TOPUL celor mai furate cărţi din librării în anul 2015

 

Fie că nu au bani suficienţi să îşi achiziţioneze titlurile preferate, fie că vor să pună bazele unei afaceri profitabile, hoţii de cărţi nu s-au sfiit nici în 2015 să pună la încercare vigilenţa librarilor.

Gusturile sunt variate, astfel că nu doar cărţile de beletristică au reprezentat o atracţie, dar şi cele de medicină şi drept pe care hoţii de cărţi le vând studenţilor sau în anticariate.

Astfel, în topul celor mai furate cărţi din anul 2015 din librăriile Humanitas sunt şi cele mai vândute: bestsellerurile „Solenoid”, de Mircea Cărtărescu, „Cum s-a românizat România”, de Lucian Boia, „Laur”, de Evgheni Vodolazkin, „Adulter”, de Paulo Coelho, şi „Jurnalul unui puşti”’, de Jeff Kinney.

La Nemira, se fură mai mult cărţi iubite de adolescenţi. În top conduce „Revolta” (a fost şi filmul!), pe locul doi se află „Eleganţa Ariciului”, un bestseller internaţional, iar pe locul trei este „Distanţa între noi”, o carte mai recentă, intens mediatizată, pentru că autoarea a fost premiată de către preşedintele Obama.

În ceea ce priveşte reţeaua de librării Diverta, pe primul loc în topul celor mai furate cărţi se situează „Cronică de Cotroceni”, de Adriana Săftoiu, urmată de cartea „Pas cu pas”, scrisă de preşedintele Klaus Iohannis. Pe următoarele poziţii în top se situează „Insurgent”, al doilea volum din seria „Divergent”, scrisă de Veronica Roth, „Cincizeci de umbre ale lui Grey”, de E. L. James, şi „40 de zile”, de Chris Simion.

Clasamentul este completat de „Suge-o, Ramona!”, de Andrei Ciobanu, o carte care se fură cam de peste tot. Ca şi „Pas în doi”, a preşedintelui Iohannis. Nu-i rău, dar e un fapt care ar putea da de gândit asupra electoratului ce girează palatul Cotroceni. (M. Z.)