+2 foto: brevet inventie.jpg; nicoleta experiente Iasi.jpg
Are numărul 123566 şi, ca orice Brevet de invenţie, coperta în nuanţe bleu-ciel transmite o emoţie aparte nu doar prin titlul în sine, ci, mai ales, prin acea încadratură aparte din care se distinge pecetea Institutului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.), legată-n tricolor, deasupra căreia, în grupul de cinci (co)autori, stă scris cu majuscule „Guşă Nicoleta”, numele pe care-l purta cu circa şase ani în urmă Nicoleta Danci, în prezent profesor de Informatică la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din comuna Săbăoani, unde predă din 2009.
„Am primit plicul acasă, pe la sfârşitul lunii decembrie 2013, în primele zile de vacanţă, chiar în ajunul sărbătorilor de iarnă. Este cel mai frumos dar de Crăciun pe care l-am primit vreodată, iar ca totul să fie în ton cu bucuria aceasta, pe ştampila de la Registratura generală a O.S.I.M. figurează un număr şi data de 6 decembrie 2013, adică tocmai sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, care este şi ziua mea onomastică”, a mărturisit cu emoţie Prof. Nicoleta Danci, absolventă în 1993 a Facultăţii de Construcţii de Maşini, specializarea T.C.M., din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” Iaşi.
În descrierea invenţiei, primul pasaj spune că este vorba despre „un dispozitiv pentru studierea evoluţiei degajării şi a valorii interstiţiului în cazul prelucrării prin eroziune electrochimică, prin depasivare forţată hidrodinamică a unui semifabricat…”, adică, pentru cei mai puţin avizaţi un fel de păsărească, de limbă S.F., dar care pentru absolventa de T.C.M. este precum un poem de Eminescu, la filologi, ceva ce adună în panoplia performanţelor profesorului Nicoleta Danci un şir de amintiri care nu se termină cu cel mai frumos dar din ajunul Crăciunului abia trecut. „Povestea aceasta pot să spun că a început încă din amfiteatru, de la facultate, unde am avut bucuria să-l cunosc pe Conf. Univ. Dr. Ing. Laurenţiu Slătineanu, la care am luat 10 la examen. Era la catedra de „tehnologii neconvenţionale”, un profesor şi un OM deosebit care mi-a stârnit interesul pentru ceea ce, atunci, credeam că voi face în viaţă. După absolvire l-am avut coordonator, în anul 2003, la lucrarea de gradul I pe care am susţinut-o la actualul Colegiu Tehnic <<Petru Poni>> din Roman unde am predat peste zece ani discipline tehnologice şi, ulterior, Informatica. De acolo a început marea <<aventură>> cu înscrierea la doctorat, apoi ani de muncă, cu navetă la Iaşi, la universitate, pentru experienţele de laborator care de fiecare dată se desfăşurau sub coordonarea maestrului meu din studenţie, prezenţe la conferinţe, materiale publicate şi tot ceea ce presupune acest parcurs care în cazul disciplinelor tehnice nu este deloc simplu, mai cu seamă că este vorba despre o invenţie ce vizează gama <<high technology>>“, îşi aminteşte „profa de info” de la Săbăoani care s-a oprit când mai avea doar să-şi susţină lucrarea de doctorat, asta din pricina unui ghinion, un şoc de curent care i-a distrus hardul calculatorului personal unde avea salvate toate datele adunate pe parcursul experienţelor de la Iaşi…
„Mi-am dorit mereu să performez la catedră”…
Ani de zile şi-a plâns în pumni, însă, acum, brevetul, darul ei de „Neculaş”, i-a dat aripi, iar cum vocaţia sa a fost întotdeauna de învingătoare este hotărâtă s-o ia de la capăt şi asta nu pentru a-şi trece în fală prefixul „Dr.”, înaintea numelui, acolo, pe o carte de vizită, ci pentru a finaliza ceea ce odată aproape că era un vis, la vremea când nu se pomenea încă de „copy-paste” printre „doctori”. Argumentele îi stau alături, ca o pavăză, ca o temelie pe care a urcat treaptă cu treaptă încă de pe vremea jocurilor cu păpuşi.
„Mi-am dorit mereu să performez la catedră, să predau, să cunosc, să-i fac şi pe alţii să cunoască. Eram mică şi ţin minte cât mă mai certa mama deoarece foloseam uşa de la şifonier pe post de tablă, pe care o mâzgăleam, în legea mea, cu creta de la maşina de cusut. Aliniam păpuşile şi le predam ca la şcoală, ba le mai puneam şi note, iar pe unele pe care le socoteam eu mai puţin silitoare le mai şi certam şi le ameninţam că n-o să treacă clasa. Amintiri minunate pe care, mai târziu, chiar mi-am clădit visele şi împlinirile profesionale”, mărturiseşte proaspătul inventator pentru care „meseria asta, de dascăl, cu toate neajunsurile din ultimii ani, este ceva ce nu se poate cumpăni cu nimic pe lume, deoarece bucuria cea mare vine din ceea ce dăruieşti, iar cine reuşeşte împlineşte nu doar un criteriu profesional, ci şi Legea lui Dumnezeu”…
Doctorand, absolventă a două cursuri post-universitare, de doi ani, fiecare, expert AEL şi colaborator, în calitate de specialist, în cadrul Comisiei Judeţene de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulţilor Neamţ, aşa se vede mergând mai departe, ea şi copiii ei pe care niciodată nu i-a privit de la înălţimea catedrei, ci aşa, duhovniceşte, cu dragoste şi cu răbdare. Premiantă de când a păşit în clasa I şi premiată, ca dascăl, nu într-atâta încât să întoarcă paginile ziarelor pe dos, însă îndeajuns încât să-şi ţină mereu aproape armata ei de ucenici, Nicoleta Danci, „profa” cu alură adolescentină de la Săbăoani, nu crede deloc în lacrimi ci doar în minunile pe care le-a însuşit de la Domnul Trandafir, ajuns parcă tot mai adesea doar un trofeu botezat cu acest nume într-o Românie în care şcoala parcă-şi deschide în fiecare dimineaţă porţile pentru a-l primi, cu căldura şi cu dragostea-i de odinioară…
A. OPRIŞ