Demult, demult la Chişnău a văzut lumina tiparului Dicţionarului moldovenesc-românesc sub semnătura unui rusofon. Lumea s-a amuzat grozav de asemenea prostie. Au râs cu lacrimi şi maturii şi elevii de şcoală. Cei mai ameninţaţi au fost cardiacii care puteau muri de atâta râs. Dicţionarul despre care facem vorbire a dat naştere la „n” bancuri cu Ion, ajuns Ivan după ocuparea Basarabiei româneşti de către muscali.
Cum bine ştiţi, orice aserţiune trebuie dovedită cu argumente. În acest caz nu a fost greu. Iată:
În pomenitul dicţionar cuvântul român nu apare. Apare în schimb până la saturaţie vocabula român-ţigan. Derivatele acestui cuvânt? Românaş-ţigănuş, romano-ţigancă, romanel-ţigănel. Deci, românii de azi, nu sunt altceva decât urmaşii demni ai ţiganilor. Cum se traduce din româneşte în moldoveneşte? Simplu de tot. O scrisoare pierdută de nenea Iancu, devine „o ţidulă rătăcită”, iar versurile lui Coşbuc despre iarnă sună cam aşa: „A început de ieri să chice/ Floace mari de promoroacă”. Nu-i frumos?
Un lucru e clar: vremea podurilor de flori a cam apus. Frăţietatea de neam s-a cam răcit. Expulzarea preoţilor români din Republica Moldova, inepţiile născocite de rusofoni de tipul „Moldova Mare” sau „limba moldovenească”, au scopuri politice clare. Care sunt acestea? Le ştiţi din Tratatul ultrasecret Molotov- Ribbentrop. La ora actuală, destui fraţi de peste Prut, deşi folosesc limba lui Creangă de când au văzut lumina zilei, pretind că nu vorbesc româneşte. Argumentul lor? Foarte serios. La români pârjoalele se numesc chiftele. Argument „beton”.
Noroc de ăi mici, de şcolari. Că nu joacă precum se cântă. Că România se întinde până se vorbeşte româneşte. Ce vreau să zic? Un pui de român, o mică basarabeancă, a primit de ziua ei, bomboane. Precizare, fabricate la Chişnău, în oraşul unde supraveghează statuia lui Ştefan cel Mare. Fetiţa, elevă isteaţă, a citit ce scria pe cutia cu dulciuri, pe ambalaj şi a ajuns la o concluzie trăsnet. Ascultaţi-o! „ Mami pe cutie scrie româneşte!”. Constatarea copilei a infirmat toate minciunile flagrante ale rusofonilor. „Spasiba!”.
Dumitru RUSU