Intrat în limba română în secolul al XX-lea, prin împrumut din limba franceză, cuvântul empatie are un parcurs etimologic foarte interesant. Aviz curioşilor! Cu rădăcini în limba greacă veche, acest cuvânt a pătruns subtil în limba multor popoare şi îl auzim atât de des în zilele noastre, încât am crede că e cu noi de când lumea.
Abordat academic în manuale de gimnaziu şi liceu, acest neologism riscă a rămâne o „formă fără fond” atâta timp cât predarea noţiunii se opreşte la memorarea unei definiţii sau la bifarea unor răspunsuri în chestionare.
Întorcând acest cuvânt pe toate părţile, a apărut ideea lecţiei de empatie, la care, fără să stea pe gânduri, s-au înscris elevii clasei a X-a muzică a Liceului de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ.
Coordonaţi de doamna dirigintă Cristina Ioana Ciobanu, profesor de teorie muzicală, solfegiu şi dicteu, la sfârşitul lunii octombrie, adolescenţii au trecut pragul Căminului pentru persoane vârstnice „Sfântul Dumitru”, comuna Alexandru cel Bun, cu emoţie şi cu dorinţa simplă de a dărui.
În cele aproape două ceasuri dedicate empatiei, elevii au aflat că cele mai profunde lecţii nu se predau de la tablă, nici pe classroom, ci se învaţă pur şi simplu, prin fapte.
Lecţia a debutat cu… lacrimi şi noduri în gât, şi muzicienii şi publicul prezent fiind deopotrivă de emoţionaţi.
S-au acordat instrumentele, s-a dat tonul, iar şlagărul anilor 70 – „Andrii Popa”, bine cunoscut ascultătorilor a risipit emoţiile. Au urmat două-trei piese clasice pentru chitară, vioară şi violă şi melodii populare cântate de glasuri emoţiona(n)te, acompaniate de nai, acordeon, fluier şi tot ce-au mai adus cu ei tinerii muzicieni. Printre artiştii zilei, se numărau copii cu premii la concursuri naţionale şi internaţionale şi îmi place să cred că, peste ani, de pe mari scene ale lumii, îşi vor aminti cu emoţie întâlnirea lor cu publicul din această zi. Nu am nicio îndoială.
Şi pentru că în planul lecţiei a fost trecut şi atelierul de pictură, trebuie să ştiţi că acesta le-a oferit bunicilor bucuria de crea felicitări de Crăciun, aşa cum erau în anii tinereţii dumnealor: simple, naive, curate. Atelierul a însemnat mai mult decât un exerciţiu de îndemânare şi armonizare a culorilor. A fost ocazia de a evada puţin din rutina zilnică.
E tare fain să fii mentor la 16 – 17 ani! Şi e înălţător când tu, adolescentul dascăl, poţi ajuta mâini de 70 sau 80 de ani să picteze şi mai apoi să spui: „Bravo, aţi desenat aşa frumos! Nu vreţi să mai pictăm ceva?”
Fiecare felicitare creată în tandem cu un copil poartă o rază de speranţă, o energie ce va bucura alte inimi, pentru că felicitările vor aştepta, pe simeza improvizată, ca aparţinătorii să le admire sau să le ia acasă, de Sărbători. Măcar pe ele.
Asta a fost lecţia de empatie. O lecţie fără definiţii greoaie, fără grafice sau formule, fără teoreme cu reciprocele lor cu tot. Elevii de la a X-a muzică au aflat că empatia se deprinde simplu, doar punându-te în situaţia celui de lângă tine: vârstnic, infirmieră, ambulanţier sau asistent medical aflat la datorie, într-o altă zi grea.
Şi-au mai aflat ceva tinerii artişti: că empatia e o disciplină de la care nu e bine să chiuleşti, pentru că rişti să rămâi repetent pe viaţă.
………………………………………………..
Trăim în viteză, ne conectăm şi ne îmbrăţişăm virtual de oriunde şi la orice oră, şi, cât am zice click, ne exprimăm respectul, empatia, dragostea, grija pentru alţii. Şi tot lansând puzderie de emoticoane şi GIF-uri în spaţiul virtual, doar-doar om fi empatici, am ajuns să ne consumăm vieţile, în altă lume. Noroc că Maslow a pus ce trebuia la baza piramidei lui şi ne mai întâlnim şi noi, unii cu alţii.
Simona RIVERA


