• Interviu cu Prof. univ. dr. Vasile Vasile, bizantinolog, muzicolog,etnomuzicolog
– A fost greu să răzbateţi, să ajungeţi un specialist de renume în muzicologia bizantină?
– Foarte greu, dar am fost învăţat cu greutăţile de mic. Eu nu am abandonat teologia, chiar dacă nu am făcut o carieră clericală. La vremea asta, la 83 de ani, am rămas în zona teologiei. Am câteva grupe de copii şi studenţi cu care învăţăm muzica bizantină la stăreţia Mănăstirii Antim din Bucureşti. Am fost titular al disciplinei de Muzică psaltică la Conservatorul din Bucureşti, devenită Universitatea Naţională de Muzică, inaugurând disciplina de Istoria muzicii bizantine – o premieră în muzica noastră şi care m-a obligat să elaborez primul curs al disciplinei, tipărit ulterior în două volume – Istoria muzicii bizantine şi evoluţia ei în spiritualitate românească.
Nu reproşez nimănui nimic, pentru că nimeni nu ştia ce-i în sufletul meu. Foarte mult am purtat această durere în suflet cu acest securist care mi-a ieşit în cale şi care mi-a perturbat traseul. Cu siguranţă, dacă nu era el, drumul meu era altul. Nimic nu primeşti în viaţă în mod gratuit. Într-un fel, plăteşti pentru tot ce ţi se oferă. Lucrurile care se construiesc în timp, necesită foarte multe eforturi. Stabilirea terenului pe care mă mişc în prezent, muzicologie, bizantinologie, etnomuzicologie, a venit cu timpul, prin investigarea unor arii aparent disparate, dar nu se poate face bizantinologie fără etnomuzicologie, fără muzicologie. Dintre cele mai recente cărţi publicate pot aminti cea consacrată lui Anton Pann şi Marţian Negrea şi lucrez la definitivarea unei monografii a cuviosului Macarie Protopsaltul. Ei sunt reprezentanţi marcanţi ai muzicii de strană, dar şi ai muzicii populare şi activitatea lor creatoare depăşeşte sfera acestor domenii. Ca să fiu mai explicit: Anton Pann este un strălucit reprezentant al folcloristicii, dar şi al muzicii de strană, din mâna lui ieşind capodopera Tatăl nostru – imn al ortodoxiei româneşti, dar tot prin ingeniozitatea lui a trecut melodia actualului imn naţional – Deşteaptă-te, române, o adevărată emblemă a spiritualităţii româneşti care a însoţit cele mai importante evenimente politice ale ultimelor două secole: 1848, 1859, 1877, 1918, 1989. Bizantinologia muzicală are un imens teren de cercetare deoarece pleacă de la cântarea de strană în limba latină, greacă, slavonă, porneşte din epoca patristică şi a sinoadelor ecumenice şi necesită studii temeinice de teologie, patrologie, imnologie, dogmatică, liturgică, istoria Bisericii universale şi româneşti, cultură greacă şi slavonă, etnomuzicologie şi muzicologie.
• Mă consider, cumva, izgonit din Piatra-Neamţ
– Bucureştiul a fost o casă bună, este o casă bună?
– Nu, nu. L-am acceptat, pentru că activitatea mea avea şi are în continuare nevoie de Bucureşti. Am fost obligat, într-un fel, să mă mut la Bucureşti. Am avut naivitatea să cred că pot să fac doctoratul când eram la Piatra-Neamţ. Ca să mă înscriu la doctorat la Cluj-Napoca, îmi trebuia aprobarea Comitetului Judeţean de Partid, la acea vreme eu nefiind membru p.c.r. Prima piesă care era necesară la dosarul ce urma să fie înaintat Comitetului Judeţean al Partidului era un referat de cadre pe care trebuia să-l semneze inspectorul şcolar general, Ioan (Jean) Crăciun. El m-a amânat cu aprobarea până a trecut data de înscriere. Ce era la mijloc? Probabil, teama de a-i lua funcţia, însă eu nu aveam asta în cap, ferească Dumnezeu! A lungit odiseea înscrierii până luni dimineaţa când era şedinţa Comitetului Judeţean de Partid, înscrierile încheindu-se sâmbăta anterioară. Şi n-am mai putut face doctoratul la timpul respectiv. Mă consider, cumva, izgonit din Piatra-Neamţ. Ca să mă răzbun! – am făcut şi al doilea doctorat în Pedagogie. Dacă este o casă bună? Da, deoarece am la îndemână bibliotecile din care-şi trag seva lucrările mele ştiinţifice, care mi-au adus aprecierea Academiei Române, a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, a Patriarhiei Române.
• Păstrez cu adevărată veneraţie fişele primare ale unor lucrări copiate de soţia şi de fiica mea…
– Cât de mult aţi fost susţinut de familie?
– Foarte mult, foarte mult. Cu soţia mea, Margareta Vasile – fie-i ţărna uşoară!, am fost coleg de grupă la facultate. Ea a fost însoţită la slujba de înmormântare, la Borleşti, de cântările bisericeşti ale surorilor mele. O perioadă a lucrat şi ea la Şcoala Populară de Artă din Piatra-Neamţ, după care s-a mutat la Şcoala Generală nr. 5. Tot atunci, am cerut şi eu transferul la Şcoala Generală nr. 4. Am o fiică, Adriana, absolventă a liceului „Petru Rareş”, biolog de profesie, şi doi nepoţi, Miruna şi Radu. Păstrez cu adevărată veneraţie fişele primare ale unor lucrări copiate de soţia şi de fiica mea şi pe care le prelucram la Piatra-Neamţ şi acum, la Bucureşti.
– La ce lucraţi în prezent?
– Înainte să fie proclamată canonizarea Sfântului Cuvios Macarie, părintele cântării psaltice în limba română, Preafericitul Părinte Daniel m-a întrebat: „Cum îi spunem: Sf. Cuvios Macarie protopsaltul sau Sf. Cuvios Macarie ieromonahul?”
– Sunt sigur – am răspuns – că răspunsul meu concordă cu cel al Preafericirii voastre. Nu are rost să-i spuneţi Macarie ieromonahul, că nu-l faceţi sfânt pentru că a fost ieromonah. Sunt câteva zeci de mii de Macarie de-a lungul istoriei. Îl faceţi pentru că a fost un eminent protopsalt şi cel care a făcut pasul mare de a tălmăci cântările liturgice în limba română – limba credincioşilor din ţara noastră”.
– Da, dar cineva trebuie să ne dea o carte despre protopsaltul Macarie, mi-a replicat înaltul ierarh.
Îmi mănâncă sufletul cartea asta, dar nu-mi pare rău. Şi mai trudesc şi la o antologie de cântări necunoscute ale protopsaltului Macarie din urmă cu peste două secole, risipite în miile de manuscrise muzicale. Sunt aproape gata cu amândouă lucrările.
Spre tipografia din Piatra-Neamţ, aştept plecarea volumului al II-lea al Profilurilor de muzicieni români, cuprinzând personalităţi nemţene: Alexandru Podoleanu, Bazil Anastasescu, Dimitrie Vulpian şi figuri ilustre de protopsalţi nemţeni: Visarion, Dorothei. Un loc aparte am rezervat activităţii cuviosului protopsalt Macarie la Mănăstirea Neamţ. Am optat pentru acest titlu pentru a nu se crede că este vorba despre nişte personalităţi locale, nemţene, ci de figuri ilustre de anvergură naţională.
Ar urma ediţia a II-a a monografiei lui Anton Pann, lucrarea Colinda – emblemă a spiritualităţii româneşti şi De la polihroniile împăraţilor bizantini la Deşteaptă-te, române, aflate în curs de definitivare.
A consemnat Violeta MOŞU;
Foto: Ziarul Lumina