Sfânta Scriptură reprezintă izvorul principal al catehizării, pentru că însăşi învăţătura de credinţă creştină este cuprinsă în ea. Autoritatea Sfintei Scripturi este mai presus de catehet şi explicarea ei de asemenea. Referitor la aceasta, renumitul profesor universitar Teodor M. Popescu (1893-1973) afirma: Nu există desigur o carte, care să fi fost supusă atâtor cercetări istorice, literare, critice, ca Sfânta Scriptură… Nu este carte care să necesite celui ce o studiază pregătirea ştiinţifică largă şi solidă pe care o cere Sfânta Scriptură. Nu este operă scrisă, pentru a cărei înţelegere şi explicare să fie necesare cunoştinţe filologice, literare, istorice, geografice, arheologice, ca Sfânta Scriptură… Unealta preţioasă de care se va folosi catehetul în promovarea spiritului de rugăciune în lumea lui şcolară este Biblia. Dumnezeu nu răspunde nici uneia din întrebările pe care un credincios I le-ar pune în rugăciunile sale, deoarece El a răspuns odată pentru totdeauna şi pentru toţi şi aceste răspunsuri ale Lui sunt aşternute în Biblie. De aici, necesitatea de a i se face copilului plăcută Biblia şi de a-i topi slovele Sfintei Scripturi în grai de rugăciune. Citirea textelor biblice este esenţială, deoarece ele păstrează vocea profeţilor şi mărturia Apostolilor despre Iisus Hristos, despre adevărurile şi lucrarea Sa. Istoria biblică, în întregime, conţine vestea cea bună în formă istorică plină de viaţă.
Arătând importanţa studierii Sfintei Scripturi, pedagogul John Amos Comenius (1592-1670) sublinia: Sfânta Scriptură se potriveşte pentru toţi, ea se aplică inteligenţei copiilor şi se acomodează priceperii lor, nutrindu-i cu lapte, îngrijindu-i, sprijinindu-i şi făcând totul până ce am devenit mari în Hristos. Însă neglijând pe cei mici, ea e minunată pentru cei mari; pentru cei mici e mică, pentru cei mari, peste măsură de mare. Nici o etate, nici un sex, nici o poziţiune, nici o carieră nu e înlăturată de ea … Ea nu înstrăinează pe nimeni, numai dacă cineva se înstrăinează de ea.
Învăţământul biblic trebuie sa fie hristocentric dezvoltând planul istoriei mântuirii. Elevii să se deprindă cu folosirea Bibliei la orele de religie, să li se dezvolte gustul pentru lectură etc. Textele să fie interpretate în aşa fel încât să reiasă că, odată cu venirea lui Hristos, o perioadă din istorie se termină şi o alta începe. O istorie sfântă se desfăşoară în istoria noastră dominată de păcat şi tentaţia puterii schimbând cursul acesteia, căci Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi (Ioan I, 14).
Elevii, indiferent de vârstă, trebuie să conştientizeze faptul că … toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate. (II Timotei III,16).
Vechiul Testament este o adevărată comoară pentru educarea caracterului religios-moral al copiilor. Aici întâlnim personalităţi ale vieţii religioase (Avraam, Moise, David, Solomon, Ilie etc.), dar nu putem vorbi despre ele fără a avea şi noţiuni de geografie/arheologie biblică.
Tematica din Vechiul Testament corespunde cerinţelor sufleteşti ale elevilor. Dacă e prea greoi, la clasele mici, putem folosi Mica Biblie. Când introducem generaţia tânără în lumea Vechiului Testament este datoria noastră de profesori să facem acest lucru conform cerinţelor spirituale ale omului contemporan. Istorioarele să le prezentăm în lumina creştinismului. Când vorbim despre Dumnezeu Care se arată, vorbeşte oamenilor, le porunceşte, să-i convingem pe copii că El vorbeşte în inimile oamenilor. Evenimentele din Vechiul Testament, umbra bunurilor viitoare (Evrei X, 1), pedagog spre Hristos (Galateni III, 24) au pregătit venirea lui Mesia. Astfel se va forma convingerea că revelaţia divină s-a realizat treptat după un plan al mântuirii, că Mântuitorul lumii a putut să se întrupeze, să apară în mijlocul unui popor care veacuri de-a rândul a fost pregătit pentru venirea Lui.
Poezia biblică, de asemenea ne înfăţişează compoziţii de o rară frumuseţe. Psalmii, Iov, Cântarea Cântărilor se situează pe aceeaşi treaptă cu literatura clasică universală. În psalmi sunt redate trăiri sufleteşti de mare intensitate. Bucuria, durerea, speranţa, dragostea, admiraţia au darul de a-l mişca adânc pe cititor. Sfântul Vasile cel Mare spunea că psalmii fac să slăbească mânia sufletului şi înfrânează pornirea spre patimi.
Noul Testament trebuie examinat cu multă atenţie pentru o alegere potrivită a materialului didactic. Catehizarea în istoria biblică a Noului Testament va avea în vedere două scopuri: prezentarea personalităţii pline de viaţă a Mântuitorului Iisus Hristos şi zugrăvirea, în mod intuitiv, a naşterii comunităţii creştine (a Bisericii).
Sfintele Evanghelii ne oferă material foarte bogat pentru a prezenta într-un mod captivant pe Mântuitorul Iisus Hristos. Nu vom căuta să prezentăm copiilor pe Hristos în mod biografic ci vom avea în vedere ca fiecare istorioară (întâmplare, minune) să contribuie cu o trăsătură nouă la figura măreaţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Parabolele Mântuitorului sunt inegalabile ca frumuseţe. Ele sunt condiţionate de timp şi spaţiu, dar totuşi sunt supratemporale şi supraspaţiale. Din întâmplările schimbătoare şi trecătoare ale vieţii Mântuitorului prinde ceea ce este permanent, netrecător, ceea ce are valoare pentru toţi oamenii din toate locurile şi în orice timp.
În clasele mari de liceu se pot studia epistolele pentru a afla date despre evoluţia primelor comunităţi creştine şi problemele cu care acestea s-au confruntat în decursul istoriei, diferite erezii apărute etc. Epistolele cu caracter moral îi vor îndemna pe elevi să suporte mai uşor necazurile, bolile, îi îndeamnă la solidaritate frăţească în vreme de necaz, le dau exemple de răbdare etc.
E bine ca elevii să înceapă cunoaşterea Sfintei Scripturi din ce în ce mai temeinic, să folosească textul ei pentru a prezenta în mod documentat, pentru a argumenta dreapta credinţă.
Sfântul Vasile cel Mare compara Sfânta Scriptură cu o farmacie în care sunt medicamente pentru toate nevoile sufletului.
Dr. Mihai FLOROAIA