Expoziţia Constantin Filimon – 85 de ani de la naştere, la Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ a organizat expoziţia de desen, acuarelă şi pictură în ulei „Constantin Filimon – 85 de ani de la naştere”, în Sala Cupola şi în spaţiul expoziţional de la parterul corpului A, în perioada 5-15 mai 2021. Lucrările au provenit din colecţiile particulare Emilia Rizescu, Victor Kirileanu, Nicolae Gherasim şi Mihael Balint. Panotarea expoziţiei i-a aparţinut artistului plastic Petru Vamanu.

„Este prima expoziţie din creaţia lui Constantin Filimon în care accentul cade pe desen, am avut în total 62 de astfel de lucrări. Am dorit să atragem atenţia asupra importanţei desenului în opera lui Constantin Filimon, împotriva unei tendinţe prea largi de a îl considera «caricatură», neserios, prea abundent. Constantin Filimon a fost un pictor sui-generis, un pictor prin excelenţă şi considera că la temelia picturii trebuie să stea desenul. De aceea, el desena mai tot timpul pe care îl putea sustrage altor activităţi care îi ocupau existenţa. Iar desenul lui este sincer, elegant, rafinat. Desigur, nu lipsesc unele accente umoristice. În expoziţia aceasta au fost prezente mai multe autoportrete, numeroase chipuri, siluete, crochiuri, dar şi scene ale cotidianului din comunism – cozi la bilete, şedinţa de partid, naveta cu autobuzul, precum şi câteva peisaje.

Acuarela a cuprins 26 de lucrări: cea mai veche, din anul 1978, iar următoarele trei, în ordine cronologică, din anul 1983. Cele mai multe provin din intervalul 2006-2009, cea mai importantă perioadă pentru acuarela lui Constantin Filimon.

Alături de desen şi acuarelă au putut fi admirate şi 17 tablouri pictate în ulei”, a precizat Mihael Balint, redactorul Bibliotecii Judeţene.

Nicolae Gherasim, pasionat colecţionar, a afirmat: „Eu am achiziţionat de la Constantin Filimon lucrări cu un extraordinar colorit. Avea o formidabilă viteză de execuţie. Făcea câte o lucrare, ce-i drept de mai mici dimensiuni, chiar şi în 20 de minute. Îmi spunea: «Du-te şi cumpără-mi două sticle de vin şi când te întorci, tabloul e gata»„.

Despre Constantin Filimon a vorbit şi plasticianul Dumitru Bezem. A fost mereu surprinzător şi proaspăt în opera sa. Foarte mulţi spuneau, în acele vremuri, că jubilează, că se joacă de-a arta şi destinul. El a făcut cu mult mai mult. În tablouri sunt aduse stările, vibraţiile sale sufleteşti. A fost un sensibil, în ultimă instanţă. I-am admirat nobleţea atitudinii faţă de artă. A avut ocazia de-a trăi şi-n Bucureşti, în preajma unor importanţi artişti, când răzbăteau ecourile artei de înaltă ţinută. El nu a avut nevoie de stil, el a avut har. E o mare bucurie pentru privitori să parcurgă această expoziţie. (V. MOŞU)