* Cozla, după Oglinzi, iar Sovata bate marea Unde se poate pleca în această vară, dacă eşti elev, profesor, chiar şi părinte, pentru că vacanţa în familie a devenit un fel de croazieră de lux pentru cei mai mulţi dintre…
Legendă, tradiţie şi adevăr istoric la poalele Muntelui Ceahlău
Sîmbătă, 7 mai 2011, s-a desfăşurat la Durău prima ediţie a Concursului interjudeţean Legendă, tradiţie şi adevăr istoric în Carpaţii Răsăriteni, organizat de Şcoala de Arte şi Meserii Grinţieş în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Neamţ, Direcţia de Administrare…
Ai Internet, ai parte
Noua Lege a Educaţiei precizează clar: şi în anii următori, şcolile vor fi dotate cu computere racordate la internet. Motivaţia? O aflăm de la ministrul de resort: „Învăţămîntul nu va mai fi bazat pe tocit”. „Soarecii” de bibliotecă, tocilarii, sunt…
Noutăţi editoriale internaţionale
Prestigioasa editură MatrixRom din Bucureşti a publicat recent, în limba engleză, volumul intitulat „Modern Optimization” (Optimizare Modernă) semnat de concitadinul nostru, profesorul universitar doctor în ştiinţe matematice, Vasile Postolică (capitolele 1-3) şi profesorul universitar Angel Garrido de la Facultatea de…
Paris, mon amour
Pentru cei din generaţia mea, devoratori de cărţi şi de filme bune, titlul este un flash-back spre celebrul film al anilor ’60, al nu mai puţin celebrului Alain Resnais, „Hiroshima, mon amour”. L-am ales din acest motiv, dar şi pentru…
Doi profesori „de aur”
Pentru toate aceste performanţe, în cadrul festivităţii din 19 mai de la “Roman Vodă”, prof. Crenguţa Radu, “îngerul păzitor” al romanvodistei, a fost onorată, la rîndul său, cu un premiu oferit tot de către inspectorul general prof. Luminiţa Vîrlan. Lista…
The best of „Roman Vodă”
Despre Mara Ieşanu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Roman Vodă”, s-a vorbit şi s-a scris în acest an şcolar cît pentru un VIP, performanţele sale fiind nu doar de invidiat ci şi greu de egalat de aici…
„Vila Hogaş” redată circuitului de valori romaşcane
După un şir lung de ani în care a zăcut în paragină, fiind pusă la capitolul „şi altele” de către toate administraţiile care s-au perindat la conducerea municipiului Roman după 90 încoace, vila Hogaş, construită în anul 1898, a căpătat…
Episcopul Melchisedec Ştefănescu, cinstit ca un sfînt
Pe vlădica Melchisedec „l-am cunoscut” cu cîţiva ani în urmă, pe cînd părintele Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman şi acum şi atunci, se grăbea să termine bustul “lui Melchisedec”, despre care nu ştiam nimic la acea vreme chiar dacă…
Elevii de la „Vasile Sav”, premianţi in corpore!
La finele lunii aprilie, 13 elevi de la Grupul Şcolar VASILE SAV Roman au participat la etapa naţională a Concursului Naţional de Matematică Aplicată ”Adolf Haimovici”, organizat la Iaşi, de Facultate de Construcţii de Maşini şi Management Industrial, în colaborare…
