Un venerabil parlamentar român de etnie greacă pe numele său T. Pisani a cuvântat în faţa tovarăşilor săi de breaslă despre Criza culturii noastre după Războiul de Reîntregire. A vorbit frumos, clar şi la obiect. A evitat vorbele plate, goale, fără miez. I-a acuzat tranşant pe politicienii vremii vinovaţi de starea deplorabilă semnalată. Cam aşa: „Aţi adus şcoala către pierzanie”; „programele şcolare sunt în suferinţă”; „manualele aşijderea”; „corpul profesoral este nepregătit…” tot tacâmul. Cum personajul despre care facem vorbire era tobă de carte şi avea o rubrică în ziarul „Universul” intitulată „Limba noastră” a fost foarte apreciat şi viu aplaudat. Comportamentul său sincer ne amintea şi de alţi străini care au admirat cultura românească şi au acţionat pentru prosperitatea ei. Exemple: sârbul Radu Flora, bulgarul Iorgu Iordan, evreii Mozes Gaster, Lazar Şeineanu, Alexandru Graur…
De la cele relatate mai sus a trecut deja un secol şi lucrurile s-au urnit spre bine greu, greu de tot. Nu există an şcolar să nu avem necazuri cu: încadrarea unităţilor de învăţământ, igienizarea şcolilor, autorizaţiile sanitare, orarul, manualele şcolare ş.a.m.d. Clasele mari cu efective cuprinse între 30-32-35 de elevi ridică mari probleme zilnice, legate de ritmicitatea notării şi a verificării. După Revoluţie în şcoala românească s-au produs radicale schimbări. Copiii democraţiei actuale, originale s-au zburătăcit, au devenit de nerecunoscut. Toţi vorbesc la „per tu” cu toata lumea indiferent de vârstă. Cred că totul li se cuvine fără să dea nimic în schimb. Sunt plini de mofturi şi ifose. Părinţii luaţi de val la rândul lor acceptă această situaţie sau pleacă în Italia, lăsându-i cu vecinii şi bunicii. Respectul faţă de profesori e demult apus. Mai sunt respectaţi doar profesorii mari, monştrii sacri, evident pe cale de dispariţie. Dascălul, cel care ar trebui să modeleze spiritul puiului de om în formare, să fie ca un fel de părinte, a devenit în ochii elevului un simplu străin, angajat care trebuie să-i accepte lui libertăţile. Nenumăratele cazuri de profesori agresaţi sunt doar răbufneli peste limita îngăduinţei. Respectul faţă de lege a devenit subiect de glumă. Legea de astăzi parcă e făcută să fie eludată. Nu există semen de-al nostru care să nu protesteze când încalcă legea. Când trece strada prin loc nepermis, când vorbeşte la mobil şi conduce o maşină. Unde să mai încapă respectul pentru ţară, străbuni şi religie? Ţara este doar un loc de care îi este ruşine şi abia aşteaptă să o părăsească. Vor o ţară „ca afară”. Şi cum termină liceul, valea, la hâială cu cârca… altă soluţie nu se întrevede.
Ce mai, Educaţia are mari probleme de rezolvat. Cine le rezolvă? Ministrul de resort. Avem ministru nou, pe d-na Ecaterina Andronescu. Nu e ministresă nouă, a mai condus Educaţia trei mandate, dar mai are până ajunge la cinci ca ministrul pădurilor Laszlo Borbely, cel care a ras copacii strămoşeşti de pe plaiurile mioritice. Ce face proaspătul ministru? Surprinsă foarte de starea învăţământului actual a venit rapid cu mai multe soluţii de redresare, la nivel de discuţii. Dezbate: problema repetenţiei la clasele primare; cum să fie aduşi în România studenţi străini pentru a salva universităţile falimentare; vrea să schimbe structura anului şcolar; să introducă ora de educaţie sexuală în şcoli; cumpără containere, tablete, toalete, extinde proiectul „Masă caldă în şcoli”. Deja a comunicat că „avem un proiect pilot prin care 50 de şcoli beneficiază de masă caldă”. Deci se caută soluţii, se scormoneşte, se munceşte. Normal, ministerul de resort are o mare responsa- bilitate pentru milioane de elevi, studenţi, profesori, părinţi. În rest e bine. Şcolarii încă merg la cursuri. Întrebarea care mă chinuie e alta: Unde am citit eu cugetarea „Şcoala te face om?” Că e discutabilă.
Dumitru RUSU