Profesorul titular definitiv la catedra I-a de limba română, Victor N. Ţăranu, fost director în anul 1938, la şcoala normală de băieţi din Piatra-Neamţ, conducătorul revistei „Apostolul”, al Cercului Didactic din localitate, inserează cu titlul „Biblioteci săteşti şi biblioteci şcolare”, câteva din bibliotecile şcolilor din aşezarea aflată în „triunghiul” munţilor Pietricica, Bahrin şi Cozla, în revista „Preocupări Didactice – Anul IV. NO. 1-2” din anul 1939.
Încă de la început se precizează „organizarea unei biblioteci şcolare cât şi punerea în circulaţie a cărţilor pentru publicul cititor, constituie una din cele mai grele şi meticuloase îndeletniciri (el însuşi bibliotecar la şcoala în discuţie)”.
Totodată trebuie să se ţină seama de „gusturile variate ale cititorilor”, în vederea contribuţiei „la formarea caracterelor prin discernământul cel mai riguros al lecturilor. O bibliotecă trebuie, deci, să conţină şi ea cărţi variate, căci altfel nu poate decât să stea totdeauna închisă, ori să fie cercetată rar de vreun specialist”.
Şi interesant ar fi ca „o carte de interes general trebue să fie înmânată mai solemn: şcolarilor, la sfârşitul orei de curs; sătenilor, la biserică în sat (şi la oraş), la o consfătuire, specialiştilor, în mod trainic”.
Apoi, cititorii „cei mai fervent să fie răsplătiţi prin laude, ori altfel de recompense: o diplomă, de exemplu, dacă cele citite au avut mai ales şi rezultate bune practice. Numai astfel cartea poate constitui pentru om o adevărată hrană sufletească şi un mijloc mai sigur de orientare în viaţă; iar pentru societate ar fi un câştig, căci s-ar lepăda credinţele deşarte, ideile false şi pornirile rele”. Are dreptate profesorul nostru!
Face şi o trecere în revistă şi a bibliotecilor mari din ţară: Academia Română cu aproape 400.000 de volume, Biblioteca Universităţii din Cluj cu aproape 500.000 de volume, biblioteci la Tg. Mureş, Alba Iulia, Sibiu, Iaşi, Cernăuţi etc. „Toate acestea servesc aristocraţiei culturale, acelui cerc prea restrâns de cărturari care, cu toată marea lor valoare ştiinţifică – nu au pornit încă la popularizarea cărţii”. Pentru susţinerea celor afirmate argumentează prin aceea că „înscrierile izolate de până acum, în această direcţie, s-au irosit repede”. Totuşi remarca faptul că pentru „preoţi şi învăţători era atât de preţioasă revista „Albina”, „Duminica Poporului” a profesorului Mehedinţi, apoi conferinţele de la cercurile culturale strânse de Coşbuc, revista „Ramura”, darurile de la Casa şcoalelor şi câteva foi judeţene…” Şi încă ceva: „iniţiativa lui Haret, care a întocmit şi un regulament pentru bibliotecile populare, nu s-a continuat”.
„Acţiunea domnului profesor I. Simionescu pentru popularizarea ştiinţei, prin biblioteca «Cunoştinţi folositoare», nu au dus la rezultate scontate. A trebuit să vină tot iniţiativa regală cu «Fundaţiile regale»; revista «Albina», precum şi cercurile culturale de la sate şi oraşe, prin tipărirea unor cărţi mai ieftine”.
Revenind la situaţia bibliotecilor urbane, în cazul nostru, Piatra-Neamţ, dă ca exemplu „organizarea pe criterii noi, ştiinţifice, catalogarea bibliografică, fişiere cu sertare, după sistemul zecimal al Academiei Române, dar folosindu-se numai literele în loc de cifre la Şcoala Normală de băieţi Piatra-Neamţ şi biblioteca liceului «Petru Rareş» ce are un catalog pe fişe alfabetice, după sistemul obişnuit al bibliotecilor mari”, cu precizarea că un rol în modernizarea amintită, cu trimitere la Rareş l-a avut şi „istoricul bibliotecii liceului «Petru Rareş» din Piatra-Neamţ, întocmit de domnul C. Turcu, secretarul liceului”.
Bibliotecile şcolare din Neamţ, atât urbane cât şi rurale „au fost înzestrate la începutul lor de Casa şcoalelor, apoi de Casa Regală – acelea de pe domeniile Coroanei Bicaz-Cârnu sau de pe vechea moşie regală Broşteni etc”. Dar tot învăţătorii au fost aceia care s-au gândit la organizarea mai sistematică a bibliotecilor şi au făcut uneori propuneri concrete dându-se exemple printre altele „şcoala Nr. 4 fete din Piatra-Neamţ cu bibilioteci pe clase; la şcoala Nr. 1 din Piatra-Neamţ se află o sală proprie pentru bibliotecă”.
În privinţa bibliotecilor din şcolile primare tot învăţătorii, în mare parte şi-au spus cuvântul. „Biblioteca ar trebui să fie, după biserică şi şcoală, a treia instituţie în stat”, cum remarca un slujitor de şcoală. „Cărţile trebuie să împartă lumina, să întreţină obiceiurile, graiul şi credinţa… cărţi de basme şi literare, şi de povestiri istorice din trecutul neamului nostru”. Remarcă totodată, profesorul Ţăranu, „vechimea unor biblioteci şcolare din judeţ, ca acelea de la şcoala primară nr. 1 de băieţi din Piatra-Neamţ – din 1846; şcoala primară de băieţi Nr. 1 din Tg. Neamţ din 1870; din Nemţişor 1884 etc”.
Prof. Gheorghe RADU