Când a trecut un sfert de secol? Parcă ieri a venit la mine prietena mea Dida, pe atunci directoarea Casei corpului didactic, ca să mă întrebe dacă nu mi-ar plăcea să scriu un articol pentru primul număr al unei reviste…
Categorie: 270, martie 2024
Luminiţa de la capătul tunelului
Dragilor, eu cred că tristeţea care ne copleşeşte pe toţi în spaţiul şcolar are drept cauză şi faptul că, în forul nostru interior, simţim că luminiţa de la capătul tunelului e la terapie intensivă, iar gurile rele zic că ar…
Scrisoare deschisă către magistrul Florescu
Florine, Dacă nu erai tu, n-ar fi existat nici această revistă. Mi-ar fi plăcut tare să fii cu noi la a 25-a aniversare, dar te-ai grăbit să ajungi într-o lume mai bună, în şcoala din cer, cu copii cuminţi, cu…
Jurnal de idei
* * * Jung demonstrează că modernitatea culturală este cea care provoacă un grad înalt de disociere şi confuzie psihică, atât la nivelul individului, cât şi la nivelul societăţii. Când această disociere se produce la nivelul societăţii ea degenerează (sau…
Mimetism şi neputinţă…
Deplin firesc, revistele didactice au fost dintotdeauna şi ecoul (uneori, motorul) frământărilor şi perseverenţei atâtor generaţii de vrednici dascăli ai şcolii, devotaţi întru călăuzitoare lumină şi trudnică temeinicie. Mărturiile oricărei colecţii ale unor astfel de publicaţii sunt numeroase – la…
Literatura veche şi nouă
Se pare că în următoarele luni va fi pusă în dezbatere publică de către ministerul de resort noua curriculă pentru clasele de liceu şi probabil că, dacă nu în toamna lui 2024, atunci poate în anul şcolar 2025-2026 o să…
Scrisori din Basarabia: DORINŢA – forţa motrice a UNIRII
La 27 martie anul curent avem 106 ani de la istoricul act de unire a Basarabiei cu România. Este un prilej de a medita asupra unor aspecte, care aduc în scenă mai puţin ce s-a întâmplat în 1812, sau cum…
Scrisori din Basarabia: Omagiu generaţiei Unirii (2)
(Urmare din numărul trecut) Parcursul istoric pe care îl traversează astăzi poporul român, de o parte şi alta a Prutului, în parte sincronic, în parte asincronic, ne permite să privim îndărăt şi să dăm propria notă atât evenimentelor istorice care…
FESTIVALUL DE TEATRU DE LA PIATRA-NEAMŢ
Dacă teatru nu e, nimic nu e Luaţi titlul de mai sus ca o declaraţie de dragoste. Ştiu că nu sunt original dar şi Marin Preda l-a citat pe Sfântul Pavel, aşa că nu-i bai. Sau e? Sunt îndrăgostit de…
Ecouri ale vieţii muzicale nemţene în revista „Apostolul”
În numărul omagial al revistei „Apostolul” din martie 2014 (la 15 ani de la apariţia seriei noi), aceasta a fost numită de prof. Mihai-Emilian Mancaş drept o „biruinţă culturală” şi caracterizată de redactorul şef Mircea Zaharia ca „bogată în rubrici…