Cine faultează idealul educaţional al şcolii româneşti
Cred că Şcoala ar trebui să se apropie din nou de carte, să revină la cultura cărţii, dacă, fireşte, suntem de acord că a fost vreodată aproape cu adevărat în ultimii şaizeci de ani, o perioadă în care fie tot ce ţinea de educaţie a fost subordonat ideologicului, în comunism, fie învăţământul a fost supus unui experimentalism dăunător şi păgubos pentru toată lumea, în perioada postdecembristă.
Spun acest lucru pentru că am observat câtă întâietate au acum prin şcoli „activităţile” şi rapoartele despre activităţi, în timp ce cartea şi evenimentele legate de ea sunt aproape ignorate. Un soi de activism gol, consumator de timp şi energii, se învolburează din când în când prin cancelarii, iar a organiza activităţi înseamnă adesea o prezentare cu slide-uri în care nici măcar nu sunt folosite diacriticele limbii române. Sunt răsucite în aşa-numitele workshop-uri fel de fel de idei despre „salvarea planetei”, în timp ce ocupaţia cititului ca modalitate sigură de dezvoltare psiho-emoţională şi de cultivare a valorilor etic-morale poate deveni uneori chiar subiect de ironii şi batjocură.
În legea educaţiei regăsim fraze care sună excelent, numai că din păcate ele rămân nişte cuvinte goale. „Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală…”, se spune acolo, însă toate vorbele bune parcă se pierd pe drum, mâncate de birocraţie şi lipsă de orizont.
Avem încurajarea referatelor „copy-paste” şi a bifării răspunsului corect la evaluări şi nu promovarea gândirii libere prin lectură. Avem frica de note, de profesor, de director şi nu dialogul prietenos şi dătător de încredere şi speranţă.
La fel, între finalităţile principale ale educaţiei, în aceeaşi lege, regăsim vorbe frumoase precum „formarea unei concepţii de viaţă bazate pe valorile umaniste şi ştiinţifice, pe cultura naţională şi universală…”. Pe „teren” lucrurile stau altfel. În loc de valorile umaniste şi ştiinţifice, avem bifariada tabelelor, în loc de cultura naţională şi universală, avem rigiditatea ascunsă în spatele regulamentelor de tot felul şi inflaţia de comisii lipsite de rost şi sens. Şi cred că indiferent ce am fi (dascăli, părinţi sau elevi), ar trebui să ne trezim şi să oprim acest trend nesănătos.
Psih. Vasile BAGHIU