Cine se urcă în microbuzul de Ciritei, o anexă a municipiului Piatra Neamţ, la punctul terminus coboară în faţa unei şcoli în paragină. Cu zidurile scorojite, geamurile sparte, uşile vraişte şi gardul spart. O penibilă impresie de ruinare şi părăsire peste tot. Aşa arată ex-şcoala primară din Ciritei. Aici, cu ani în urmă două învăţătoare predau simultan şi pregăteau elevii pentru Şcoala Generală Nr. 9 din capitala reşedinţă de judeţ. Ce s-a întâmplat? Din raţiuni politice, după revoluţie au fost închise şcoli primare cu nemiluita, mai ales din mediul rural invocându-se numărul mic de elevi. Scăderea reţelei şcolare. Nu s-a ţinut cont de faptul că o comunitate, oricât de restrânsă ar fi, are dreptul nestingherit măcar la Şcoală, Biserică şi Cimitir. Este? Cum localnicii din anexa Ciritei, cândva sat, iau microbuzul din faţa şcolii în ruină, discută aprins documentat. Mulţi dintre ei au jucat şotron în curtea şcolii şi au silabisit cuvântul „Ma-ma”. Să-i ascultăm.
„De când e lumea şi pământul satul românesc a fost luminat de apostolii neamului, de învăţători” zice moş Ghiţă, care stă gard în gard cu hardughia părăsită. „Bă – completează altul – cel ce deschide o şcoală închide o temniţă”. Ne dă să înţelegem că de aia învăţământul actual e haotic şi fără perspectivă. Aici a intervenit ţaţa Maria, octogenara care a lămurit problema. „Maică, eu am prins vremea când această şcoală era o floare, cu un învăţător ca Dl. Trandafir. Ce carte se făcea!”. Evident, curioşii au plusat: Şi?, Şi? „Păi, zice bătrâna – să ştiţi de la mine un lucru”. „Care?” – întreabă nerăbdătorii. „Şcoala va fi şcoală, când oamenii vor fi oameni şi statul va fi stat”. Aţi înţeles? Înţeleaptă zicere, este? Rămâne de văzut dacă… o va reţine cine trebuie.
Dumitru RUSU