Pulsul scenei la TT

…Teatrul este jumătatea plină a paharului la masa banchetului, iar umanităţii îi este sete.

…Pasiunea pentru Teatru este ca o aşchie în deget. Visăm să fie

 o aşchie eternă, smulsă din scândurile teatrului shakesperian

Olivier Py

Dacă ediţia de anul trecut a Festivalului de Teatru Piatra-Neamţ a urmărit „invizibilul” pe care actorul îl poate aduce pe scenă, la ediţia de anul acesta accentul selecţiei spectacolelor cade pe lumea fabuloasă construită de regizori. În consens cu acest concept curatorial, am inclus în această ediţie de festival o secţiune intitulată „Cuvinte despre scenă şi creaţie” – un dialog viu în care publicul întâlneşte creatori de teatru reprezentativi la nivel internaţional.

● În prima zi a festivalului, pe 10 mai spectactorii au întâlnire cu MATEI VIŞNIEC.

Scriitorul Matei Vişniec este unul dintre cei mai reprezentativi dramaturgi contemporani, la nivel internaţional, cărţile sale de teatru, poezie şi proză fiind traduse în peste 40 de ţări.

După stabilirea sa în Franţa, în 1987, Matei Vişniec a devenit autor interzis în România comunistă, fiind redescoperit cu mult entuziasm după 1990, în teatrul românesc. Teatrul Tineretului a fost unul dintre primele teatre din România care a montat o piesă a sa, în perioda imediat următoare Revoluţiei din 1989: „Bine, mamă, dar ăştia povestesc în actul II ce se întâmplă în actul I”, regia Nicolae Scarlat, cu premiera pe 18 mai 1990. Au urmat „Trei zile cu Madox/ Ultimul Godot”, regia Nicolae Scarlat, în 1991; „Buzunarul cu pâine”, regia Nicolae Scarlat, în 1994; „Angajare de clovn”, un spectacol de Louise Dănceanu, în 2007; „Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”, regia Adrian Tamaş, 2013.

Matei Vişniec este al doilea dramaturg român care reuşeşte să se impună în lumea selectă şi extrem de conservatoare a teatrului francez, după Eugène Ionesco.

● În a doua zi, pe 11 mai, invitatul acestor întâlniri care sunt configurate ca medalioane este regizorul şi dramaturgul RADU AFRIM.

Reprezentant al teatrului european contemporan, Radu Afrim este unul dintre cei mai apreciaţi şi inovativi regizori români, autorul unor spectacole poetice, senzuale, ludice, marcate de întrebări provocatoare despre condiţia omului actual.

Începuturile carierei sale regizorale sunt legate de scena Teatrului Tineretului, pe care a montat, în 2000, „Ocean café”, după texte de Radu Macrinici, Saviana Stănescu, Ştefan Caraman, Alina Nelega, Gianina Cărbunariu. Pe aceeaşi scenă a montat: „Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele” de Petr Zelenka, 2007; „Herr Paul” de Tankred Dorst 2009; „Wolfgang” după Yannis Mavritsakis, 2017; „Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine”, scenariu şi regie de Radu Afrim, 2019 – spectacole de referinţă din istoria Teatrului Tineretului.

A fost desemnat cel mai bun regizor de trei ori de către Uniunea Teatrală din România. Mai multe spectacole ale sale au fost distinse cu Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol, cel mai recent fiind „Antologia dispariţiei”, producţie a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi.

● Pe 12 mai publicul se întâlneşte cu regizorul GÁBOR TOMPA. Reprezentant al teatrului european contemporan.

Tompa Gábor este regizor de teatru, film şi operă, poet şi eseist, profesor universitar. A absolvit în anul 1981 – Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, având diplomă în Regie de teatru, film şi televiziune.

În anul 1981 este angajat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj ca regizor. Din 1990 până în prezent este director general al Teatrului Maghiar de Stat Cluj. Începând din mai 2018 este preşedintele Uniunii Teatrelor din Europa. A montat spectacole de teatru şi operă în 23 de ţări, în mai multe oraşe din România, inclusiv în Bucureşti şi Cluj. Are o intensă activitate didactică, a predat în SUA, Spania, Germania şi România.

A obţinut numeroase premii printre care: Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor din partea statului francez (Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres), Premii UNITER pentru Cel mai bun regizor în anii 1984-ATM, 1987-ATM, 1993, 1997, 2008, 2019, Ordinul Steaua României – gradul CAVALER oferit de Preşedintele României, Emil Constantinescu în 2000.

● Pe 13 mai invitatul de onoare căruia i se dedică evenimentul-medalion este ANDREI ŞERBAN, regizorul care se întoarce la teatrul din Piatra-Neamţ după aproape 60 ani.

Una dintre vocile regizorale cele mai puternice din teatrul internaţional actual, Andrei Şerban a montat spectacole de teatru şi operă pe trei continente şi a colaborat cu unele dintre cele mai importante instituţii teatrale din Statele Unite ale Americii şi din Europa, precum: Robert Brustein’s American Repertory Theatre Company. A lucrat la Lincoln Centre, La MaMa Theatre, The Public Theatre, Circle in the Square, Yale Repertory Theatre, The Guthrie Theatre. În Europa a colaborat cu Opera din Paris, Geneva, Viena şi Bologna, cu Welsh National Opera, Covent Garden, Théâtre de la Ville, La Comédie Française. În Japonia a montat spectacole pentru Shiki Company of Tokyo.

Teatrul din Piatra-Neamţ a reprezentat scena pe care a debutat în 1966, cu spectacolul „Dureroasa şi adevărata tragedie a domnului Arden din Feversham, Kent”, după un autor englez anonim, pe când era student în anul III, la clasa profesorului Radu Penciulescu. Au urmat la scurt timp „Omul cel bun din Sâciuan” de Bertolt Brecht şi „Noaptea încurcăturilor” de Oliver Goldsmith, ambele montate în 1968, spectacole de referinţă din istoria Teatrului Tineretului. „Omul cel bun din Sâciuan” a fost distins cu Premiul criticii pentru cel mai bun spectacol al stagiunii 1968-1969 şi cu Marele premiu, în cadrul Festivalului Spectacolelor pentru Tineret şi Copii, Piatra-Neamţ, 1969.

A fost 27 de ani director şi profesor al şcolii de teatru a Universităţii Columbia din New York. A condus TNB imediat după revoluţie timp de trei ani, perioadă în care calitatea spectacolelor a fost mereu surprinzătoare. A fost deseori premiat atât în SUA, cât şi în România. Continuă să fie invitat să lucreze cu generaţii tinere şi o face mereu cu pasiune şi dedicaţie, fiind curios să descopere forme noi.

● Pe 14 mai publicul este invitat să se întâlnească cu regizoarea ILINCA STIHI, un nume important, la nivel european, în lumea spectacolului radiofonic.

După ce a absolvit regia de film la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Ilinca Stihi devine regizor şi scenarist la Radio România şi co-fondator al Festivalului Internaţional de spectacol sonor Grand Prix Nova.

A primit pentru producţiile sale premii internaţionale (la Festivalul de la New York, Premios Ondas de la Barcelona, Prix Marulic din Croaţia, Prix Italia) şi mai multe premii UNITER pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic.

Semnează spectacole în străinătate pentru Radio Suedia, France Culture, Radio Cehia.

Abordează teatrul în spaţii neconvenţionale şi spectacolul multimedia. A reprezentat România la Centenarul Ibsen (Oslo) cu o montare inedită a piesei Brand la Biserica Luterană din Bucureşti.

● Pe 15 mai invitatul de onoare al acestor întâlniri tip medalion este RADU DINULESCU.

Regizor, scriitor, dramaturg, traducător şi scenograf, Radu Dinulescu este un nume recunoscut internaţional, cu spectacole pluridisciplinare, care îmbină spectacolul viu cu artele digitale, fiind totodată un artist şi un formator de artişti, cu proiecte pe mai multe continente.

Este regizorul român cu cele mai multe participări în secţiunea Off a Festivalului de la Avignon – 19 participări, în perioada 2002-2023. La ediţia din 2007, spectacolul său „Hymnus” de Georg Shwajda, producţie a Teatrului Municipal Galaţi, a fost distins cu Premiul «Coup du cœur de la presse».

Crearea şi coordonarea de proiecte care implică artişti din mai multe ţări este o altă coordonată a activităţii sale artistice. Dintre aceste proiecte, menţionăm că este fondator şi director artistic al Théâtre de l’Europe de l’Est, care a participat la Avignon în 2008 şi manager al proiectului european „Itinerances”, proiect finanţat de CE prin programul Cultura 2007- 2013, în colaborare cu Teatrul de Marionete din Belfort, compania Karromato din Cehia şi Charles Kleinberg Production din Bruxelles.

A fost director al Teatrului de Marionete Arad timp de 5 ani, director artistic al Teatrului de Stat Constanţa, director artistic al Festivalului Internaţional „Atelier” – Baia-Mare, director artistic al Festivalului Internaţional „Miturile cetăţii” Constanţa, director al Festivalului International Underground şi al Festivalului de Arta Animaţei „Euromarionete” Arad – România, manager al Centrului Cultural Judeţean Călăraşi.

● Moderatoarea acestor întâlniri este TAMARA CONSTANTINESCU, lector universitar, critic de teatru şi actriţă la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi.

Cu studii de Actorie şi Jurnalism, este doctor în Teatru al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, unde activează ca lector universitar, la secţia de Teatrologie. Este membră a Centrului de cercetare teatralǎ şi redactor al revistei academice „Colocvii teatrale”, din cadrul universităţii amintite.

În calitate de critic de teatru publică articole în reviste de cultură şi platforme culturale precum: Vatra veche, Ateneu, LiterNet, Rinocerul, Axis Libri ş. a. Este membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

În cadrul Ediţiei 36 a Festivalului de Teatru Piatra-Neamţ, a moderat GALA ACTORILOR – întâlniri ale publicului cu actori celebri care au debutat pe scena TT şi a prezentat cele şase volume lansate în cadrul festivalului.

Raluca NACLAD

Lasă un răspuns