Vin vremuri încâlcite. Cartea noastră cea de toate zilele e ameninţată cu dispariţia. Timpul cărţilor foşnitoare, cu miros de vanilie a trecut. E gata să moară. Gata cu Amintirile din copilărie, Povestea lui Făt-Frumos şi Neamul Şoimăreştilor. S-a terminat cu Homer, Shakespeare, Dostoievski şi Eminescu. Zicerea „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris” nu mai are ecou în sufletul contemporanilor.
De ce nu mai iubesc elevii cartea? Ne răspund chiar ei. „N-am chef de citit, e bine? Păcat de copacii tăiaţi pentru hârtie, păcat de dezechilibrul ecologic semnalat peste tot”. Alte păreri? „O carte costă 40 de lei, exact cât costă un bilet de cinema. Mai bine mă duc la film şi în două ore văd ceva mişto în imagini, pe o muzică criminală”. „Să citească cine vrea!”. În consecinţă, cartea antică, veche şi de demult, nu este ameninţată de foc, de război sau alte calamităţi naturale, e pur şi simplu depăşită. Şi apoi pentru a fi un bun şi util căpşunar nu trebuie să citeşti 500 de cărţi cum pretindea criticul G. Călinescu. Trebuie să ştii doar să munceşti cu cârca, cu muşchii tăi. Şi sunt destui români care o fac „afară”, nu în ţara lor de baştină. Muncesc ca robii.
Să fim clari, în era informatizată a cyberspaţiului, tehnologizată, globalizatoare, în care imaginea tinde să devină dominantă, cartea tradiţională se clatină. E trist şi depresiv ca după secole de dominare a tipăriturilor lui Gutemberg, cartea să dispară, să moară. Vrem, nu vrem, au apărut cărţi electronice, I-Pod-uri, I-Phone-uri, Nook-uri, Kindle-uri, minuni electronice. Cărţile şi ideile vor continua să existe. Fericirea de a avea şi citi cărţi, nu va dispare. Că kinderii de astăzi s-au născut cu ochii în ecran şi cu degetele-n claviaturi, asta e altă poveste. Ei merg cu maşina, noi vârstnicii cu birja. Cine mai scrie astăzi scrisori, când printr-o simplă apăsare de tastă, poţi salva timp, bani şi cuvinte. Cu un simplu click dat afli tot ce doreşti. Ba mai mult, dacă formulezi întrebarea incorect eşti corectat mintenaş. Pe ecran apare scris: „aţi vrut să scrieţi…”. Altă viaţă! Mare minune!
Şi totuşi nu uitaţi. Cartea ne dezvăluie lumina şi umbra, văzutul şi taina, râsul şi lacrima. Cartea este un simbol al nobleţei, al inteligenţei, al apartenenţei la o clasă de elită. Cartea a devenit în timp, un sinonim al înţelepciunii şi expresii „om cu carte”, „i-a plăcut cartea”, „ai carte, ai parte”. E una, să zică vecinii despre tine la sfârşitul vieţii „i-a plăcut cartea” şi alta e, să spună „i-a plăcut băutura”, este?
Dumitru RUSU