Dar nici la Piatra Neamţ nu-i chiar aşa de rău. Am parafrazat un titlu de Teodor Mazilu pentru că expoziţia de pictură şi grafică semnată de Dumitru D. Bostan a avut loc la Galeriile Lascăr Vorel în noiembrie, pentru că tema principală a simezelor este Veneţia şi pentru că, la sfîrşitul acestei luni, artistul îşi rotunjeşte binişor numărul anilor. Vernisajul a fost susţinut de criticul de artă Valentin Ciucă, prieten de nădejde al artiştilor pietreni, orator desăvîrşit, autoritate- scuzaţi-mă doamnelor- autoritate irefutabilă în materie. Presupunînd că am acceptul domniei-sale, îi voi cam ciopîrţi discursul, fără a-i deturna, cu nici o virgulă, opiniile (M. Z.)
…Circulă la noi de multă vreme o butadă potrivit căreia, într-o familie, şi un artist este prea mult. Vă rog să vă imaginaţi ce se întîmplă în familia Bostan, cu un antecesor pe care-l respect atît pentru eclatanta sa culturalitate, pentru spiritual său, care investeşte cu sens şi face să devină vie lumea nevăzută, pentru vocaţia culorii pe care dl. Bostan seniorul a avut-o în ani lungi de practică. Şi nici juniorul nu este departe de meditaţiile părintelui său, încercînd să afle care este taina valorilor, a raporturilor care se pot face la nivelul construcţiei plastice, a misterelor alături de care convieţuim. Încep să cred că există în această familie un fel de dar divin care se traduce printr-o fervoare intelectuală exprimată prin jocul culorilor, prin cele mai diverse şi mai stranii combinaţii, dar şi prin tîlcul adînc pe care fiecare semn ar trebui să-l aibă…
…Dumitru D. Bostan, pictor monumentalist prin formaţie academică, reţine atenţia prin aerul lejer, neconvenţional, prin care glosează asupra unui topos vechi şi nou, Veneţia. Pictorul are desigur o vocaţie polemică şi, oricum, o atitudine care exclude imaginea edulcorată, uzată, asupra unui loc intrat în memoria colectivă îndeosebi prin pitorescul facil al veduttelor comercializate pe malurile Canalului Grande. Atitudinea pictorului, nonşalant rebelă, păstrează datele configuraţiei arhitecturale, fastuoase desigur, dar reduce pînă la limită manipularea unui pitoresc devenit loc comun. Personalitatea sa artistică îl obligă la un fel de circumspecţie faţă de déja vu şi remarcă plastic zone la fel de interesante, fără a fi neapărat celebre. Are ştiinţa decupajului semnificativ, astfel încît segmentele de Veneţie nu sunt altceva decît detalii ce pot da seamă despre întreg. Astfel, privitorul este tentat să reconstituie mental ansamblul şi să devină vremelnic un partener favorizat. Cromatismul în limitele culorii locale mizează pe efectul recuperator prin memorie al unei realităţi glorioase cîndva, a cărei moarte este mereu anunţată şi mereu amînată pentru niciodată…
Valentin CIUCĂ