Ana Blandiana a primit pe 25 octombrie, în faţa familiei regale a Spaniei, Premiul Prinţesei Asturias pentru Litere, 2024. Anul trecut, acelaşi premiu i-a fost acordat celebrului scriitor japonez Haruki Murakami.
Din motivaţia juriului, reiese că Ana Blandiana „a demonstrat prin poezia sa curajoasă o extraordinară capacitate de rezistenţă în faţa cenzurii” şi că „este moştenitoarea celor mai strălucite generaţii literare, precum şi o creatoare singulară”, cenzurată în timpul regimului comunist din România.
Premiile Prinţesa de Asturias se acordă de 44 de ani încoace şi celebrează elitele din Arte, Comunicare şi ştiinţe umaniste, Sport, Ştiinţe sociale, Litere, Cooperare internaţională, Cercetare ştiinţifică şi tehnică. Nominalizările candidaţilor se fac de către universităţi, academii, centre de cercetare, precum şi de ambasadorii prezenţi în Spania.
Ana Blandiana a primit numeroase premii naţionale pentru activitatea sa literară, dar şi: Premiul Internaţional „Gottfried von Herder”, Viena, 1982; Premiul Internaţional „Vilenica”, 2002; Premiul Internaţional „Camaiore”, 2005; Premiul Special „Acerbi”, 2005; Premiul „Poetul European al libertăţii”, 2016, Premiul Canadian pentru Poezie „Griffin”, 2018.
A fost mereu o voce importantă a societăţii civile, în special începând din 1990, când a reînfiinţat PEN Clubul Român. Este unul dintre iniţiatorii Alianţei Civice, pe care a condus-o între 1991 şi 2001. Fondator şi preşedinte al Academiei Civice, care realizează, sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, de la Sighet. Membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé” şi a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).
La ceremonie, Ana Blandiana a ţinut un discurs admirabil despre poezia din închisori (sau a închisorilor) şi a adus, de asemenea, un omagiu Spaniei, dar mai ales a adus un omagiu României.
Cităm câteva fragmente:
Ca întotdeauna când primesc un premiu, primul meu gând se îndreaptă către Platon şi coroanele de laur pe care le-a propus pentru poeţii care au fost apoi alungaţi din Republică.
Al doilea gând a fost întotdeauna pentru ţara mea ….
Gândul la Platon şi la ţara mea mă face să mă întreb în acest moment uimitor când poezia stă în lumina reflectoarelor, care este exact legătura – sau ce ar putea fi – între poet şi alţii, între poezie şi societate; care este rolul poeziei în lume secularizată, tehnicalizată, computerizată şi globalizată.
Poate oare imensa onoare pe care Fundaţia Prinţesa de Asturias mi-a acordat-o pentru poezia mea să fie considerată o dovadă a semnificaţiei izvorului de speranţă pe care poezia o mai reprezintă în această lume? Mai exact, poate „acel lucru fragil, înaripat şi sfânt”, aşa cum defineşte Platon poezia prin poet – să ne reţină spirala descendentă în neant?
De fapt, adevărata întrebare – pe care nu mi-o pun aici pentru prima dată, de fapt – este „Poate poezia salva lumea?” „Şi răspunsul meu tentativ, dar afirmativ, este susţinut de adevăruri surprinzătoare…
Premiul „Prinţesa de Asturias” este diferit de orice alt premiu pentru poezie, deoarece în însăşi definiţia sa uneşte misterul poeziei şi misterul regalităţii, atât de ciudat înrudiţi unii cu alţii încât, fără să-i înţeleagă sau măcar să ştie pentru ce sunt, oamenii simt totuşi că lumea noastră ar fi mult mai puţin frumoasă şi mai puţin virtuoasă fără ele.
Red.