Între elevii Seminarului din Mânăstirea Neamţ a fost şi Ion Negre.
Ion Negre s-a născut în 1844 la Gura Văii, comuna Căciuleşti, fiu al dascălului C. Negre care a murit în 1846. Rămasă vădană, Maria, mama sa, ar fi vrut ca fiul ei să înveţe carte. Cu ajutorul dascălului Ioan, copilul învăţă alfabetul chirilic în curtea bisericii din Dobreni şi frecventează câteva luni Şcoala Domnească din Piatra-Neamţ. Mama – Maica Melania, căci între timp se călugărise – încearcă să-l aciueze pe lângă mai multe mănăstiri: Horaiţa (unde ar fi trebuit să înveţe şi ciubotărie), Almaş, Pângăraţi, Bisericani, Neamţ. Aici, cum nu avea încă 18 ani rămâne ca frate (argăţel), dar din când în când trecea şi pe la şcoală unde nu era primit fiindcă vedea numai cu un ochi şi nu avea voce frumoasă.
În septembrie 1859 toţi fraţii sunt chemaţi la cancelaria seminarului unde Sofronie Vârnav îi întreabă dacă doresc să intre la şcoală. Ion Negre avea 16 ani şi fiindcă ştia alfabetul a fost trecut în clasa a doua. Acum începe adevărata şcoală cu condiţiile asigurate de mănăstire, cu uniforma de călugăr, cu clopoţel, regulament, pedagogi şi ore regulate de clasă, masă şi repaus. Între profesori: Gh. Grigorescu, Cornescu, Ghenadie Popescu, Nichifor Iliescu, Iosif Georgian, Ion Cartu, Ion Bradu ş.a. Între colegii de şcoală erau Alexandru Podoleanu, Conon Arămescu, Narcis Creţulescu.
În clasa a IV-a a fost numit pedagog cu leafa de doi galbeni pe lună. Până spre sfârşitul anului adunase 16 galbeni din care îşi cumpără haine nemţeşti, cămăşi, izmene, pălărie şi batiste gândind ca după examen să părăsească mânăstirea şi să plece în lume.
La examenul din clasa a IV-a ţinut cu mare fast, Sofronie Vârnav regretă desfiinţarea seminarului de la Neamţ, în schimb economul Ionescu – delegatul guvernului spune că funcţionează seminariile de la Iaşi, Huşi şi Roman şi celor care vor dori să-şi continue studiile el le va da recomandaţie. La festivitate stareţul Timotei a scos o pungă plină cu bani de argint pe care a răsturnat-o pe masă şi au fost împărţiţi premianţilor împreună cu diferite cărţi. Între premianţi era şi Ion Negre.
Între 1862-1866 Negre urmează cursurile seminarului din Huşi. Şi aici a fost pedagog.
Pentru clasa a V-a s-a pregătit singur între 1866-1867 şi a susţinut examenul la Seminarul Socola, unde a urmat clasa a VI-a fiind şi aici pedagog. Pentru clasa a VII-a s-a pregătit în particular, iar în septembrie 1869 a susţinut examenul pentru a deveni profesor.
Reuşind printre primii la examen, la 29 octombrie 1869 a fost numit profesor pentru obiectele ştiinţifice la nou înfiinţatul gimnaziu din Piatra-Neamţ, unde timp de 35 de ani tata Negre a lucrat pentru şcoala care creştea pe măsură ce el îmbătrânea, căci spunea ministrul Haret: actualul liceu este în oarecare măsură şi opera profesorului Negre care rar se supăra, fiind un adevărat părinte al elevilor, protejându-i pe cei săraci, stimulând energiile de la ţară de unde plecase şi el.
Între 1882-1886 a fost revizor şcolar pentru judeţele Neamţ şi Suceava prezentând ministrului adevărate studii despre starea şcolilor şi măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei acestora. În 1892 obţine titlul definitiv pentru obiectul geografie şi în acelaşi an, la 8 noiembrie, inaugura noul local al Liceului „Petru Rareş” (al doilea liceu din ţară).
Împreună cu prieteni şi colaboratori a înfiinţat societăţi economice precum „Pionul” dar şi societăţi culturale ca „Asachi” şi revista cu acelaşi nume sau revista „Preocupări didactice” în care au fost publicate studii privind: pământul, apele minerale, locurile istorice, satele; s-a evidenţiat valoarea pădurilor, a industriei, s-au scris monografii, s-a evidenţiat starea şcolilor şi bisericilor, s-au prezentat rezultatele cercetărilor ştiinţifice, s-au scris poezii, s-au publicat scrierile lui Calistrat Hogaş ş. a. Ion Negre a făcut şi politică în cadrul Partidului Liberal, fiind ales deputat, spre sfârşitul vieţii, între anii 1901-1904.
A încetat din viaţă la 16 februarie 1906 la Bucureşti şi neavând mijloace, soţia sa, Zamfiriţa, s-a decis să-l înmormânteze la Bucureşti, în cimitirul Belu (în sectorul pentru săraci, îmbrăcat în hainele în care zăcuse). O telegramă trimisă la Bucureşti a oprit înmormântarea şi prin străduinţele fostului primar Nicu Albu, Ion Negre a fost adus într-un vagon la Piatra-Neamţ şi înmormântat aşa cum se cuvenea unui om de seamă, unui fiu destoinic al acestor locuri. S-a şi spus atunci că Nicu Albu a întors mortul de la groapă.
După douăzeci de ani, în 1926, locuitorii Pietrei au contribuit la imortalizarea figurii lui Ion Negre, alături de cele ale lui Calistrat Hogaş şi Mihai Stamatin, în basorelieful de la intrarea în actualul Colegiu Naţional „Petru Rareş”.
Neculai FLORIAN