Apostolul-271Descarcă
Categorie: 271, aprilie 2024
Sărbătoarea revistei APOSTOLUL
Miercuri, 27 martie 2024, Sala Cupola a Bibliotecii Judeţene G.T. Kirileanu a găzduit, timp de câteva ore, nu o aniversare, ci Sărbătoarea revistei „Apostolul”, întrucât s-au celebrat şi 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), 90…
Ecouri optimiste din activitatea sindicală – Interviu cu dl Ionel Hociung – preşedinte al Sindicatului din Învăţământ Neamţ
– Domnule Ionel Hociung, iată că nu ne-am mai întâlnit de mult, de aceea vă întreb care este prioritatea sindicală cu care doriţi să începem discuţia noastră? – Dacă luăm în calcul priorităţile, consider că trebuie să vorbim în primul…
Gânduri pentru „Apostolul”
„La început a fost cuvântul!” Aşa începe totul! Din câte îmi amintesc, la început Apostolul era un ziar, editat de o mână de entuziaşti, dar care a devenit, iată, o revistă nu doar apreciată, ci cu adevărat prestigioasă în lumea…
O carte de căpătâi: Adrian-Pavel Sandovici- LICEUL „PETRU RAREŞ” PIATRA-NEAMŢ – O ISTORIE DE 150 DE ANI
Cartea magistrului Adrian-Pavel Sandovici, dedicată liceului emblematic al învăţământului nemţean («Liceul „Petru Rareş” Piatra-Neamţ – O istorie de 150 de ani», Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed. Cetatea Doamnei, 2023), este o demonstraţie de virtuozitate, o lucrare de care…
Proiectele Erasmus+ – instrumente pentru a dobândi un sens mai corect al apartenenţei europene
● Interviu cu Florin Manole – manager al firmei Universal Mobility (Spania) Pentru multe dintre liceele judeţului implicate în proiecte europene, numele Florin Manole este bine cunoscut. El este unul dintre cei care au pus bazele companiei Universal Mobility din…
Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza” – Proiectele Erasmus+ înseamnă paşi către o carieră stabilă
În perioada 4-15 martie 2024, un grup de 21 de elevi din clasa a XI-a, de la Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza” din Piatra-Neamţ au avut oportunitatea de a-şi desfăşura activitatea practică la agenţi economici din Granada (Spania), în virtutea…
Proiectul Erasmus+ 2022-1-RO01-KA121-VET-000054830, oportunitate pentru formarea profesională a cadrelor didactice şi elevilor
Școala Postliceală Sanitară Piatra-Neamţ implementează, în perioada 1 septembrie 2022 – 31 mai 2024, proiectul Erasmus+ 2022-1-RO01-KA121-VET-000054830, beneficiari fiind 18 elevi de la specializările asistent medical generalist şi asistent medical de farmacie, alături de 13 cadre didactice şi 2 cadre…
Mesajul Internaţional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2024
Ziua Mondială a Teatrului a fost iniţiată în 1961 de Institutul Internaţional de Teatru ITI, şi promovată, astăzi, de Organizaţia Mondială pentru Artele Spectacolului. Este sărbătorită anual pe 27 martie de către Centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru. Pentru…
Scriitorii basarabeni ai Unirii – Scrisori din Basarabia
Pe 27 martie 2024, în Sala Galbenă a Muzeului Naţional al Literaturii Române din Chişinău, a fost vernisată expoziţia cu genericul: „Scriitori basarabeni ai Unirii, 27 Martie 1918”. Expoziţia a fost dedicată împlinirii a 106 ani de la Unirea Basarabiei…