Învăţător ANTON GRIGORIU
Strănepotul de soră al lui Ion Creangă s-a născut în Humuleşti la 24 ianuarie 1904. Mama sa, Sofia, era una din fiicele surorii lui Ion Creangă şi a doua soţie a lui Anton Grigoriu tatăl. Anton adusese patru copii din prima căsătorie cu Zamfira Munteanu la care s-au adăugat încă opt copii din căsătoria cu Sofia. Familie numeroasă, grea care nu mai încăpea în cele două odăi ale casei Creangă, încât unii din copii locuiau la Mihai Grigoriu, o rudă din Tg. Neamţ.
Anton, al şaselea copil din cea de a doua căsătorie a făcut şcoala primară la Humuleşti apoi Şcoala Normală din Piatra-Neamţ. La absolvire în 1923 a primit numire provizorie la Şcoala din Vânători Neamţ. În 1924 a fost numit la Şcoala Kamciatka, comuna Martaza, judeţul Cetatea Albă.
În 1924-1926 a urmat cursurile Şcolii militare din Bacău, după care a fost reîncadrat la Şcoala Kamciatka. În 1927-1928 a fost învăţător la Şcoala Buzaţi de pe malul Moldovei, comuna Păstrăveni, face alţi doi ani la Şcoala Ţolici şi revine la Şcoala Vânători Neamţ începând cu 1 septembrie 1930.
De la Şcoala Vânători pleacă subinspector şcolar la Plasa Tg. Neamţ, apoi inspector cu probleme de agricultură la Inspectoratul Şcolar Neamţ.
S-a căsătorit la 7 septembrie 1933 cu învăţătoarea Ana Vâlcu din Vânători Neamţ, localitate unde şi-au stabilit domiciliul.
Ca militar Anton Grigoriu a participat la asaltul asupra Odesei cu Regimentul 27 Dorobanţi din Bacău. S-a îmbolnăvit şi a stat în spitalul din Câmpina, apoi acasă în refacere şi n-a mai fost chemat sub arme niciodată.
A obţinut definitivul în 1930, gradul al doilea în 1935, iar gradul întâi şi gradaţia de merit în 1940. A fost preşedinte al Căminului cultural din Vânători din 1935, iar din 1942 a condus Cooperativa „Unirea” până în 1948.
La reforma învăţământului din 1948 începe să predea matematica şcolarilor din Vânători, determinând mulţi elevi să îndrăgească obiectul. A fost un bun profesor. Explica argumentat şi cu răbdare şi rareori se supăra trântind cu creta în capetele celor care raţionau mai greu. A fost profesorul meu şi un năstruşnic. Internat în Spitalul din Piatra-Neamţ s-a certat cu medicul, fuge din spital în pijama, traversează oraşul şi cu haine împrumutate de la cumnatul său, profesorul Constantin Borş, vine acasă.
S-a pensionat în 1967 şi după decesul soţiei s-a mutat în casa fratelui său, Zahei, lângă Casa Creangă din Humuleşti. S-a îmbolnăvit de Parkinson şi a decedat în aprilie 1997. În Biserica din Humuleşti i-au adus un ultim omagiu preotul Ioan Răducu, învăţătorul Constantin Ghiba şi prietenul său de o viaţă, profesorul Vasile Ştefan, apoi l-am condus pe ultimul drum spre cimitirul din Humuleşti. Semn că vânătorenii nu l-au uitat, o stradă din sat îi poartă numele.
Neculai FLORIAN