Nu se va întoarce nimeni şi niciodată – aici vă vor putrezi oasele (2)

(urmare din numărul trecut)

Al doilea val de deportări din Basarabia: Operaţiunea „Iug”, 1949

După ce s-au răfuit cu principalele „elemente antisovietice” în 1941, autorităţile locale au avut o altă problemă după război: colectivizarea mergea prea lent. Următorul val de deportări în masă a avut loc sub steagul luptei cu „chiaburii”, ţăranii prosperi.

Operaţiunea, numită ulterior „Iug” (Sud), a început de fapt cu un memorandum al ministrului Afacerilor Interne al RSSM, Fedor Tutushkin, către şeful Ministerului Unional al Afacerilor Interne (MVD) Serghei Cruglov. Într-o scrisoare din 12 octombrie 1948, Tutushkin indică faptul că „rămăşiţele elementelor naţionalist-burgheze moldo-române, chiaburo-banditeşti şi speculative” rezistă procesului de „modernizare” a agriculturii. În acest sens, şeful Ministerului local al Afacerilor Interne a cerut permisiunea de a deporta de pe teritoriul RSS Moldoveneşti 15.000 de familii de chiaburi, sau cel puţin „partea cea mai ostilă şi mai puternică economic a chiaburimii în număr de până la 5.000 de oameni”.

În următoarele luni, autorităţile locale au raportat repetat privind creşterea activităţilor „ostile” şi „subversive” ale chiaburilor, şi chiar au acuzat ţăranii bogaţi de organizare a actelor de terorism.

Operaţiunea „Iug” a început la ora două noaptea, pe 6 iulie şi s-a încheiat la ora opt seara, pe 7 iulie 1949. Conform ordinului oficial al autorităţilor, deportaţii aveau dreptul să ia cu ei până la 1,5 tone de lucruri pe familie. De fapt, majoritatea abia de reuşea să ia ce putea duce: o maşină de cusut sau, de exemplu, un butoi de miere. Mulţi au plecat în Siberia fără haine călduroase şi unelte de lucru. Soldaţii nu le-au acordat timp pentru pregătiri minuţi­oase. Toate bunurile rămase, inclusiv casele şi terenurile, au fost confiscate şi predate statului şi colhozurilor. Bunurile mărunte erau deseori luate de vecinii care au avut norocul să rămână acasă. În timpul acestui val de deportări multe familii s-au îndepărtat nu doar fără lucruri dar şi fără taţi: bărbaţii se ascundeau în speranţa că fără capii familiei, pe cei dragi nu îi vor ridica, aşa cum a fost în 1941. Însă regulile se schimbaseră. La gări, familiile erau transportate în principal cu camionul. Apoi, deportaţii erau încărcaţi în vagoane de marfă. În Kazahstan şi Siberia au fost expediate 30 de eşaloane (1.573 vagoane) într-o singură zi. Drumul spre aşezările speciale a durat de la două până la patru săptămâni. Asistentele şi medicii promişi de ordinul oficial nu au fost prezenţi pe lângă deportaţi. Este aproape imposibil să se stabilească astăzi cifrele exacte, dar se ştie că mulţi au murit până a ajunge la locul de surghiun.

Ca urmare a operaţiunii „Iug”, de pe teritoriul Basarabiei, au fost deportate 34.270 de persoane, dintre care 13.651 femei şi 11.245 copii. La sosire, deportaţii au fost repartizaţi pe la localnici sau prin barăci – unele construite special pentru operaţiunea „Iug”, altele rămase de la valurile anterioare de represiune de pe teritoriul URSS. Trăiau „prin colţuri”, mai multe familii într-o baracă. Cu timpul, familiile în care erau bărbaţi construiau bordeie sau chiar case de lemn. Prima iarnă s-a dovedit a fi cea mai dificilă: unele din persoanele internate în colonii speciale nu au putut suporta clima neobişnuită şi munca grea de tăiere a pădurii. Istoricii încă nu au reuşit să stabilească exact câte persoane au murit spre locurile de exil şi câte nu au supravieţuit condiţiilor dure de existenţă. Printre victimele celui de-al doilea val de surghiun erau mulţi dintre cei care nu au fost goniţi de acasă în timpul primului val.

Rezultatele deportărilor au depăşit toate aşteptările autorităţilor. Din iulie până în noiembrie 1949, procentul gospodăriilor ţărăneşti incluse în kolhozuri a crescut de la 32% la 80%. Până în ianuarie 1950, ponderea kolhoznicilor era de 97%. Temându-se de noi valuri de deportări, ţăranii au cedat statului terenurile şi alte proprietăţi.

Angelina BEGU

(continuare în numărul viitor)

După materialele proiectului publicat pe site-ul:

În acest proiect special sunt colectate mărturii şi date despre crimele regimului stalinist. Cercetătorii continuă să studieze aceste evenimente de la mijlocul secolului XX, descoperind noi pagini terifiante ale istoriei recente.