I. Portret în aquaforte (?)
…El vine cu ochii roşii şi cîrpiţi la şcoală şi, uneori, moţăie la primele ore cu capul pe bancă, deoarece şi-a petrecut cea mai mare parte din noapte la birou, în faţa computerului.
… El îşi tehnoredactează referatele pe baza materialelor colectate de pe diverse site-uri Internet.
… El nu pierde vremea corespondînd în mod tradiţional cu ai săi con-generi: are la dispoziţie mijloace mult mai moderne.
… El nesocoteşte suveran informaţiile primite prin tradiţionalele manuale şi în orele de şcoală; informaţiile sale sunt mult mai rapide şi mai simplificate.
Este el elevul cibernetic, elevul secolului XIX? Nu, este elevul pseudo-cibernetic, pe care ne-am obişnuit a-l privi ca pe tîrîie-brîul vremurilor noi… şi nu fără oarece dreptate.
El răscoleşte noaptea întreagă Internet-ul după site-uri dubioase, jocuri puerile sau simple accesări fără rost. Prezintă senin profesorului referate listate de pe site-urile „de profil”, în pofida faptului că orice profesor serios i-a explicat de atîtea ori că referatele de pe ‘net sunt, de regulă, nişte gogomănii postate acolo de indivizi la fel de nestructuraţi axiologic ca şi cel ce le reproduce (obicei care, devenit normalitate, se va extrapola şi la nivelul proiectelor de absolvire, tezelor de licenţă, dizertaţiilor de masterat şi tezei de doctorat, puternic încurajat de profesorii universitari, fie aceştia intimidaţi de atotputernicia tehnicii digitale sau foarte comozi şi formalişti).
El face schimb de banalităţi pe Messenger, în total dispreţ faţă de regulile de ortografie, topică şi punctuaţie, dispreţ ce îşi va găsi în scurt timp drumul spre teze şi compuneri şcolare, deja copleşite de ‘pt. k’, dak’ şi de monstruleţi de tipul lui ‘f. f. dragutz’, ‘stai putzin’. El contrazice senin şi suveran profesorul care, naiv, dă să-i explice un fenomen, trîntindu-i o banalitate găsită pe Wikipedia; şi o ţine pe-a lui.
Nu avem de gînd să condamnăm lipsa de interes a elevului contemporan pentru şcoală, aşa cum prea des există tendinţa de a o face. Computeromania este un simptom, nu boala în sine. Boala se numeşte cultivarea lipsei de gust şi imbecilizarea globală a unei populaţii în continuă creştere. Dovada cea mai bună – elevul contemporan român, care are la dispoziţie toată muzica tuturor vremurilor şi ascultă… manele rromâneşti !
Deci, nu e o problemă de „magnetizare” exercitată de acest Demiurg al viitorului, ci, mai ales, de educaţie şi de politică globală. Pe de o parte (la polul efectului), filosofia ocupaţională, religia muncii de care vorbea Bertrand Russel pare a fi eşuat, iar, în acest caz, secundar şomajului, golul lăsat în timpul nostru liber tinde a se umple cu oferta informaţională şi mediatică. Pe de altă parte, filosofia cererii şi ofertei duce şi în acest domeniu la o politică de dumping: pentru a forţa consumul, ştacheta adresabilităţii este mereu şi mereu coborîtă, implicînd mereu mai puţin efort mental, pentru a evita termenul intelectual şi, deci, solicitînd cu atît mai puţin neuronii, cu cît creşte exponenţial cyberspaţiul. Triumful invers al concurenţialismului!
Or, în acest caz, nu se mai poate da vina pe greaua moştenire: cyber-spaţiul ne-a găsit liberi… Chiar dacă exista computerul înainte, mai ales ca auxiliar al proceselor şi calculelor tehnice, adevărata sa potenţă comunicaţională s-a actualizat mai cu seamă din anii ’90 încoace. Fie şi acceptînd temătoarea reverenţă pe care mulţi dintre noi (inclusiv părinţi şi profesori) am avut-o multă vreme, considerînd că un elev care „ştie computer” este un elev foarte bun, tot rămîne de explicat cum se face că opţiunea elevilor merge, din atîta noian de informaţie, spre site-urile modice valoric. Dealtfel, înaintea cyberspaţiului au existat şi alte forme digest de reducere a efortului mental prin diminuarea continuă a ofertelor… pseudo-intelectuale: circul şi scamatoria de stradă, apoi romanele foileton, revistele tot mai deocheate, apoi audio-vizualul…
Este o realitate a vremurilor noi. Este tranzitorie? Cîtă vreme cartea a fost principala „zăbavă”, tot cărţile dubioase s-au citit mai mult decît marile opere, mai puţin ofertante pentru înţelegerea imediată, deci mai plicticoase pentru cititorul mediu, majoritar statistic. Cîţi dintre prietenii de vîrsta dv. de alte orientări profesionale (doctori, economişti etc.) frecventează marea literatură, cu cîţi conversaţi în privinţa ultimelor noutăţi literar-artistice sau chiar tehnice? Dintr-un punct de vedere, anecdota, baza interacţiunii umane la români, este infinit superioară banalităţilor despre vreme (respectiv, scumpirea facturii la gaz), cumpărături (adică, scumpirea vieţii) ori sănătate (recte, scumpirea medicamentelor pentru uz personal, pentru părinţi sau copii). Anecdota oferă luxul unei atitudini superioare faţă de toate aceste „mici mizerii unui suflet chinuit”.
Deci, nu computerul este vinovat. El este agonia şi extazul, ultimamente eşecul unei epoci de oferire a digest-ului concurenţial. Ca şi cartea, harta, albumul (şi însumîndu-le cumva), computerul rămîne o virtualitate: el conţine, deşi uşor nu e vina computerului, nici a ofertanţilor de informaţie, pentru faptul că accesanţii lor, minori sau majori, preferă materialele de slabă, proastă şi execrabilă calitate.
(Va urma)
Dr. Adriana POPOVICI