12/1976).
Un alt element important evidenţiat de Ştefan Oprea este rolul generaţiilor tinere de regizori şi actori care au activat la Piatra-Neamţ. Teatrul a devenit un loc de afirmare pentru numeroşi artişti aflaţi la începutul carierei, iar această energie a tinereţii a conferit spectacolelor o notă de prospeţime şi de curaj artistic. În acest sens, Teatrul Tineretului a funcţionat ca un laborator de creaţie, unde s-au experimentat formule scenice noi şi unde s-a cultivat o relaţie vie cu publicul. Criticul acordă o atenţie deosebită şi festivalurilor organizate la Piatra-Neamţ, care au contribuit decisiv la afirmarea instituţiei. Aceste întâlniri teatrale au reunit artişti, critici şi spectatori într-o atmosferă marcată de entuziasm şi de pasiune pentru teatru. El evocă această atmosferă ca fiind una specială, caracterizată printr-o intensitate a trăirii artistice care îi făcea pe participanţi să redescopere bucuria creaţiei şi a dezbaterii teatrale.
În reflecţiile sale despre arta scenică, Ştefan Oprea revine adesea la ideea că teatrul are puterea de a deschide perspective asupra existenţei, sintetizând această convingere într-o formulare elocventă: „Teatrul nu este viaţă adevărată, ci ceea ce ar putea fi viaţă adevărată”.
A primit Premiul UNITER pentru întreaga carieră (2012) şi a fost decorat în 2002 cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler.
Adina Suciu GIURESCU, doctor în teatru, actriţă la Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ