Experienţa mea didactică – drumul de la tradiţional la modern
● Interviu cu prof. Ioana POEŢELEA – inspector şcolar pentru Învăţământ primar, I.S.J. Neamţ
– Ce v-a determinat să alegeţi meseria de dascăl?
– Nu mi-am ales eu meseria de dascăl. Meseria m-a ales pe mine.
Am urmat o tradiţie de familie. Provenind dintr-o familie de dascăli, mi-am însuşit valorile acestui domeniu încă din copilărie. Parcursul meu formativ a debutat la Şcoala Normală „Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamţ (promoţia 1996), instituţie care a pus bazele profilului meu de învăţător. Ulterior, am optat pentru perfecţionarea continuă, consolidându-mi cunoştinţele şi prin absolvirea Colegiului Universitar de Institutori (specializarea Limba Engleză) şi a Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar. Mereu am fost interesată de modalităţile prin care să ating un grad ridicat de profesionalizare a carierei didactice şi de adaptare la standardele educaţionale moderne.
– Cum aţi descrie în câteva cuvinte, „călătoria” dumneavoastră în educaţie, din rolurile de: învăţător, părinte şi inspector şcolar?
– Experienţa mea didactică constituie un parcurs de la tradiţional către modern.
Debutul profesional, în anul 1996, în cadrul comunităţii de dascăli din satul natal, mi-a oferit oportunitatea rară de a beneficia de mentoratul foştilor mei profesori, facilitând astfel o tranziţie mai uşoară spre statutul de practician.
Evoluţia mea ca dascăl este legată de procesul de reformă şi modernizare a sistemului educaţional românesc. Am pornit de la utilizarea instrumentelor analogice (multiplicarea manuală a fişelor de lucru, cu ajutorul indigoului, desenarea migăloasă a planşelor de care aveam nevoie, stativul cu materiale didactice nelipsit din spatele clasei), de la un calculator şi un proiector şi am ajuns la a propune elevilor lecţii interactive în care sunt utilizate tehnologii diverse, la a proiecta şi implementa digital, adaptându-mi constant strategiile didactice.
Am parcurs acest drum şi din postura de dascăl şi din cea de părinte.
Am trecut prin predarea liniară, cu accent pe acumularea de cunoştinţe teoretice şi pe memorare, prin lecţii cu o structură algoritmică strictă, ajungând la o schimbare de filosofie: a facilita experienţe de învăţare.
– Care consideraţi că sunt principalele provocări cu care se confruntă educaţia acum? Dar oportunităţile?
– Nu cred că educaţia trece acum printr-o perioadă „altfel”. Împreună cu colegii de generaţie, facem trecerea de la tradiţional la modern, începând, cred, cu anul 2010. De atunci, ne confruntăm cu provocările structurale şi tehnologice şi valorificăm oportunităţile care vin din posibilitatea de personalizare şi adaptare a resurselor educaţionale deschise.
Educaţia din „era Gutenberg”, liniară, se mai regăseşte, pe alocuri, în clasele în care profesorii preferă să păstreze calea verificată, dar depăşită de vremuri, a unui tipar comod, cu care sunt familiarizaţi şi care nu implică eforturi de management al informaţiei, adică de explorare a acesteia. Deşi digitalizarea oferă viteză şi accesibilitate, educaţia de tip Gutenberg avea avantajul antrenării răbdării şi rigorii.
Tranziţia de la fişele xeroxate la resursele interactive schimbă radical dinamica din clasa de elevi. Reacţia lor la digitalizare se traduce prin câteva transformări comportamentale şi cognitive majore, întrucât un „click” care declanşează o animaţie sau un feedback vizual imediat este mult mai stimulant decât o sarcină statică pe hârtie. Atmosfera de învăţare în clasa digitală este acum caracterizată de entuziasm, curiozitate şi explorare activă.
Aşa că, dacă discutăm despre provocarea majoră cu care se confruntă dascălii acum, cred că este vorba despre hibridizarea modelului Gutenberg, adică despre păstrarea rigorii şi a gândirii critice de tip „carte”, augmentată de flexibilitatea şi puterea tehnologiei.
– Sistemul de învăţământ trece printr-un amplu proces de digitalizare. Care consideraţi că sunt avantajele, dar şi dezavantajele reale ale acestuia din perspectiva inspectorului şcolar şi al formatorului unui program de pedagogie digitală?
– Din orice perspectivă, de profesor, de inspector şcolar sau de formator, marele avantaj al digitalizării este accesul la cunoaştere din orice şcoală.
Pentru un profesor care este implicat, conectat şi care deţine competenţe de utilizare a tehnologiei, digitalizarea este un amplificator. Pe el, tehnologia îl va transforma într-un dascăl extraordinar. Pe de altă parte, pentru un profesor care performează mai puţin la catedră, tehnologia va scoate în evidenţă lacunele acestuia, el devenind un utilizator superficial al aplicaţiilor care pot creşte progresul şcolar al elevilor săi.
Digitalizarea ne oferă flexibilitate, economie de timp pentru proiectarea didactică, varietate de sarcini de lucru, interactivitate, dar cere atenţie sporită în filtrarea informaţiilor, în gestionarea timpului petrecut pe dispozitive.
Avantajele legate de faptul că spaţiul digital ne oferă o colaborare în timp real, iar feedback-ul poate fi oferit instantaneu pentru sarcini complexe de lucru, sunt umbrite de pericolele reprezentate de sedentarism, eroziunea atenţiei şi a concentrării îndelungate pe un anumit subiect, pierderea empatiei, a interacţiunii umane.
A consemnat prof. Ramona-Mihaela ROŞU