Dumitru IVANOV s-a născut la 01 ianuarie 1946 în comuna Cartal, raionul Reni, Ucraina (fost judeţ Ismail) într-o familie de ţărani. După absolvirea şcolii medii, a continuat studiile la Institutul Pedagogic de Stat Alecu Russo din Bălţi, la Facultatea de fizică şi matematică. A început activitatea pedagogică în calitate de profesor de fizică la Şcoala medie din satul Stolniceni, raionul Hânceşti. Şi-a continuat cariera pedagogică într-un şir de instituţii de învăţământ mediu şi profesional-tehnic, devenind director adjunct, director.
În anul 1985 i-a fost decernat titlul onorific Eminent al Învăţământului Public.
În perioada 1989-1992 a activat în funcţia de şef adjunct al Direcţiei Generale Educaţie din municipiul Chişinău.
În anul 1992 este ales în fruntea organizaţiei municipale Chişinău a Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei, ulterior, în anul 1998, este ales în calitate de preşedinte al Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei (actualmente Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei).
În perioada 2005-2009 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
În anul 2009 a fost reales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei. În anul 2018 s-a retras din viaţa publică.
În memoria cititorilor noştri, profesorul Dumitru Ivanov rămâne personalitatea basarabeană care, alături de reprezentanţii sindicaliştilor din învăţământul nemţean – Gabriel Ploscă, preşedinte, Gabriela Grigore, secretar general; Alexandru Covasan, director economic şi Mircea Zaharia, redactor-şef al revistei Apostolul, a perfectat, în noiembrie 2017, detaliile unor acţiuni comune pentru celebrarea Centenarului Unirii cu Basarabia, în 23-24 martie 2018, la Seminarul teologic „Veniamin Costachi” de pe lângă Mănăstirea Neamţ. Detalii despre această întâlnire, în numărul 205 al revistei noastre.
Red.