Editura Presa Universitară Clujeană ne încântă cu cele cinci volume ale lucrării Erminia reprezentărilor artistice bizantine, 2024, după cum urmează: Vol. I. Sărbătorile Maicii Domnului (de la Vestirea Naşterii la Izvorul Tămăduirilor), Vol. II. Evanghelia copilăriei lui Iisus Hristos (de la Naştere până la venirea în Templu la vârsta de 12 ani), Vol. III. Patimile Domnului (de la Tocmirea vânzării până la Punerea în Mormânt), Vol. IV. Învierea Domnului (de la Pogorârea la Iad la Arătarea de la Marea Tiberiadei) şi Vol. V. Ciclul Praznical (de la Buna Vestire la Adormirea Maicii Domnului).
Coordonată de pr. prof univ dr. Ioan Chirilă, conf. univ. dr. Claudia-Cosmina Trif şi asist. univ. drd. Gabriel Ştefan Solomon, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, monumentala lucrare oferă publicului avizat (şi nu numai) o imagine detaliată asupra modului în care au fost realizate picturile/icoanele bizantine şi, în mod special, al mesajului transmis de acestea.
Inspirându-se din operele unor iconologi de referinţă pentru spaţiul răsăritean ortodox precum Daniel Rousseau, Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Constantine Cavarnos etc., autorii au analizat evoluţia tiparului iconografic din punct de vedere cronologic, concentrându-se pe principalele moduri şi tehnici de reprezentare: pictură murală, basorelief, mozaic, frescă, miniatură, broderie etc., conturând paradigma de analiză premergătoare actului creaţiei artistice. Au realizat o structură teoretică bine definită, făcând apel la domenii teologice pe care iconografia le consideră de referinţă pentru actul artistic: Sfânta Scriptură, scrierile Sfinţilor Părinţi, tradiţia liturgică şi teologia dogmatică. După acest demers au stabilit principalele surse şi repere la care pictorul trebuie să facă apel înainte de a începe efectiv realizarea operei de artă creştină: textul biblic suport, reflecţiile patristice, perspectivele liturgice şi reperele teologice.
Pornind de la teoria conform căreia, în realizarea icoanelor se impune o anume familiarizare cu conţinuturile teologice de specialitate pe care pictorul trebuie să şi-o asume, autorii ne demonstrează acurateţea mesajului transmis celor care privesc şi contemplă rezultatele demersului artistic.
Cititorii vor afla numeroase elemente de noutate descrise în amănunt despre icoane/scene biblice precum: Întâlnirea Fecioarei Maria cu Elisabeta, Închinarea Magilor, Uciderea pruncilor din Betleem, Fuga în Egipt, Învierea lui Lazăr, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani etc.
Având în vedere faptul că, majoritatea evenimentelor reprezentate iconografic au drept sursă de inspiraţie Sfânta scriptură, autorii volumelor au considerat că este indicat să ofere cititorilor o expunere narativă a episoadelor biblice, fundamentând scipturistic fiecare scenă/reprezentare iconică. Chiar dacă nu au dezvoltat un demers exegetic amplu, au pus anumite accente specifice actului interpretativ unde se impunea o astfel de abordare. Unde a fost cazut, au apelat şi la literatura apocrifă pentru a oferi textul suport care stă la baza evenimentului reprezentat artistic. Pentru acest gen literar au fost utilizate cu precădere ediţii critice în scopul prezentării unui mesaj cu acurateţe ştiinţifică.
În afară de Sfânata Scriptură (Biblia), cea de-a doua sursă de inspiraţie pentru iconografie o reprezintă Tradiţia Bisericii. Aceasta cuprinde scrierile Sfinţilor Părinţi, experienţa liturgică şi reperele învăţăturii dogmatice care conturează viaţa Bisericii. Scrierile Părinţilor au fost folosite pentru a explica, elucida şi completa textul suport, fie de origine biblică, fie apocrif.
Pentru fiecare icoană/pictură analizată, apar descrise contextul scripturistic al evenimentului, anumite aspecte transmise de tradiţia orală, texte apocrife, contextul în care a fost realizată scena/pictura, scurte menţionări despre alte opere artistice pe aceeaşi temă (scenă, imagine).
Paradigma supusă analizei, oferă atât pictorului cât şi cititorilor, un punct de plecare consistent în privinţa cunoştinţelor de specialitate, dar şi analiza ştiinţifică în vederea conturării unui demers premergător creaţiei artistice efective. Artiştii pot sesiza modul în care noţiunile teoretice şi teologice se regăsesc, se întrepătrund şi se completează reciproc în domeniile de referinţă: biblic (inter-testamentar), apocrif, patristic, liturgic, dogmatic şi iconografic. Fără o astfel de perspectivă, artistul ar putea scăpa din vedere învăţătura de credinţă care este cuprinsă în evenimentul reprezentat şi nu ar putea transmite plenar mesajul teologic al icoanei către cel care o contemplă.
Operele de artă supuse analizei provin din primele secole creştine, întinzându-se, în general, până în secolele XVI-XVII şi se întâlnesc în mediul grecesc (athonit), italian, slav (rusesc) şi românesc.
Volumele reprezintă o lucrare de pionierat în literatura română de specialitate, atât în privinţa teologiei, cât şi a artei religioase.
Prof. dr. Mihai FLOROAIA