În condiţiile vremii în care vieţuim, cînd familia pierde, uneori, destul de uşor busola educaţiei, preocupată mai mult de existenţa cotidiană, într-o societate în care se confundă frecvent valoarea cu nonvaloarea, tinerii găsesc anevoios un model autentic în care să creadă şi pe care să-l urmeze. Ceea ce se etalează astăzi ca model pare mai degrabă un pseudomodel. În această conjunctură, sarcina şcolii şi a pedagogului sporeşte în dificultate, avalanşa falselor valori părînd de neoprit…
În contemporaneitate, ideea de model trebuie privită dintr-o perspectivă mai largă. Nu mai poate fi raportată la un singur individ, ca persoană care însumează calităţi de excepţie. Auzim făcîndu-se referiri privind valoarea unui cercetător, intelectual, profesor, sportiv, actor. Seria poate continua pînă a numi aproape toate profesiile care sunt exersate în lume. O persoană considerată model dispune de calităţi deosebite aflate la valoare maximă de exprimare într-un anumit domeniu de manifestare umană. Importantă este însă valoarea morală fără de care celelalte virtuţi nu ar putea fi puse în lumină.
Strada şi media sunt spectaculoase în sine şi, ca atare, atractive în conţinut şi formă, mai ales pentru copii şi tineri, aflaţi încă departe de puterea discernămîntului. Există, în adolescenţă, tentaţia de a imita cu orice preţ. Un motiv ar fi şi atragerea atenţiei măcar şi pentru o zi, ieşirea în faţă avînd mare importanţă la o anumită vîrstă, indiferent cum, mai ales în lumea comunităţii, grupul de stradă avînd alte criterii de organizare decît cel şcolar.
Spectacolul stradal, unele emisiuni televizate induc ideea că totul este facil, că poţi duce o viaţă uşoară, fără muncă, fără carte, că lumea clubului de noapte te poate scoate în faţă. Ele aduc un prejudiciu serios actului educaţional promovat de familie şi de şcoală.
Puţini ochi sesizează un model autentic. Adevăratul model se lasă greu descoperit, nu are nimic spectaculos. În schimb, lumea cîntăreţilor, lumea sportivilor, lumea manechinilor au un serios impact asupra tinerilor. Ele oferă modele vrînd-nevrînd. Dacă selecţia ar funcţiona, nimic rău în asta. Căci şi în domeniile respective apar valori autentice care adună la baza devenirii lor serioase sacrificii, renunţări, ore de muncă epuizantă. Surprinzător, cei mai mulţi adolescenţi care îşi aleg modele din lumea sportivilor, manechinilor sau cîntăreţilor nu cunosc mai nimic din etapele drumului parcurs de respectivele persoane. Mai mult, nu cunosc nimic despre viaţa personală sau despre familia acestora. Valoarea morală, în această împrejurare, nici nu intră în discuţie.
De cele mai multe ori, viaţa arată că etalonul se află în preajma noastră, în familie, la şcoală, printre rude, prieteni, cunoştinţe. Poate fi părintele un model? Cu siguranţă! Poate fi pedagogul un model? Desigur! Şi încă unul autentic pentru că este înzestrat cu ştiinţa îndrumării, avînd studii care îl recomandă în această privinţă.
Societatea are modele? Sigur că da, în măsura în care are la bază iubirea semenului faţă de semen şi se sprijină pe respectul faţă de legea umană.
Există un model ideal? Greu de spus, greu de găsit. Istoria umanităţii oferă numeroase exemple de personalităţi de excepţie. Dar nu credem că modelul ideal are prioritate în momentul de faţă. De cele mai multe ori, un gest, o faptă bună pot deveni exemple pilduitoare pentru un tînăr în plină formare. A regăsi într-o persoană autenticul, bucuria şi curajul întreprinderii faptelor bune înseamnă a găsi modelul.
Se află în jurul nostru oameni care valorifică potenţialităţi, talente, calităţi cu un firesc ce impresionează. Merită să menţionăm că a avea un model este un frumos exerciţiu de admiraţie. Reuşita depinde de cîtă distanţă se lasă faţă de cel admirat, prin propria detaşare, prin cunoaşterea de sine. Urmează să se descopere de către fiecare autenticul, particularitatea care stă la baza exersării rostului în viaţă.
Şcoala este spaţiul multor întîmplări vii, atrăgătoare, provocatoare. Ele rămîn mereu în pachetul prioritar cu amintiri, cu bunele şi relele care ne-au marcat anii copilăriei. Elevi şi profesori, profesori şi elevi! Eterna ecuaţie educaţională! Elevul şi profesorul formează, în multe situaţii, o echipă conjuncturală. Rareori elevul are posibilitatea să-şi aleagă prin propria voinţă educatorul, cel puţin în momentul de faţă.
Profesor Leonard ROTARU
(continuare în numărul viitor)