Cînd dascălii se plictisesc de scormonit prin buzunarele golite de criză, o „taie” în lumea mare. Bejenesc spre ţările de farmec pline. Spre ţara libertăţilor – Franţa, spre Cizma fraţilor macaronari, spre Spania cu căpşunari şi toreadori. Pe ce se bazează în aventura lor? Pe isteţimea din dotare şi noroc. Cer concediu pentru nevoi personale un an şi valea… la Paris. La plesneală. De ce părăsesc barca şubredă a Educaţiei? E nesigură. Are fisuri, ia apă. Mai clar? În învăţămînt retribuţia e subţire. Naveta se plăteşte sporadic. Comasarea şcolilor a dus la dispariţia multor catedre. La necazurile enumerate adăugaţi mitingurile şi urăturile de rigoare: „Jos” şi „Sus!” Harababura e în vogă. Cum se termină plimbările prin Vestul opulent? Aşa şi aşa. Unii reuşesc, se căpătuiesc, alţii chixează. Ultimii se întorc mai săraci şi mai debusolaţi în bătătura părintească. Cum plecarea la muncă în străinătate a devenit sport naţional, învăţămîntul a devenit extrem de permisiv. Statisticile actuale sunt alarmante. Exemple? Un profesor de mate din Piatra Neamţ a plecat la Roma. Negăsind un job pe placul lui, din disperare, s-a angajat la catedrală din „cetatea celor şapte coline” Normal. Avea o voce încîntătoare, ştia să cînte dumnezeieşte la vioară şi era un mioritic frumos. Finalul? Din punct de vedere material, fericit. Şi-a uitat însă ţara, pămîntul natal. Nu mai vrea să audă de România. Trist, nu?
Să revenim la învăţămîntul românesc. Cine suplineşte catedrele abandonate de plimbăreţi? Necalificaţii şi pensionarii. Primii, fără patalama la mînă. Ne referim la nepoatele şi nepoţii directorului de şcoală, neamurile primarului, preotului din comună. Nimic nou sub soare. Încadrarea după ureche dăinuieşte de cînd era dulăul căţel. Cu 
mulţi ani în urmă, cea mai faimoasă profesoară din Săvineşti era „Şefuleasa”. Precizare: soţia sefului de post venit de aiurea. Studii? Nema. Asta n-a împiedicat-o să predea toate disciplinele din catalog. Prin rotaţie. Din curiozitate l-am întrebat pe „un italian” ce l-a determinat să părăsească catedra pentru canţonetele napolitane pe care le cîntă. Răspuns: „nesiguranţa zilei de mîine, retribuţia umilitoare, harababura din sistem.” Şi a continuat: „nu-i exclus să dea în bară şi în ţara lui Berlusconi. Dacă se va întîmpla, mă întorc la catedră dar nu cu plăcere”. Părerea dascălilor adevăraţi despre „stranieri”? Dură. Omul nu-şi iubeşte profesia. E dominat de Măria Sa Banul. Care ban, la ora actuală, e Stăpînul Lumii! Şi mai are un minus, nu lăcrimează la vederea tricolorului. Nu se ridică în picioare la intonarea imnului naţional. Probabil nu-i cunoaşte nici versurile. E repetent la patriotism. N-a auzit de întrebarea poetului Ovidiu: „Cu ce-i vrăjeşte oare pe toţi pămîntul ţării?” Pe bune, cu ce?
Dumitru RUSU