Chiar de la primul contact cu această carte – „400 de ferestreˮ, de Giuseppe Masavo (editura Limes, Cluj-Napoca, editor Mircea Petean, colecţia Magister) – cititorul va fi incitat, atât prin insolitul titlu cât şi prin imaginea de pe copertă (realizată de Cristian Cheşuţ), să descopere, la lectură, sensuri şi semnificaţii neaşteptate. Îl avertizăm însă că nu le va sesiza decât după ce va parcurge în întregime textul aşternut pe suprafaţa celor peste 100 de pagini.
Cititorul cărţii lui Giuseppe Masavo va avea surpriza să i se dezvăluie o serie de „ferestreˮ prin care autorul îi permite/propune să privească spre lume şi nu în ultimul rând, spre sufletul său, pe parcursul textului structurat în două părţi (,,Jocul cu parantezeleˮ şi „Corzi, batistuţe, cercuri… bisericiˮ), la rându-le, compartimentate prin titluri incitante.
În primul compartiment al cărţii – „Jocul cu parantezeleˮ – alcătuit din 14 momente, autorul, cu toate simţurile treze, atent şi inspirat de viaţa din jur, o receptează în toate aspectele ei: de la întâmplările banale, diurne sau nocturne, la marii filosofi ai antichităţii (Platon), sau scriitorii clasici din literatura universală (Dostoievski, de ex.; nu este uitat nici Nichita Stănescu). Astfel reuşeşte să alcătuiască un tablou al lumii ca un puzzle, asemănător unei opere de artă, în culori deosebit de tari, încercând să răspundă/şi să ne răspundă la întrebarea „Ce se întâmplă cu lumea?ˮ Totodată ni se atrage atenţia asupra unor mari adevăruri: „viaţa ca şi matematicile/plină cu semne esoterice/pe care o minte dughie/nu le înţelegeˮ sau „viaţa e previzibilă, o linie şerpuindă inima un mecanism stereotip zăcământ/aurifer moartea atât de aproape încât îţi devine prieten…ˮ; iar în final ţine să precizeze propria-i părere despre poezie: „poezia creşte la sat la oraş/în lună pe soare în praf într-o altă dimensiune/pe marginea şanţului în gura beţivului pe ţeava tunuluiˮ.
Din cele 20 de texte (incitante atât prin tematica lor cât şi prin ineditul, frumuseţea şi inspiraţia poetului) ce alcătuiesc compartimentul al doilea al cărţii, semnalăm în ordinea includerii lor în volum doar câteva poeme. Mai întâi, „Romanţa felinarelor curţii domneştiˮ– poem dedicat frumuseţilor oraşului natal al poetului, oraş prezentat în toate „etajele luiˮ, în care nu uită să-i aşeze, la loc de cinste pe poeţii locului şi nu numai. Tot aici nu trece cu vederea intervenţia primăriei, care cu pasajul ultramodern – „o monstruozitate de betonˮ spunem noi – „a deranjat morţii/nu ştiu ce arhitect a gândit/parcările scările rulante/fântâniţele/boscheţii ornamentali/pornind/chiar din oasele lorˮ, spune poetul, care mai departe include şi un blestem pe care-l reproducem spre luare aminte: „cine a inventat ceasul/ceas să se facă/în două limbi să ajungă/ca arcul să se-ntindă/ca rotiţele să ticăie/nisip să se facă/vânt să-l spulbere/dumnezeu să-i dea pedeapsăˮ.
Cititorul avizat nu poate trece cu vederea poemul „Rânduri oarecum patrioticeˮ, ce conţine o frumoasă poezie de dragoste dedicată iubitei pe care nu pregetă să o admire chiar în biserica domnească, sub privirile impasibile ale domnitorului ctitor Ştefan cel Mare, dintr-un tablou „cu ochi ageri de om aprig la mânieˮ, cum zic cronicile. De fapt întregul text este un poem dedicat frumuseţii feminine: „Ştefan cel Mare se uită la genunchii tăi cu miros de flori de/câmp/care se rostogolesc în mine/din minte începând/ca apele cascadei cailor şi-ale duruitoarei/(şi-ale niagarei şi-ale victoriei)/la genunchii tăi se uită/cărora mă rog în/fiecare dimineaţă zilei ce vine/să vină/la prima oră/să te abandoneze într-un/coşuleţ lângă uşăˮ.
Nu puţine ferestre din cele 400 sunt deschise de Giuseppe Masavo cititorului, oferindu-i o privelişte plină de aspecte din viaţa social-politică contemporană de la noi (,,vorbeşte despre legislaţia rutieră, dreptul la viaţă al animalelor/roşia montană, subiectul tău preferat (sfârşit al unei mari iubiri)/fără nici o noimăˮ) sau de aiurea (,,din rusii vine un vânt cu o mie de guri/tot din nord ţârcovnici cu icoane furate/şi stepe şi ierni – cu siberii, cărări şi păduri/şi clopote poleite cu har siderate…ˮ).
În „ş.a.m.dˮ, ca în întreg volumul, prin cele „400 de ferestreˮ ale minţii şi sufletului poetului dau năvală toate impulsurile vieţii din afară, receptate cu toate simţurile fiinţei umane, ascuţite la maximum, apoi transformate în metafore aşezate ca după un dicteu automat, într-o formă stabilită cu mult timp înainte de inegalabilul Caragiale în cunoscuta proză „La moşiˮ: „ …colecţionar de vechituri cercei/piercinguri inele brăţări lanţuri/ coliere broşe sfetnice candele pendule/ chei broaşte şilduri yale mânere/ cleşti/ ciocane topoare nicovale roţi căruţe/ şi/ţiganii lui tarcovski, ruşii lui cehov/ ai lui tolstoi chiolhanuri cu cărnuri/cu vinuri cu femei trecute/şi tinere/…ˮ
Mai reţin atenţia în mod deosebit referirile la competiţiile vieţii, pentru ca, în sfârşit, în „Ultimul CVˮ să-şi pună o întrebare pe care o vor gândi cu glas tare cei mai puţin obişnuiţi cu astfel de literatură: „oare ce-a vrut să spună cu asta?ˮ. Desigur, cititorii care vor „rezistaˮ şi vor duce lectura până la acest ultim vers.
Toate aceste imagini, văzute prin cele „400 de ferestreˮ ale sufletului său, sunt transformate cu o ştiinţă aparte în poezie de către Giuseppe Masavo; fără îndoială ne aflăm în faţa unui poet de o originalitate inconfundabilă în peisajul contemporan al poeziei.
Constantin TOMŞA