• Reportaj cu vuvuzeaua de gât
Seceta a ucis orice boare de vânt./ Soarele s-a topit şi a curs pe pământ./ A rămas cerul fierbinte şi gol…
42 de grade Celsius arată pe 7 iulie mercurul termometrelor în Bucureşti când, între orele 11-13, circa 2.000 de sindicalişti din învăţământ şi sănătate protestează în Parcul Izvor, împotriva măsurilor de austeritate pe care se pregăteşte să şi le asume Guvernul. Clădirea Parlamentului e în faţă şi, în ciuda dimensiunilor impresionante, pluteşte în aburii căldurii – o mirifică fata morgana dolofană şi harţăgoasă.
Este o vânzoleală de oameni care rezistă eroic caniculei, fluturând steaguri, scandând, purtând pancarte, sunând din fluiere sau vuvuzele. Au călătorit toată noaptea venind de pretutindeni, pentru a striga în faţa mai marilor ţării oful colegilor, oful şcolii româneşti ameninţată cu încă o lovitură sub centură…
În acest decor apocaliptic se zbate şi delegaţia noastră, a judeţului Neamţ, în frunte cu preşedintele sindicatului, Ionel Hociung, înarmat cu o portavoce, cu secretarul general Gabriela Grigore şi cu liderii pe zone. Ne întâlnim, ne salutăm, ne îmbrăţişăm cu prietenii sindicalişti din Maramureş, cu cei din Cluj, din Dâmboviţa, din Bucureşti etc. Un coleg îi zăreşte prin mulţime şi mi-i arată şi mie pe cei doi mari lideri, Simion Hancescu – preşedintele Federaţiei Libere din Învăţământ („uitaţi-l doamnă, este domnul fără şapcă ce scoate materiale din portbagajul maşinii din faţă”) şi Marius Ovidiu Nistor – preşedinte Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” („domnul cu şapcă tricoloră”).
Eu personal recepţionez o vuvuzelă cu care fac dialoguri muzicale cu alte talente native din jurul meu. E vesel dar stresant, mai ales pentru că m-am hotărât să folosesc la maximum timpul alocat protestului, suflând în obiectul muzical. Aşa mă şi surprinde televiziunea Antena 3, care a găsit interesant grupul nostru şi s-a oprit pentru a transmite de aici. În timp ce cameramanul ia imagini generale cu protestatarii, reportera se îndreaptă glonţ spre Ionel Hociung, solicitând o scurtă intervenţie. Liderul grupului nostru îşi arată îngrijorarea faţă de consecinţele intenţiei Guvernului de a-şi asuma legile austerităţii şi punctează principalul motiv de teamă – disponibilizările masive ce ar urma în sistem.
Întrebată ce speranţe are de la acest protest, Gabriela Grigore, comentează: Noi nu ne pierdem niciodată speranţele, dar suntem dezamăgiţi şi ne exprimăm clar dezacordul faţă de aceste hotărâri ce se doresc implementate, mai ales că este vorba despre o lipsă de dialog, în condiţiile în care credem că nici o măsură nu trebuie luată fără consultarea partenerului social.
Peste aproximativ jumătate de oră sunt sunată de la Piatra-Neamţ de verişoara mea care îmi spune că m-a văzut la Antena 3, împreună cu cei doi colegi intervievaţi. Şi mă bucur mult. Faptul că am fost selectaţi pentru transmisia televizată a fost o confirmare că vocea noastră a fost considerată reprezentativă, că însemnăm ceva. A fost ca o adiere de vânt, în atmosfera din ce în ce mai toridă….
Continuăm protestul. Intervenţia reporteriţei mă incită şi pe mine s-o întreb pe Roxana Irina, lider sindical pentru Piatra-Neamţ, ce crede despre consecinţele aplicării măsurilor de austeritate. Roxana susţine, printre altele, că nu vom mai avea calitate în învăţământ, nu vom mai avea învăţare centrată pe elev, pentru că se va alege cantitatea în defavoarea calităţii… Este radicală şi vorbeşte cu sufletul amar despre sacrificiile pe care le fac dascălii şi despre o anumită desconsiderare şi sfidare la adresa eforturilor cadrelor didactice de a menţine pe linia de plutire un sistem deja şubrezit.
După o oră şi jumătate, fiartă şi complet desfigurată la faţă din cauza căldurii şi a agitaţiei, găsesc de cuviinţă să iau o mică pauză din echipa vuvuzelelor şi abordez două colege rugându-le să-şi argumenteze prezenţa la acest protest.
Sunt aici în principal pentru a reprezenta colegii şi a susţine drepturile pe care le avem şi pentru a protesta împotriva acestor măsuri care din punctul meu de vedere sunt obraznice. Este un abuz de putere împotriva elevilor şi a procesului de învăţământ. Eu sunt învăţătoare şi am înţeles de-a lungul timpului cât de mult este influenţat lucrul cu copiii de efectivul de elevi din clasă. Pentru noi ar fi eficientă înjumătăţirea colectivelor la clasă şi nicidecum creşterea lor… – a mărturisit Felicia Daniela Mihoc, de la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Roman.
În acelaşi sens se exprimă şi Daniela Pupăză, profesor de geografie la Şcoala gimnazială Vaduri şi la Şcoala gimnazială „Episcop Melchisedec Ştefănescu” din Gârcina: Particip la această demonstraţie deoarece foarte multe cadre didactice şi nu numai îşi vor pierde locurile de muncă. Peste 14.000 de oameni vor rămâne fără pâine în urma creşterii normei didactice cu două ore şi a comasărilor de şcoli şi clase. Mie personal îmi mai trebuie patru ore pentru a avea norma întreagă de 20 de ore. Având 29 de ani vechime mi s-a făcut norma cu 16 ore/săptămână. La fel ca mine sunt mulţi colegi. Măsurile de comasare a şcolilor şi a claselor vor duce la distrugerea învăţământului rural. Ca să nu mai vorbim de scăderea veniturilor celor care vor rămâne în sistem.
La ora 13 manifestaţia se încheie şi, în modul cel mai disciplinat, fiecare delegaţie se îndreaptă spre autocarul cu care a venit. Noi mergem spre Mall Băneasa, unde facem o pauză de o oră pentru revigorare şi pentru a ne amăgi foamea şi setea. Stau la aceeaşi masă cu Ionel Hociung, care îmi dictează la reportofon conţinutul comunicatului pe care ne hotărâm să-l punem la dispoziţia presei din judeţ, prin intermediul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala Neamţ. Cu Gabriela Grigore mai discut despre diversiunea slăbirii puterii sindicatelor, conform căreia profesorii nu mai doresc să-şi urmeze liderii: … Există o tendinţă actuală de destructurare a mişcării sindicale, pentru că sindicatele au rămas singura pedală de frână a abuzurilor puterii. În mediul economic patronii nu doresc sindicate, dar noi, în sistemul bugetar, suntem mulţi, uniţi, bine organizaţi şi avem pârghiile necesare. În educaţie şi sănătate avem contracte colective de muncă. S-a criticat faptul că am semnat contractele colective de muncă şi că am organizat această manifestaţie în vacanţă.
La ora 15 pornim înapoi spre casă, după 25 de ore de când a început drumul spre Bucureşti. Suntem foarte obosiţi dar plini de energie. Ora de la Mall ne-a pus pe picioare. Aşteptăm cu emoţie să vedem ce se va întâmpla în şedinţa Parlamentului. Schimbăm impresii, poze, citim presa pe telefon, primim feedback-uri şi ecouri. Simion Hancescu trimite un mesaj de felicitare, la care Ionel Hociung, în particular pentru noi, adaugă o plecăciune de respect. Ne bucurăm, zâmbim şi sperăm.
La ora 18 suntem la Focşani şi vestea cade ca un trăsnet peste noi. Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului pentru proiectul de austeritate. Printre noi se aud frânturi de păreri: haos în educaţie, procese din nou, sfidare, acţiuni radicale de protest, grevă, 8 septembrie în stradă, în zadar…
Şi n-au învins, zice Eugen Jebeleanu, într-o poezie celebră intitulată Hanibal.
Gianina BURUIANĂ