● Conferinţa Internaţională „Filosofia Formei”, Târgu Jiu, 21-26 oct. 2026
„Nici nu vă puteţi, încă da seama, de ceea ce vă las Eu”
În anul în care cultura română şi cea universală celebrează 150 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, opera sculptorului gorjean se dovedeşte încă deschisă unor interpretări multiple. Nu întâmplător, oraşul Târgu Jiu a devenit, pentru câteva zile, capitala internaţională a reflecţiei asupra formei, artei şi sensului, prin organizarea Conferinţei Internaţionale „Filosofia Formei”, în perioada 21-26 octombrie 2026. Evenimentul a reunit specialişti din România, Franţa, Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Japonia şi Coreea de Sud, confirmând că Brâncuşi nu aparţine doar patrimoniului românesc, ci patrimoniului spiritual al întregii umanităţi.
Aniversarea celor 150 de ani de la naşterea sculptorului a conferit manifestării o semnificaţie profundă. Nu a fost vorba despre o simplă evocare festivă, ci despre un demers autentic de relectură şi reevaluare a moştenirii culturale lăsate de creatorul care a schimbat definitiv destinul sculpturii moderne. În sălile Universităţii „Constantin Brâncuşi”, în cadrul expoziţiilor, al sesiunilor de comunicări şi al vizitelor organizate la Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu, la Hobiţa sau la Muzeul de Artă din Craiova, s-a simţit prezenţa unui artist care continuă să trezească întrebări, să genereze interpretări şi să inspire generaţii succesive de cercetători şi creatori.
Pictorul american Reginald Pollack, în articolul Şaman şi showman, îl descrie pe Brâncuşi ca fiind „un fel de medium, care introdusese primordialul în secolul al XX-lea, declama aforisme ca un profet, vorbea despre Leda, Socrate şi Milarepa (un călugăr tibetan din secolul al XIX-lea) ca şi cum le-ar fi fost prieten şi despre cetatea dispărută Atlantida ca şi cum ar fi fost acolo. Uneori pe când stăteam de vorbă în atelierul său, aveam impresia că voia să mă facă să cred că toate lucrările lui luaseră fiinţă în urma vreunui act secret, magic. Era încântător, impresionant şi redutabil, dar, mai presus de toate, un vrăjitor căruia îi făcea mare plăcere să farmece şi să creeze confuzie.”
Am avut privilegiul de a participa la această conferinţă în calitate de vorbitor, susţinând comunicarea Sculptura şi filosofia limbajului: domenii disjuncte şi/sau paradigme convergente, în cadrul panelului dedicat relaţiilor dintre formă, spirit şi cunoaştere. Întâlnirea cu istorici ai artei, filosofi, curatori, cercetători şi conservatori din numeroase spaţii culturale a confirmat încă o dată extraordinara capacitate a operei brâncuşiene de a genera dialog interdisciplinar şi de a deschide perspective noi asupra artei moderne.
Conferinţa i-a avut printre participanţi pe Doina Lemny, unul dintre cei mai reputaţi exegeţi ai operei brâncuşiene la nivel internaţional, pe Friedrich Teja Bach, profesor la Universitatea de Tübingen, pe colecţionarul David Grob, pe Jonathan Vernon, Eduard Enache şi numeroşi cercetători şi universitari preocupaţi de relaţia dintre forma artistică, modernitate şi patrimoniu cultural. Dialogurile academice au depăşit cadrul strict al istoriei artei, fiind realizate conexiuni fertile cu filosofia, literatura, fotografia, antropologia culturală, arhitectura, diplomaţia culturală şi conservarea patrimoniului.
Participarea unor specialişti proveniţi din Europa, America şi Asia a demonstrat, încă o dată, dimensiunea universală a operei sale. Brâncuşi nu mai aparţine de mult doar istoriei artei româneşti. El este prezent în marile muzee ale lumii, în cercetarea academică internaţională şi în conştiinţa culturală universală, asemenea creatorilor care au redefinit modul în care umanitatea se raportează la frumuseţe, formă şi cunoaştere.
În acest context aniversar, devine evident faptul că Brâncuşi continuă să inspire nu doar artişti, ci şi filosofi, teoreticieni ai culturii şi cercetători din domenii diverse. El rămâne creatorul care a schimbat fundamental statutul formei în arta modernă. Dacă sculptura tradiţională urmărea reprezentarea fidelă a realităţii, Brâncuşi a ales drumul esenţializării. Nu obiectul concret îl interesa, ci principiul care îl animă. Nu aparenţa, ci esenţa.
Afirmaţia sa devenită celebră, „Nu încerc să redau o pasăre, ci pasărea”, exprimă poate cel mai bine revoluţia estetică pe care a produs-o. În locul reproducerii vizibile a lumii, artistul propune revelarea structurilor ei profunde. Sculptura devine astfel o formă de cunoaştere şi un instrument de descifrare a realităţii.
Nicăieri însă gândirea artistică a lui Brâncuşi nu se manifestă mai spectaculos decât în Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu. Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului alcătuiesc împreună una dintre cele mai impresionante construcţii simbolice ale artei moderne. Vizitarea acestor monumente, seara, sub lumina lunii, în cadrul manifestărilor dedicate conferinţei a reprezentat o experienţă intelectuală şi emoţională aparte, confirmând că opera lui Brâncuşi trebuie înţeleasă nu ca o simplă sumă de sculpturi, ci ca o adevărată filosofie a formei.
Coloana Infinitului impresionează şi astăzi prin forţa sa simbolică. Succesiunea modulelor ritmice creează iluzia unei ascensiuni continue, sugerând ideea de infinit şi de depăşire a condiţiei umane. Numeroase intervenţii din cadrul conferinţei au analizat această dimensiune a Coloanei ca axis mundi, ca punct de legătură între pământ şi cer, între existenţa concretă şi transcendenţă.
La 150 de ani de la naşterea sa, Brâncuşi continuă să surprindă prin modernitatea sa. Într-o epocă dominată de tehnologie, inteligenţă artificială şi proliferarea imaginilor, lecţia sa artistică devine cu atât mai importantă. El ne aminteşte că esenţa creativităţii nu constă în acumularea de forme, ci în puterea de a descoperi sensul ascuns al lucrurilor. Formele sale nu simplifică lumea, ci o concentrează. Nu reduc realitatea, ci o intensifică.
Poate că acesta este şi motivul pentru care conferinţa de la Târgu Jiu a purtat titlul inspirat Filosofia Formei. Pentru Brâncuşi, forma nu era un simplu rezultat estetic, ci expresia unei viziuni asupra existenţei. Ea devenea limbaj, cunoaştere şi revelaţie. Dincolo de bronz, marmură sau lemn, sculptorul căuta să redea esenţa vieţii, misterul devenirii şi aspiraţia.
Celebrând 150 de ani de la naşterea sa, nu comemorăm doar un mare artist. Celebrăm o idee despre libertatea creaţiei, despre puterea spiritului şi despre capacitatea artei de a transforma materia în sens. Brâncuşi rămâne contemporanul nostru tocmai pentru că operele sale nu oferă răspunsuri definitive, ci continuă să adreseze întrebări fundamentale despre om, lume şi destin.
Conferinţa Internaţională „Filosofia Formei” a demonstrat că dialogul început de sculptor acum mai bine de un secol este departe de a se fi încheiat. Dimpotrivă, el continuă să genereze idei, să inspire cercetări şi să deschidă noi orizonturi interpretative. În acest sens, Brâncuşi nu este doar o mare personalitate a trecutului, ci o prezenţă activă a culturii contemporane.
Poate că aceasta este adevărata măsură a genialităţii sale: capacitatea de a transforma materia în revelaţie, forma în sens şi arta într-o modalitate superioară de cunoaştere. La un secol şi jumătate de la naşterea sa, Constantin Brâncuşi rămâne una dintre cele mai puternice conştiinţe creatoare ale culturii universale şi unul dintre numele prin care România continuă să dialogheze cu lumea.
Prof. dr. Mihaela-Cătălina TĂRCĂOANU



