Gheorghe Iacomi, a rămas în conştiinţa comunităţii nemţene (pe lângă calitatea sa de medic excepţional care a contribuit la alinarea suferinţelor multor bolnavi) ca fiind întemeietorul turismului modern în ţinutul Neamţ.
• Medic pe front
Născut pe 19 aprilie 1914 la Piatra-Neamţ, unde a urmat şcoala primară şi Liceul „Petru Rareş”, Gheorghe Iacomi a studiat medicina, anii I-IV la Cluj-Napoca, şi anii V-VI la Bucureşti, absolvind-o în anul 1939. Trece prin toate treptele de confirmare a calităţii de medic, practicând medicina în Bucureşti, între 1936-1939.
În timpul celui de-al doilea război mondial a fost medic pe front, mergând în prima linie până la cotul Donului. În 1942 a revenit la Piatra-Neamţ, unde a profesat ca medic specialist chirurg (1942-1949) şi apoi ca medic primar chirurg până la pensionare (1978).
În cadrul Spitalului Judeţean Neamţ a fost medic şef de secţie, iar în perioadele 1948-1949 şi 1957-1958 a fost director al aceleiaşi instituţii.
După pensionare, a profesat în cadrul Policlinicii Piatra-Neamţ, la cabinetul de Medicină Sportivă, până în anul 1984.
• Performer al chirurgiei româneşti
Dovedind o largă cuprindere a domeniului chirurgical, a abordat vârfurile specialităţii sale, ca grad de dificultate şi tehnică, fiindu-i recunoscută precizia şi rapiditatea în executarea actului operator chirurgical şi, în consecinţă, a fost considerat unul din medicii chirurgi de excepţie din ţară.
A fondat Filiala Neamţ a Uniunii Societăţilor de Sţiinţe Medicale din România (1948) şi, de asemenea, a fost iniţiatorul Consfătuirilor Chirurgicale din Moldova (1971).
A obţinuţ brevet de invenţie (colectiv) pentru patul de terapie intensivă (1966). A prezentat peste şase sute de comunicări în cadrul congreselor şi conferinţelor interjudeţene de chirurgie, din care circa şaptezeci au fost publicate în revistele de specialitate.
Drept recunoaştere a activităţii sale şi ca urmare a faptului ca a fost întemeietorul şcolii moderne medico-chirurgicale în ţinutul Neamţului, în 1981 i s-a conferit premiul „Bisturiul de aur”.
• Întemeietor al turismului montan nemţean
A iubit mult muntele, a străbătut aproape în întregime Carpaţii României, peisajul stâncos al Pietrei Craiului rămânând permanent punctul său de referinţă. Marea sa dragoste a fost însă Ceahlăul, pe care l-a învăţat, l-a cunoscut şi l-a stăpânit cu pasiunea şi severitatea profesionistului. Interesul său nu a vizat doar muntele ca formă de relief, ci acel etos, acea lume pe care doar el o poate ascunde: oamenii şi obiceiurile lor, într-un spaţiu geografic limitat şi guvernat de legile aspre ale naturii.
Începând din 1939, a fost membru al Clubului Alpin Român, făcând parte din colectivul de conducere al acestui organism. A fost, împreună cu bunul lui prieten profesorul Gheorghe Amaicei, iniţiatorul concursurilor de drumeţie şi orientare turistică „Ştafeta munţilor” şi „Amicii drumeţiei” (1974), punând bazele turismului montan şi ale Salvamontului în judeţul Neamţ.
A fost preşedinte al Asociaţiei Turistice „Prietenii Ceahlăului” şi preşedinte de onoare al „Alpin Club Petrodava” Piatra-Neamţ.
• Cercetare montană şi autor de articole despre drumeţie
Gheorghe Iacomi a îmbogăţit literatura de turism şi ocrotire a naturii colaborând cu articole în publicaţii naţionale („România pitorească”, „Muntele”) sau locale, în rubrici precum „Atlas turistic”, „Ocrotiţi natura”, „Drumeţind în Ceahlău cu dr. Gh. Iacomi”.
Activitatea de cercetare privind masivul Ceahlău s-a concretizat în lucrările: „Ceahlău – ghid turistic”, ediţia I – 1961, ediţia a II-a – 1969 (coautor – Sanda Nicolau); „Harta turistică a masivului Ceahlău” – 1983; „Ceahlăul în spiritualitatea românească” – 1995; „Din trecutul vieţii monahale şi creştineşti în zona Ceahlăului” – 1998; „Ghid turistic şi din istoria turismului în Ceahlău – invitaţie la pelerinaj” – 2000.
Dr. Gheorghe Iacomi a trecut în nefiinţă în octombrie 1991, dar nu a fost uitat: sala de operaţie în care a profesat în cadrul Spitalului Judeţean Neamţ îi poartă numele, o stradă din zona centrală a oraşului se numeşte Dr. Gheorghe Iacomi, iar Clubul EcoTuristic „IACOMI” (care se mândreşte că-i poartă numele) îi duce visul despre munte mai departe.
De altfel, la initiaţiva „CET IACOMI”, în anul 1998 dr. Gheorghe Iacomi a fost declarat cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Piatra-Neamţ.
Prin calităţile morale şi prin profesionalism, dr. Gheorghe Iacomi şi-a facut datoria faţă de OM şi MUNTE iar mâna nu i-a tremurat niciodată nici pe bisturiu, nici pe piolet. (sursa: Clubul EcoTuristic „IACOMI” Piatra-Neamţ, www.cetiacomi.ro)
La comemorarea a douăzeci de ani de la trecerea sa în nefiinţă, Clubul CET IACOMI a reeditat o parte din scrierile sale, totul strângându-se între copertele cărţii „Cărări în Ceahlău” (Editura Acţiunea, Piatra-Neamţ, 2011).
Valentin ANDREI


