Categorie: -10. Arte şi Meserii

Scrisori din Basarabia

Cultură şi normalitate Parcă profetice, dar şi valabile pentru mileniul III, cuvintele lui Octavian Paler se înscriu reuşit în realitatea noastră contemporană: „Îmi iubesc ţara când nu mă uit la televizor şi când nu merg pe stradă”. Ne alarmează aceste…

INFOCULT

Gigel Bârliba – o împăcare în duhul mângâierii Prea devreme am fost obligaţi să ne despărţim de Gigel Bârliba, un om de artă în deplină putere creatoare. Frumos, cu o privire luminoasă în care citeai sinceritatea, el asculta mult şi…

A fost odată Eduard Covali

Adun şi scad pe un abac închipuit. Ajung la un număr – 52. De ani. De la cea dintâi întâlnire faţă în faţă cu Eduard Covali. Eram de nu foarte multă vreme (dar tot de ceva vreme!) împuternicitul de către…

Edi Covali

Şi deştept deţinut prin puşcăriile unui sistem tâmpit, şi devotat pictor executant, şi eminent student la teatrologie, şi harnic muncitor necalificat pe şantierele patriei, dar şi faimos secretar literar, şi minunat director de teatru, şi inventiv regizor, şi scriitor inteligent…

Edi

Edi n-a plecat, nu ne-a părăsit, Edi e mereu printre noi. Iată, împlineşte 90 de ani. Si ne încălzeşte sufletele, ne deşteaptă amintirile… Am fost primul actor angajat de el din noua funcţie de director, după tragicul accident aviatic al…

Mic exerciţiu de admiraţie: Eduard Covali

Pe domnul Covali l-am cunoscut cu adevărat după repartiţia mea la Teatrul Tineretului. Fiind pietrean şi frecventând teatrul ca spectator şi admirator al unei trupe de excepţie, l-am întâlnit de câteva ori, dar fără a depăşi pragul de „bună ziua”.…

Cine nu-l iubea pe Edi?

Eduard Covali a fost cel mai bun director al Teatrului Tineretului din Piatra-Neamţ. Cel mai bun director de până la el a fost Ion Coman. Ion Coman, care avea obiceiul să le spună celor care întrebau despre Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ:…