Copenhaga – bijuteria regală a Nordului
Printre bucuriile vieţii mele profesionale se numără şi aceea că în perioada 26 octombrie 2025 – 2 noiembrie 2025 am urmat cursul The Well Being Code: Energy Tools and Mind-Body Activities for Self-Care, care s-a desfăşurat în capitala Danemarcei, ocazie cu care am vizitat acest uluitor oraş, care şi-a pus o amprentă foarte puternică asupra mea.
Ce este de fapt atât de remarcabil în Copenhaga? În primul rând atmosfera relaxată şi calitatea vieţii, combinaţia rară de calm, design şi viaţă urbană inteligent organizată, în care totul pare gândit să fie sigur şi prietenos, într-un confort fără grabă. Cultul mersului pe bicicletă şi al joggingului determină ca mii de oameni să se mişte fluid, aproape fără zgomot, ceea ce dă oraşului o linişte surprinzătoare. Nu poţi rămâne nepăsător nici în faţa arhitecturii moderne îmbinată cu clădiri istorice perfect păstrate, ceea ce face ca în câteva minute să treci de la palate vechi de înaltă ţinută la clădiri futuriste de sticlă.
Primul meu popas a fost la Amalienborg, actuala reşedinţă a familiei regale daneze, care impresionează printr-o uşoară austeritate şi prin senzaţia de spaţiu deschis. Cele patru palate identice, aşezate simetric în jurul pieţei creează o ambianţă foarte ordonată şi monumentală, dar fără ostentaţie, pentru că stilul rococo danez e mai sobru decât cel francez, nefiind atât de încărcat. În mijlocul pieţei regale se află statuia ecvestră a lui Frederik al V-lea, una dintre cele mai mari din Europa. Schimbarea gărzii, la orele prânzului, reprezintă un moment vizual foarte puternic: uniforme albastre, muzică militară, totul într-un ritm foarte echilibrat, foarte nordic. Şi, surpriză, printre piesele din repertoriu se mai strecoară şi câte una modernă, cum a fost cea la care am fost martoră, Viva la Vida a formaţiei Coldplay. La auzul acesteia, mulţimea a murmurat încântată, dar în loc să savureze momentul, s-a grăbit să înregistreze, astfel încât numerosul public prezent s-a transformat într-o mare de oameni cu braţul ridicat şi ochii aţintiţi în telefoane…
De pe calul său uriaş, Frederik al V-lea priveşte spre Marmorkirken (Biserica de Marmură), un dom uriaş, considerat cel mai mare din Scandinavia, care, cu rotunjimea lui perfectă şi piatra deschisă la culoare generează cel mai fotogenic cadru din toată Copenhaga. În jurul monumentului se află statui impozante ale unor personalităţi ale vieţii spirituale daneze. M-am oprit cu pioşenie în faţa a două dintre ele: Grundtvig şi Kierkegaard. Grundtvig (1783-1872), nume sinonim cu renaşterea naţională daneză, este considerat şi părintele educaţiei, deoarece a promovat ideea învăţământului pentru toţi, nu doar pentru elite şi a educaţiei pentru viaţă, nu doar pentru examene. Kierkegaard, duşmanul abstracţionismului lui Hegel, în doar 42 de ani de viaţă (1813-1855) a dezvoltat un sistem filosofic magistral, care îl plasează drept iniţiatorul existenţialismului. Pentru el au contat individul, alegerile personale, libertatea şi ideea că trebuie să ne asumăm propriul destin.
În imediata apropiere se află Mica Sirenă, simbolul Copenhagăi, inspirată de basmul lui Hans Christian Andersen, autor care ne-a fermecat copilăria multora dintre noi. Ajungând în faţa statuii îţi dai seama că faima ei nu are la bază o dimensiune impresionantă, ci faptul că reprezintă poezia, nostalgia şi imaginaţia nordică. Este foarte fotografiată, deşi este simplă şi modestă, sculptorul Edvard Eriksen surprinzând perfect tristeţea personajului prins între două lumi. Pare vie, parcă tocmai ieşită din poveste, datorită amplasamentului inspirat, pe o stâncă, pe malul mării, cu valurile bătând uşor piatra.
Am stăruit câteva ore şi în Tivoli, unul dintre cele mai vechi parcuri de distracţie din Europa (fondat în 1843), al cărui farmec derivă din faptul că este un amestec surprinzător de grădini, carusele, decoruri istorice, restaurante, chioşcuri, într-o modalitate care nu implică deloc fenomenul kitschului. În acestă perioadă Tivoli era pregătit pentru Halloween, când danezii chiar ştiu să transforme totul într-un basm, prin combinaţia de vintage, lumini calde şi decoruri tematice, cu dovleci uriaşi sculptaţi, schelete, pălării de vrăjitoare, spectacole şi tot felul de instalaţii electrice.
O vizită de neuitat a fost aceea la Muzeul Naţional al Danemarcei – cel mai important aşezământ de istorie şi cultură din ţară, ce prezintă nu numai parcursul danez, ci şi al întregii lumi, din preistorie până în modernitate. Printre exponatele speciale am remarcat în primul rând Carul Soarelui, cea mai faimoasă descoperire arheologică a Danemarcei, simbol al epocii bronzului, subliniind ideea că soarele ne este adus de un car magic. Apoi Oraşul Păpuşilor, o lume în miniatură, creată cu migală şi rafinament, formată din mai multe case de păpuşi, fiecare amenajată ca o locuinţă completă. Fata Egtved este o altă descoperire preistorică, dintr-un mic sat din Iutlanda (Egtved), unde un fermier a găsit un mormânt al unei adolescente de 16-18 ani, excepţional de bine păstrat. Printre obiectele acesteia: o fustă scurtă din fire de lână răsucite, o curea din bronz, o bluză din lână şi un pieptene de os. Toate acestea ar putea fi purtate cu mare mândrie şi în zilele noastre şi chiar ar întoarce privirile.
O croazieră pe canalele ce împânzesc oraşul este ocazia perfectă de a vedea din ambarcaţiune cele trei case în care a locuit Hans Christian Andersen (nr. 18, 20 şi 67 Nyhavn), Biserica Mântuitorului cu turnul în spirală, Turnul Rotund, Cartierul Christiania (un experiment social foarte cunoscut dar şi foarte controversat), Opera din Copenhaga (inaugurată în 2005, una dintre cele mai impresionante clădiri moderne din Danemarca şi un exemplu perfect de arhitectură contemporană scandinavă – minimalistă, grandioasă şi în acelaşi timp caldă – a cărei faţadă din sticlă permite să vezi în interior şi creează seara un joc superb de lumini), Biblioteca Regală cunoscută sub denumirea de Diamantul Negru (o altă clădire imensă din sticlă care îţi taie respiraţia), Noul Teatru Regal Danez etc.
La rândul său Muzeul Copenhagăi ne oferă o călătorie prin istoria acestui oraş, de la epoca vikingă până în prezent. La parter, expoziţia temporară The Sound of Copenhagen te familiarizează cu elemente interesante despre sunetele specifice urbei de-a lungul timpului, spre exemplu cele ale portului, cele datorate aglomerărilor din apartamente, felul cum îşi promovau comercianţii marfa, cum îşi făcea reclamă poştaşul etc. Am stat şi m-am minunat de spiritul acestui popor şi de creativitatea lui, în stare să facă din nimic, ceva demn de toată lauda.
De multe ori mergând pe bulevardul Hans Christian Andersen am trecut pe lângă Primărie, unde se află şi lucrarea lui Jens Olsen, celebrul ceas mecanic astronomic complex. Acesta deţine mai multe recorduri printre care: are 12 mecanisme care lucrează împreună, are 15.448 componente mecanice, are una dintre cele mai lente roţi din mecanism cu un ciclu complet de rotaţie de 25.753 de ani, este foarte precis etc. Este expus într-o vitrină de sticlă şi merită văzut pentru că este un obiect de inginerie şi artă mecanică extrem de rafinat, nu este doar un ceas, ci un mic planetariu mecanic, arată nu doar timpul, ci şi fenomene cosmice (Lună, Soare, planete) şi este dovada perseverenţei lui Jens Olsen, acest ceasornicar care a petrecut zeci de ani pentru finalizarea proiectului.
Castelul Rosenborg, construit de Christian al IV-lea – cea mai importantă figură din istoria daneză – este un exemplu excelent de arhitectură renascentistă olandeză: cărămizi roşii, ferestre ornamentate, turnuleţe ascuţite, detalii elegante din piatră, toate realizând o nouă imagine de poveste. Excelent conservat, m-a impresionat prin colecţia de tablouri, mobilierul regal, tapiseriile ce prezintă victorii militare, Sala Tronului (unde veghează leii de argint). Perle, diamante şi alte pietre preţioase plasate în coliere, coroane, tiare, sceptre, inele – iată cum se înfăţişează publicului colecţia bijuteriilor Coroanei Daneze, ce poate fi văzută aici.
Am aşteptat cu nerăbdare să intru în Biblioteca Regală, adică în Diamantul Negru. Mi-a plăcut să mă plimb prin acest sanctuar al cărţilor, să privesc studenţii care învăţau sau se relaxau la o cafea, să admir de pe scările rulante imaginea celor şase etaje ale modernului imobil. În expoziţia permanentă de la etajul I, pe lângă faptul că am văzut scrisori ale lui Hans Christian Andersen, o Biblie a lui Gutenberg şi multe alte cărţi care au marcat istoria, am ascultat la căşti şi finalul poveştii Mica Sirenă, foarte frumos interpretată.
În drumul de întoarcere spre hotel mi-a atras atenţia o clădire foarte impunătoare, în stil clasic, acesta fiind motivul pentru care am intrat şi în Gliptoteka, un muzeu remarcabil axat pe sculptură şi artă clasică, dar şi pe pictură modernă şi post-impresionistă. Nu pot uita colecţia Gauguin, minunatul Sărut al lui Rodin şi Grădina de iarnă – acel spaţiu central deosebit de pitoresc, pentru relaxare, cu palmieri şi vegetaţie luxuriantă, fântâni şi cupolă de cupru.
Dar capitala daneză înseamnă şi Palatul Christiansborg, unde am avut norocul unui tur ghidat în limba engleză. De fapt ghidul, un danez chipeş, pătruns de importanţa misiunii sale, ne-a prezentat doar partea deschisă publicului, şi anume Royal Reception Rooms – un ansamblu impresionant de camere ceremoniale folosite de familia regală daneză pentru evenimente oficiale. Acest palat este de fapt fosta reşedinţă regală şi în prezent adăposteşte pe lângă cele menţionate mai sus, şi Parlamentul, Curtea de Justiţie şi biroul premierului.
În ultima mea zi în Copenhaga m-am plimbat pe jos ore în şir de drag de acest oraş şi de locuitorii săi. Merită să ne întrebăm de ce în această ţară nu vezi oameni posaci şi trişti, cu toate că vremea este foarte vitregă, viaţă este extrem de scumpă (o cafea la restaurant costă 8 euro) şi probabil trec şi ei prin criza care afectează tot globul. Am înţeles cât am stat acolo că ştiu să preţuiască fiecare clipă şi să evite conflictele preferând dialogul, pun mare preţ pe comunitatea lor şi pe responsabilitatea socială, au un stil de viaţă activ şi apropiat de natură, se tratează unii pe alţii cu modestie şi simplitate fără a sublinia poziţia socială (regele şi regina nu stau niciodată pe tron, tocmai pentru a arăta apropierea faţă de popor). Şi ţin mult la conceptul lor esenţial care se numeşte hygge, adică o combinaţie între confort, căldură, atmosferă relaxantă şi timp de calitate petrecut cu cei dragi.
Gianina BURUIANĂ