„Basarabia e un copil cu inima în afara pieptului. Inima Basarabiei trebuie pusă la locul ei. Locul ei este limba română, istoria românilor, credinţa strămoşească” (Grigore Vieru)
În urmă cu 8 ani, la 18 ianuarie 2009, un cumplit accident de maşină curma viaţa lui Grigore Vieru, poetul „podului de cuvinte”, cel care a cântat toată viaţa lui dragostea de ţară, de limba română şi a visat la unirea între fraţi.
Grigore Vieru s-a născut în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru. A absolvit şcoala de 7 clase din satul natal, urmând şcoala medie din oraşul Lipcani.
În anul 1957 debutează editorial, în timpul studenţiei, cu o plachetă de versuri pentru copii, „Alarma”, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, facultatea Filologie şi Istorie, angajându-se ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă” (actualmente „Noi”) şi la ziarul „Tânărul leninist” (în prezent „Florile Dalbe”). La 8 iunie 1960 se căsătoreşte cu Raisa, profesoară de limba română şi latină, şi se angajează ca redactor la revista „Nistru”, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960-1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.
În anul 1968 apare volumul „Numele tău”, cu o prefaţă de Ion Druţă, carte care devine, chiar în anul apariţiei, obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană.
În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează mănăstirile Putna, Voroneţ, Suceviţa, Dragomirna şi Văratec.
În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială, pe care poetul o onorează, vizitând Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În 1977, tot la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soţia, mai multe oraşe din România, între care Bucureşti Constanţa, Cluj-Napoca şi Iaşi.
În 1988 i se acordă „Diploma de Onoare Andersen”, cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii.
Grigore Vieru a fost una dintre cele mai puternice voci ale Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale având un rol important în deşteptarea conştiinţei naţionale a românilor din Basarabia. „Marea poezie românească am descoperit-o nu la şcoală, pentru că ea era interzisă, ci din proverbele noastre care nu puteau fi interzise, din cântecele noastre populare pe care le auzeam pe la şezătorile la care mergeam cu soră-mea, din ghicitorile noastre… Basarabia e un copil cu inima în afara pieptului. Inima Basarabiei trebuie pusă la locul ei. Locul ei este limba română, istoria românilor, credinţa strămoşească”, spunea poetul.
De altfel, Grigore Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular, aflându-se printre organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM, în care se votează limba română ca limbă oficială şi trecerea la grafia latină.
În anul 1992, Grigore Vieru a fost propus de Academia Română pentru Premiul Nobel pentru Pace şi i s-a conferit titlul onorific de „Scriitor al poporului din Republica Moldova”. În 1995, poetul a fost ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune.
Anul următor, de Rusalii, Grigore Vieru a pus pe mormântul mamei sale o piatra funerară comună, cu următoarele epitafuri: „Pierzând pe mama, îţi rămâne Patria, dar nu mai eşti copil”, iar pentru sine: „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi”.
Pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie şi a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Chişinău. A încetat din viaţă pe data de 18 ianuarie, la două zile după accident, în urma unui stop cardiac.
La înmormântarea sa, poetul Adrian Păunescu, unul dintre bunii săi prieteni, îi dedica o poezie, din care cităm o strofă doar: „Nefericită vremea noroaielor majore/ Din nou se-aşază vamă şi graniţă-ntre fraţi,/ Aşa că pentru drumul pe care-ai să-l străbaţi/ Îţi murmurăm adio şi iartă-ne, Grigore…”.
Irina NASTASIU