Categorie: 193, Noiembrie 2016

Păzeşte-mă Doamne de tehnocraţi!

* Interviu cu dl. Gabriel Ploscă, preşedintele Sindicatului din Învăţământ Neamţ – Este cunoscut faptul că în strategia Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ adoptată la sfârşitul lunii septembrie a.c. este prevăzut amendamentul că – dincolo de acţiunile fixate la nivel…

LISTĂ DE REVENDICĂRI   Respectarea Legii Educaţiei Naţionale, în sensul alocării anuale din bugetul de stat a minim 6 %, din produsul intern brut pentru educaţie; Stabilirea unor costuri standard per elev corecte; Elaborarea pe principii echitabile a Legii salarizării…

Poveste (de toamnă) fără sfârşit…

    Povestea noastră începe aşa… A fost odată ca niciodată, într-o familie din UE, mai exact în Ţara tuturor posibilităţilor şi a promisiunilor de tot felul, o Cenuşăreasă din categoria bugetarilor, pe care Statul de drept şi guvernanţii au…

După zece ani…

  În anul 2006, la sfârşitul lunii octombrie, după aproape 70 de ani de întrerupere, la Arad, a avut loc Congresul Naţional al Învăţătorilor şi Institutorilor din România. Printre participanţi s-au aflat şi „învăţătorii” din Neamţ – Gheorghe Amaicei, Tatiana…

La mulţi ani, Veronica Mihăilescu!

    Profesoara Veronica Mihăilescu s-a născut la 22 noiembrie 1922 la Bicaz, în familia Costache şi a Elenei Chiribău, fiind al doilea din cei şase copii. Clasele primare le-a făcut la Bicaz cu învăţătoarea Maria Iliescu. În clasa a…

Mediocraţia democraţiei

  Iadul este dezordinea, raiul e ordinea, spune un consacrat teolog. Trăim într-o cultură, cea română, a dezordinii. Sufocantă. Nealeasă. Fals idolatră. Într-un interviu mai vechi, regretatul Alexandru Muşina spunea: „Am fost şi sunt împotriva unei sintagme absolut nefericite şi…

NOTE DE TRECERE „Ce vrea să spună poetul?”

A-i lipsi pe elevi de bucuria descoperirii poeziei este unul dintre defectele sistemului nostru de învăţământ. Poezia este un instrument de dezvoltare emoţională dintre cele mai bune, însă, din păcate, insuficient şi inadecvat folosit. Când citim poezie autentică, lumea capătă…