• Interviu cu pictorul Constantin Adrian (Cornel) Corcăcel
O invitaţie incitantă pentru publicul nemţean a fost făcută pentru marţi 1 aprilie 2025, la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel”, unde a avut loc vernisajul expoziţiei „Delirium Mundi” instrumentată de pictorul gălăţean Constantin Adrian (Cornel) Corcăcel. Pe simezele celor două săli au fost expuse 40 de lucrări de grafică executate în tehnicile de gravură şi desen, creaţiile fiind realizate în ultimii şase ani. Personalitate deosebit de complexă, având o vastă activitate expoziţională şi în plus una academică, protagonistul şi-a explicat în felul următor demersul artistic:„Prin această expoziţie ofer privitorului un spaţiu al dialogului vizual, unde gravura şi desenul devin medii de interogare dar şi de interpretare ale prezentului hipermediatizat, reliefând totodată un ansamblu de imagini care exprimă relaţia dintre om şi realitatea cotidiană. În acest context, expresivitatea corpului uman devine liantul ce asigură conexiunea dintre percepţie şi interpretare, portretul fiind elementul figurativ central care facilitează expunerea trăirilor interioare”. Licenţiat al Facultăţii de Arte Plastice, Decorative şi Design din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, în prezent este preşedinte al Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi membru fondator al Societăţii Artiştilor Figurativi din România.
– Domnule Cornel Corcăcel aţi exprimat la un moment dat, în timpul discursului de la vernisajul ce a avut loc la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel”, ideea că noi ne ferim de cuvântul „frumos”. Am înţeles corect?
– Da, pare surprinzător, dar aţi înţeles bine. Prin „noi” m-am referit la artiştii profesionişti. Înainte, pictura, grafica, sculptura făceau parte din artele frumoase. Acum nu mai există această formulare şi spunem arte plastice iar în ultima vreme arte vizuale, în care se încadrează şi fotografia, arta cinetică, tot ceea ce este grafic-design. Şi asta este ceva normal pentru că în contemporaneitate suntem foarte diversificaţi în tematică şi mai ales în tehnică. Dar, când vorbesc de frumos mă refer pur şi simplu la partea estetică a lucrurilor, adică să fie ceva plăcut privitorului, contemplatorului. Concepţia multor artişti este că se creează ceva valoros numai atunci când există suferinţă.
– Este şi părerea dvs.?
– Nu, eu cred că este nedrept să apreciezi că un artist realizează opere numai din suferinţă. Consider că şi cel care nu suferă dar are creativitate şi poate oferi publicului o imagine plastică plăcută ochiului produce artă adevărată. Când spun „frumos” mă gândesc spre exemplu la un chip admirabil, deoarece îmi place anatomia artistică şi pot pleca de la un portret bine studiat pentru a ajunge la un nonfigurativ. Ador să jonglez, să mixez figurativul cu nonfigurativul şi eu zic că este benefic deoarece îmi permite să am o paletă largă de exprimare a emoţiilor şi a trăirilor mele interioare. În concluzie, artistul dăruieşte şi din suferinţă dar şi din fericirea de a trăi, indiferent de provocările din jurul nostru. Să ne bucurăm de ceea ce avem ca har şi dar de la Dumnezeu şi să împărtăşim asta şi semenilor noştri.
– Sunteţi autorul unei lucrări de doctorat. Aceasta a venit ca răspuns la o nevoie internă de cercetare sau din raţiuni ce ţin de cariera universitară?
– Aş putea spune că ambele supoziţii sunt adevărate, dar primează nevoia personală, pentru că eu lucrez pastel din 1996 de când eram student în anul II la Universitatea din Iaşi, la secţia „Grafică”. Am simţit nevoia să cercetez mai mult această temă fiindcă în România, în literatura de specialitate nu existau informaţii despre ce se întâmplă în lumea pastelului şi cât de diversificată poate fi aceasta. Lucrarea de doctorat cu titlul „Pastelul între tradiţie şi contemporaneitate” a fost de altfel foarte generoasă, iar eu negăsind detalii despre aceast subiect am hotărât să-l cercetez. M-am ataşat foarte mult de această temă, pastelul fiind situat undeva la graniţa între pictură şi grafică. În România este acceptat mai mult ca tehnică grafică dar în Occident mai mult ca tehnică picturală. Totul depinde de acoperirea spaţiului: dacă se trece de 50% vorbim de pictural. Mai este şi ideea de modalitate de lucru, dacă apar sau nu pete picturale. Revenind la discuţia cu doctoratul, vreau să remarc faptul că am descoperit foarte multe aspecte care m-au ajutat şi iată că sunt aproape 30 de ani de când lucrez pastel, şi am vrut să împărtăşesc şi celorlalţi din experienţa dobândită. Ultimul capitol este concentrat numai pe lucrările mele şi propriile descoperiri, primele trei fiind legate de istoria artei, istoria tehnicii de pastel, care după părerea mea este prima tehnică pe care omul a accesat-o încă din pictura rupestră. Pentru mine a lucra la acest doctorat a fost o mare plăcere, am avut un entuziasm feroce dar în subsidiar este şi ideea că am dorit să lucrez şi în mediul universitar, fiindcă în Galaţi există Facultatea de Arte în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” şi mi-am dorit să pot oferi şi studenţilor din experienţa mea.
– Vorbiţi-ne mai mult despre activitatea dvs. didactică.
– În prezent sunt lector univ. dr. la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” unde există o secţie de pictură foarte bună, la care vin studenţi din toată ţara, de la Vatra Dornei, Buzău, Constanţa, Focşani, Brăila, Tulcea etc. Ce vreau să spun este că această facultate a devenit un nod cultural pentru ţara noastră. Predau şi grafică la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi, şi spun acest lucru cu mândrie, pentru că lucrez cu clasele mari (a XI-a şi a XII-a) şi avem multe de făcut pentru atestatul profesional, pe tehnica de gravură. Noi avem presă de gravură la Galaţi, care ne permite să experimentăm foarte mult în acestă zonă, care tinerilor le place foarte mult; deşi gravura face parte din aria clasică de exprimare vizuală, veche de secole îi face pe elevi să uite de telefoane şi să lucreze.
– Aveţi şi o activitate expoziţională senzaţională. V-aş provoca la câteva reflecţii despre modul dvs. de creaţie.
– Cred că este un avantaj faptul că eu creez repede. Mă ajută foarte mult faptul că mie îmi place gestualul, adică tuşa a la prima, deşi uneori revin asupra unor lucrări. În timpul facultăţii lucram bine în desen şi am perseverat pe drumul meu, ceea ce m-a dus la rezultate nesperate. Aici fac o paranteză şi spun că e bine ca un artist plastic să fie şi profesor. Poate într-o zi n-ai timp de o lucrare proprie, dar lucrezi cu elevii şi cu studenţii, te îmbogăţeşti personal şi în plus mâna ta va exersa aproape zilnic. Asta contează foarte mult, mai ales în gravură, unde, dacă linia nu este expresivă, modulată, nu are frumuseţe şi nu produce patos. Şi atunci avantajul nostru, al artiştilor profesori este că ne dezvoltăm în fiecare zi.
– Menţineţi uşor balanţa între pedagogie şi creaţia plastică personală?
– Este plăcut să lucrezi cu tinerii, şi mai ales să ştii că aceştia într-o zi vor pleca de lângă tine cu ceva în plus sau că acasă dezbat un subiect propus şi descoperă prin propria experienţă modalităţi noi de exprimare. Eu mă hrănesc din asta şi spun tuturor că profesorii par mai tineri pentru că noi împrumutăm de la ei energia şi le dăm din experienţa noastră. E o simbioză frumoasă între elev şi profesor, între student şi profesor. Când am o zi liberă şi nu ajung la şcoală, atunci mă ocup de propria mea lucrare.
– Privindu-vă lucrările de la expoziţia din Piatra-Neamţ am observat că aveţi şi un mod deosebit de expresiv de a le da titlul. Nu mai departe de tema sub care aţi expus, „Delirium Mundi”… Cochetaţi cumva cu literatura, cu poezia?
– Mi-a plăcut să scriu poezie în tinereţe, când aveam mai mult timp liber. Cred că titlul trebuie să ajute privitorul să descifreze lucrarea, pentru că fiecare imagine este un discurs narativ care lasă loc interpretărilor contemplatorului, în funcţie de experienţa sa de viaţă şi de capacitatea sa culturală. Dar titlul nu trebuie să dea totul, ci doar să îndrume.
A consemnat Gianina BURUIANĂ