Nichita STĂNESCU
Limba română este patria mea.
A gândi – gândire nu se poate face decât numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumuseţea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numeşte iarbă, pentru mine arborele se numeşte arbore, malul se numeşte mal, iar norul se numeşte nor. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanţă aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observaţie, această relevaţie am avut-o abia atunci când am învăţat o altă limbă.
Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate şi frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încât nu o pot considera altfel decât iarbă. Noi, de fapt, avem două părţi coincidente; o dată este patria de pământ şi de piatră şi încă odată este numele patriei de pământ şi de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.
Ienăchiţă VĂCĂRESCU
Testament
Urmaşilor mei Văcăreşti!
Las vouă moştenire:
Creşterea limbei româneşti
Şi-a patriei cinstire.
Gheorghe SION
Limba românească
Mult e dulce şi frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.
Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm,
Şi pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.
Românaşul o iubeşte
Ca sufletul său,
Vorbiţi, scrieţi româneşte,
Pentru Dumnezeu.
Fraţi ce-n dulcea Românie
Naşteţi şi muriţi
Şi-n lumina ei cea vie
Dulce vieţuiţi!
De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiţi ca să roşească
Ţărna ce călcăm?
Limba, ţara, vorbe sfinte
La strămoşi erau;
Vorbiţi, scrieţi româneşte,
Pentru Dumnezeu!
Alexei MATEEVICI
Limba noastră
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le ‘nşirate, –
Te ’nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie ’n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Ştergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Vasile VOICULESCU
Grai valah
Grai tămâiat, căţuie de petale,
Gândul mi-a ciobănit pe plaiurile tale.
Umblă singur pe munţi de sare,
Vânt bătrân cu miere-n spinare.
Şerpi de răcoare verde în pârâie,
Cărări de bucium lung te întretaie.
Granguri de aur boabele-ţi ciugul’,
Şesul ţi-l ară dorul cu plugul.
Calc des cu sufletul arsu-ţi coclaur,
Din fund oftează strămoşii de aur.
De piscul tău, unde se-mbină
Pale de nori cu limbi de lumină,
Buzele-mi razăm fremătătoare,
Slăvit pristol de piatră şi floare.
Victor EFTIMIU
Odă limbii române
Alcătuire de cuvinte româneşti
Iţi văd prin veacuri inedita bogăţie…
Întinerind, pe zi ce-mbătrâneşti,
O, grai din viitor, mărire ţie!
Din auroră, magic te-arătai…
Ai preschimbat bordeiele-n palate.
Te văd cum gloriosul drum ţi-l tai
In falduri de sonorităţi catifelate.
Carpatul ţi-a fost leagăn şi amvon.
Recolte minunate, iţi destină
Vestigiul dac şi farmecul slavon,
Înfipte-n armatura ta latină.
Călugărul elin şi vajnicul cazac
Stambulul şi Parisul te-altoiră.
Supreme deveniri în tine zac
Clamori de corn, înfiorări de liră…
Mărire ţie, grai de viitor!
Superbe minţi se vor scalda în tine…
Ai fost un lac – eşti valul curgător
Eşti fluviul impetuoaselor destine.
Alcătuire de cuvinte româneşti,
Atâtea năvăliri te fecundară!
Întinerind pe zi ce-mbătrâneşti,
Eu te visez proteică şi lapidară!
Tudor ARGHEZI
Ex libris
Carte frumoasă cinste cui te-a scris
Încet gândită, gingaş cumpănită;
Eşti ca o floare, anume înflorită
Mâinilor mele, care te-au deschis.
Eşti ca vioara, singura ce cântă
Iubirea toată pe un fir de păr,
Şi paginile tale, adevăr,
S-au tipărit cu litera cea sfântă.
Un om de sânge ia din pisc noroi
Şi zămisleşte marea lui fantomă
De reverie, umbră şi aromă,
Şi o pogoară vie printre noi.
Dar jertfa lui zadarnică se pare,
Pe cât e ghiersul cărţii de frumos.
Carte iubită, fără de folos,
Tu nu răspunzi la nici o întrebare.
Grigore VIERU
Limba noastră cea română
Sărut vatra şi-al ei nume
Care veşnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română.
Cânt a Patriei fiinţă
Şi-a ei rodnică ţărână
Ce-a născut în suferinţă
Limba noastră cea română.
Pre pământ străvechi şi magic
Numai dânsa ni-i stăpână:
Limba neamului meu dacic,
Limba noastră cea română.
În al limbii tezaur
Pururea o să rămână
Limba doinelor de aur,
Limba noastră cea română.
Nichita STĂNESCU
Eu nu mă spăl de poporul meu
Doamne, apără poporul român.
Ai grijă de el şi
apără-l!
El este al tău
cu blândeţea lui de miel
şi cu răbdarea lui de taur
cu omenia lui
de floare de zăpadă
ce se vede pe geam, Doamne,
pe fereastră şi pe libertate!
Doamne!
poporul meu nu se spală de mine!
Eu nu mă spăl
de poporul meu!
Dacă-mi vine alt miros
decât mirosul lui,
mă spăl pe mâini
numai de propriile mele mâini
şi mă las legat
de boarea de zăpadă
a poporului meu.
Mărul se poate spăla
numai de măr,
de pomul mărului nu! De pom nu!
Apără, Doamne, poporul român
şi nu te spăla de el!
Pe maica mea
care m-a născut pe mine
am dăruit-o poporului român.
Dăruieşte-ţi, Doamne,
pe maica Ta, care te-a născut pe Tine,
poporului român!
Horia BĂDESCU
Temelia limbii române
Să ne plecăm la dulcea rostire românească,
din ea născuţi şi-ntr-însa aduşi la ţintirim!
Să ne plecăm! Acolo din mamă şi din tată
stă verbul sfânt din care cu toţi ne zămislim.
Să-ngenunchem la cuvinte cu litere latine,
în limba asta numai putem să existăm,
în limba asta numai, putem plăti iubirea
şi ura şi dreptatea pe care le păstrăm,
în limba asta numai, dăm temelie lumii,
în limba asta numai, cum a se tace ştim,
în limba asta numai, ne pomenim eroii,
în limba asta numai, putem ca să murim.
Grigore VIERU
În limba ta
În aceeaşi limbă
Toată lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.
În limba ta
Ţi-e dor de mama,
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi râde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.
Iar când nu poţi
Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atuncea
Tot în limba ta.