Oraşul Luxor – un muzeu în aer liber
Aşa cum se consideră că fiecare musulman ar trebui să facă cel puţin o dată în viaţă un pelerinaj la Mecca, la fel aş îndrăzni să sugerez că fiecare dintre noi ar trebui să viziteze Egiptul, acest dar al Nilului care îţi oferă posibilitatea de a te revisa în trecutul faraonilor, de a te minuna de priveliştea tulburătoare a deşertului sau a recifelor de corali sau de a te bucura de o iniţiere în lumea arabă.
Unul dintre oraşele care sunt o mărturie vie a perenităţii Egiptului în istoria civilizaţiei este Luxor, în apropierea căruia se pot vizita celebrele monumente antice: Templul Luxor, Templul Karnak, Aleea Sfincşilor, Coloşii lui Memnon, Valea Regilor şi Valea Reginelor, Templul reginei Hatshepsut.
Încep cu Karnak, care nu este un simplu templu ci un complex de temple, coloane, capele, stâlpi, grupuri statuare şi alte construcţii, realizate în Teba, fosta denumire a Luxorului şi fosta capitală a Egiptului antic. Templul lui Amun-Ra din incintă este cea mai importantă clădire a complexului monumental şi cel mai mare edificiu cu destinaţie religioasă construit vreodată. Numele antic al cetăţii era Ipetisut („locul cel mai desăvârşit”), acesta reflectând superioritatea templului asupra altor clădiri de cult egiptene.
Pentru a înţelege amprenta istorică a Karnakului, să spunem doar că a fost construit în mai multe etape, de-a lungul a 1.500 de ani, la care au contribuit generaţii succesive de faraoni, ce au creat o vastă arhivă în aer liber a istoriei scrise în piatră. Să te plimbi prin acest ansamblu monumental este un adevărat eveniment pe care viaţa ţi-l poate oferi, care te face să înţelegi că măreţia sa are ca scop principal impresionarea afectivă şi spirituală a celor ce participau la ceremoniile închinate lui Amun-Ra.
Mi-a atras atenţia şi Obeliscul reginei-faraon Hatshepsut; o inscripţie de la baza ei indică faptul că munca de tăiere a monolitului din carieră a necesitat şapte luni de muncă. Are o înălţime de 30 de metri şi este cel mai înalt exemplar de acest tip din Egipt. Utilizarea unui obelisc este un mister mai mare decât sculptura şi mijloacele lui de ridicare. În timp ce sunt de obicei acoperite cu inscripţii, nu oferă nici o idee despre funcţia lor, fiind notaţii comemorative care indică de cine şi când a fost sculptat. Fascinaţia lor în lumea occidentală este atât de mare, încât aceasta nu s-a putut abţine de a sustrage aproximativ jumătate din numărul lor total, dovada cea mai clară fiind obeliscul de la Luxor, care constituie o celebră atracţie a capitalei pariziene în Place de la Concorde.
Pe o distanţă de aproximativ 3 km, legând templele Karnak şi Luxor, se întinde Aleea Sfincşilor, flancată de o parte şi de alta de aceste vietăţi specifice imaginaţiei egiptene, cu trup de leu şi cap de femeie. Aproximativ 1350 de statui de acest gen au aliniat acest drum, folosit doar o dată pe an în timpul festivalului Opet, când egiptenii defilau de-a lungul lui, purtând statuile lui Amon şi Mut, într-o reconstituire simbolică a căsătoriei lor.
Pe celălalt mal al Nilului, vizavi de oraşul Luxor se află templele şi mormintele de pe Malul Vestic, după cum urmează:
Lângă şoseaua care duce spre monumentele de pe Malul Vestic se află Coloşii lui Memnon, care, chiar dacă au multe fragmente lipsă, sunt foarte îndrăgiţi de turişti. În anul 1350 î.e.n. faraonul Amenhotep al III-lea a construit un templu mortuar şi două statui imense de 23 de metri înălţime, care îl înfăţişau pe el însuşi. Astăzi, nu mai putem admira decât statuile construite din blocuri de cuarţit, transportate din apropierea oraşului Cairo, adică de la aproape 700 km distanţă; din templu nu au mai rămas decât câteva ruine, deşi atunci când se afla în picioare era imens, întinzându-se pe aproximativ 35 de ha. Numele provine de la faptul că aceste statui erau celebre, deoarece cea aşezată mai spre nord scotea un sunet ca de clopot la răsăritul soarelui, care i-a făcut pe greci să creadă că îl reprezintă pe nemuritorul Memnon care îşi saluta mama.
Valea Regilor este unul dintre cele mai bogate situri arheologice din lume, fiind amplasată într-o zonă aridă, între dealuri stâncoase. În timpul celei mai înfloritoare epoci din istoria Egiptului Antic toţi faraonii erau îngropaţi aici, în morminte adânci, de o extraordinară frumuseţe, ornamentate cu imagini închipuind Viaţa de Apoi. Mormintele secrete erau o soluţie pentru ca mumiile faraonilor să dăinuie de-a pururi. Din păcate, hoţii de morminte din vechime au ajuns aici cu mult timp înaintea arheologilor. Până în prezent au fost descoperite 63 de încăperi funerare dintre care 29 pot fi vizitate. Senzaţia pe care am trăit-o parcurgând culoarul lung şi înclinat, care coboară ori în antecameră, ori în sălile susţinute de piloni, la capătul cărora se află camera mortuară, a fost una stranie, care care mi-a adus aminte de blestemul mumiilor sau de morţile suspecte ale multora dintre cei care au avut de-a face cu aceste morminte. Toată lumea se grăbeşte să ajungă la mormântul lui Tutankhamon, dar acesta nu merită cu adevărat atâta strădanie, deoarece este mic, puţin ornamentat, iar toate comorile pe care le ascundea se află acum în Muzeul Egiptean din Cairo.
La câţiva kilometri în sudul Văii Regilor se află Valea Reginelor, aici fiind înmormântate reginele care nu doreau să-şi aibă somnul de veci alături de faraoni. Putem aduce ca exemplu mormântul lui Nefertari, una dintre cele cinci soţii ale lui Ramses al II-lea şi totodata favorita lui. Considerat a fi cel mai frumos din Egipt, întregul mormânt, numit „bijuteria Malului de Vest”, este pictat şi deţine diferite gravuri în perete, în care Nefertari apare alături de zei.
O altă atracţie a Malului Vestic este Templul lui Hatshepsut, situat într-un spaţiu superb, între stânci de calcar. Aura mistică ce îl învăluie se datorează personalităţii lui Hatshepsut, una dintre singurele femei-faraon din Egiptul antic. A condus în nume propriu din 1473 î.e.n. până în 1458 î.e.n., având o domnie lungă şi importantă, depăşită doar de cea de 21 de ani a Cleopatrei. Şi-a accentuat puterea apărând în portrete cu barbă sau alte însemne ale faraonilor, doar pentru a-i pune la punct definitiv pe cei care o urau. Domnia ei a fost una de succes, marcată de un comerţ înfloritor, câteva campanii militare învingătoare, construirea sau restaurarea unor temple, printre care şi cel mai impresionant proiect arhitectural al reginei – locul ei de odihnă de veci, adică templul care îi poartă numele.
Prin această relatare am vrut să sugerez cu propria-mi experienţă faptul că Egiptul antic a avut o influenţă importantă asupra timpurilor care au urmat. Aceasta a făcut ca arta şi arhitectura să-i fie preluate pe scară largă; antichităţile din vechiul Egipt sunt expuse în toate colţurile lumii iar ruinele sale monumentale au inspirat şi îmbogăţit imaginaţia multor scriitori şi turişti timp de multe veacuri.
Gianina BURUIANĂ