Semnatarul rândurilor de faţă a învăţat să scrie pe tăbliţă de ardezie. Da, da, aţi citit bine! Dacă tableta se spărgea cumpăram alta cu doi lei de la prăvălia lui Leia, negustoreasa cea cu clopoţel la uşă. Nici Domnul Purice, învăţătorul nostru de la Şcoala de băieţi Nr. 2 din Piatra- Neamţ nu era mai dotat. Folosea doar tabla, creta şi cârpa. Buretele a apărut mai târziu. Ni s-a dat verde la cerneală şi toc abia în clasa a treia, pe vremea altui învăţat vestit, Bogdan, ce locuia pe strada Durăului. Astăzi, când trăim în deplină libertate şi democraţie, puştanul de primară, de obicei super răsfăţat de părinţi e uns cu toate şmecheriile sofisticate. Are în dotare: telefon, tabletă, laptop, reportofon… şi tastează la calculator de la grădiniţă. Mai mult, noul Statut al elevilor îi acordă drepturi incredibile. Poate cere explicaţii şi profesorilor. De ce să vă amintesc toate astea? S-a finit vacanţa mare, elevii s-au întors în bănci, fără entuziasm prea mare.
Pe vremea lui bădia Dej, în anul de graţie ’62, în Piatra Neamţ, la secţia de Învăţământ a Raionului „trăgeau sforile” inspectorii şcolari: Bontaş, Modan, Iacob şi mulţi alţii. Dumnezeu să-i odihnească fiindcă au plecat. Unii erau calificaţi, alţii aveau dosare politice „beton” şi le ajungeau. Afirmaţia „trăgeau sforile” nu-mi aparţine, de aceea am pus-o în ghilimele. Aparţinea cadrelor didactice nemulţumite la fiecare început de an şcolar şi de aceea cârcoteau. Nepotismul era în floare, ca şi astăzi. Cu multe cincinale în urmă, absolvenţii de facultate mergeau la repartiţie într-un centru universitar: Iaşi, Cluj, Timişoara… acolo primeau repartiţie guvernamentală şi se prezentau la post, chiar dacă deranjau necalificaţii. De acest drept, oferit de comunişti a beneficiat şi subsemnatul. Şi aşa am ajuns la catedră, după terminarea Istoriei care pe atunci se făcea cinci ani. Deci, am profitat de comunism. Recunosc.
Cum am aterizat în mediul rural m-am acomodat la condiţii. La ţară, după deschiderea anului şcolar la care erau prezenţi preşedintele Sfatului Popular, Preşedintele C.A.P-ului, directorul Căminului cultural şi inginerii agronomi, începea practica agricolă. Care dura cât pofteau factorii de răspundere din comună. Interesul era unic: strângerea recoltei cu elevii, că ţărani operatori nu prea existau. De multe ori practica se prelungea până în noiembrie şi evident se pierdea materie multă. Niciodată nu s-a recuperat. Astăzi, elevii nemţeni nu mai sunt scoşi la munci agricole. Nu-i mai vezi la Ciritei sădind meri. Paradoxal, nu mai ajung nici la şcoală. Sunt permanent nemulţumiţi, plictisiţi şi dornici de ducă în zările de farmec pline. Vor „o ţară ca afară” dar ei nu fac nimic. Poate şi Educaţia de astăzi are altă înfăţişare. 5% dintre absolvenţii de facultăţi sunt şomeri. La întâlnirile cu angajatorii li se spune că nu au experienţă, iar voluntariatul nu-i încurajat pentru că e multă scriptologie, ca să vezi!
Poate şi rezistenţa la schimbare i-a năucit pe elevi. Când şcolarii ordonaţi au văzut că se renunţă la uniforme, numărul matricol şi chipiu, au înţeles prin democraţie dreptul de a face orice. Şi au făcut tot felul de nebunii. Isprăvile lor au depăşit orice înţelegere. Când i-au văzut şi pe dascăli făcând greve au rămas total descumpăniţi. Apropo, mai ştiţi cum se organiza o serbare de început de an şcolar pe vremea României multilateral dezvoltate?
De obicei serbarea se desfăşura în curtea şcolii sub catargul pionieresc pe care flutura drapelul. Elevii strânşi la „pachet” în careu îl urmăreau pe diriginte când să aplaude. Prezidiul era o masă lungă acoperită cu pânză roşie şi flori, multe flori. La ora H apăreau actorii momentului: directorul „plin”, adjunctul, delegatul inspectoratului şcolar, un funcţionar de la…
Primul care tămâia PCR era directorul titular, care mulţumea pe această cale promovarea sa în cin. Despre „grija părintească” faţă de elevi a partidului vorbeau şi următorii, aşa cum era ordin „de sus”. Când se plictiseau de „clămpănit aiurea” introduceau kinderi în şcoală. Deşi au trecut 26 de ani de la Revoluţie în Educaţie lucrurile nu s-au aşezat. Motivul? Nu avem conducători de cursă lungă, de calibru ca Spiru Haret. Am dreptate?
Dumitru RUSU