Paul FINDRIHAN
Secretar literar
Jocul, teritoriul inexpugnabil al copilăriei. El este vis şi visare. Teama de cădere, teama lui Icar, înrădăcinată în universul infantil, este subminată de zborul oniric din lumea visurilor. Curiozitatea îl smulge pe copil din micul univers al casei protectoare, aruncându-l în aventura extraordinară a CĂLĂTORIEI. Pe uscat (Cărţile junglei), pe apă (Odiseea, Copiii căpitanului Grant), în cer (Gulliver, Legendele Olimpului), sub pământ (Ghilgameş), peste mări şi ţări (Cuore), în lumea basmului şi a fiinţelor fantastice (Făt Frumos din lacrimă, Harap-Alb), în lumea obiectelor cuvântătoare şi a întâmplărilor ciudate (Pinocchio, Alice în ţara minunilor), aici, foarte aproape, doar treci printr-o oglindă, nu departe, doar treci printr-o pădure (Scufiţa Roşie), departe, foarte departe, drum lung, teleap-teleap, drum întortocheat împănat cu primejdii, drum cu multe răscruci, bune să te rătăceşti, să alegi calea greşită, drumul prin pustiu sau prin păduri misterioase, prin grădini înşelătoare (Prâslea cel voinic), până prinzi CĂRAREA, drumul cel drept care te va duce la locul dorit, unde te aşteaptă răsplata de la capătul drumului. Călătoria este întâmpinată de duşmani (Spânul, Zmeul, Genarul, Balaurul şi alte lighioane), însoţită de simţăminte duşmănoase firii (frica, spaima, laşitatea, duplicitatea) dar şi de tonicul sentiment al prieteniei. Cu ajutorul prietenilor devotaţi (Calul, Câinele), ocazionali (Setilă, Gerilă, Sperie ciori, Omul de tinichea) sau a zeităţilor naturii (Vrăjitoarea cea bună, Sfânta Vineri). Prieteni se găsesc în întreg regnul, animal, vegetal, al obiectelor fermecate. Capacitatea copilului de a se transpune pe rând în personaje, plante, obiecte reprezintă curiozitatea lui de a vedea lumea altfel, creând legături uimitoare şi paradoxale. Clasicul rus Kuprin: „Sunt un vagabond. Aş dori ca pentru câteva zile să devin cal, plantă sau peşte… şi să privesc lumea cu ochii fiecăruia”. Fantezia copilăriei depăşeşte limitele: literele au culori şi copilul nu se miră, notele muzicale au efecte optice şi nu se îndoieşte că ar fi altfel. Literatura pentru copii farmecă şi şochează, testând perspicacitatea tuturor cititorilor. Jocul de cuvinte, folosirea cuvântului transformat (vezi „Antologia inocenţei” de Iordan Chimet), cuvântul care pedepseşte minciuna, răutatea, lenea (în „Fata babei”, Perrault îi „acordă” o pedeapsă capitală, minciunile ei se transformă în lighioane). Preceptele morale sunt preluate din experienţa acumulată, reţinute, aplicate: înţelepciune, frumuseţe, blândeţe, sinceritate, fidelitate, credinţă, încredere. Ceea ce se întâmplă cu Doroteea, cu prietenii ei, cu Oz. Bagheta magică a basmelor modelează copilăria şi pe eroii săi. Autorul lui „Peter Pann”, James Barrie: „Când un copil creşte, moare o poveste”; Tom Claney: „După ce încetezi să crezi în Moş Crăciun, lumea întreagă începe să coboare panta”. Spectacolul VRĂJITORUL DIN OZ are, sper, menirea şi ca aceste triste profeţii să nu se îndeplinească. (Apostolul, nr. 44, dec., 2002)