Cînd se vorbeşte despre Tazlău este aproape de neconceput să nu se facă referiri la profesorul de matematică Cezar Ţucu, al cărui nume a depăşit de mult limitele comunei, iar de cîţiva ani a devenit cunoscut şi în lumea scriitorilor. Născut la Blăgeşti, Bacău (21 ianuarie 1951), după absolvirea Liceului „George Bacovia” din Bacău, apoi, a Facultăţii de Matematică – Mecanică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1974) a fost numit profesor titular la Şcoala din Tazlău, deţinînd şi funcţiile: director educativ (1980-1990) şi director (2000 şi în prezent). Aici, a rămas defenitiv, întemeindu-şi o gospodărie model, în tradiţia gospodăriilor tăzlăoane, împreună cu soţia sa, învăţătoarea Maria Ţucu, venită şi ea tot din Blăgeşti. După atîţia ani de muncă la catedră, dar şi în folosul obştii a fost adoptat de comunitate, acordîndu-i-se şi titlul de Cetăţean de onoare al comunei Tazlău. Pentru activitatea didactică, a fost distins cu: Diploma de „Profesor evidenţiat”; „Diploma de onoare pentru promovarea valorilor ştiinţelor în România şi în lume”; „Diploma de onoare la Simpozionul Internaţional Disponibilităţi creative în lume”; „Premiul şi Trofeul de Excelenţă pe 2010, la Primul Simpozion Internaţional Universul Ştiinţelor”; membru în Comisia Naţională pentru Reforma Învăţămîntului. Membru al Societăţii Scriitorilor din Judeţul Neamţ şi Vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale I. I. Mironescu din Tazlău. Redactor, redactor-şef adjunct, redactor-şef al revistei La Tazlău. Redactor la Revista „Antiteze”. Debut editorial: Lumea în 300 de epigrame şi catrene, (1998). Citind unele blesteme şi scrisori ale lui Cezar Ţucu, în revistele „La Tazlău” şi „Apostolul”, primul gînd a fost cel de alăturare a poeziei sale de poezia lui Anton Pann, mai ales, ca formă, muzicalitate şi ton şugubăţ. Pentru C.Ţ., nimic nu mai pare a fi sfînt. Întreaga realitate înconjurătoare, fie că e vorba de comportamentul celor din jur, de căutarea răspunsurilor niciodată găsite la marile întrebări ale omului, la viaţa politică, socială, culturală etc., toate sunt luate peste picior, persiflate. Nu ezită să se autopersifleze, minimalizîndu-şi propria creaţie (o fi cochetărie poeticească, oare?!). Caracteristica generală a poeziei sale, mai ales din blesteme şi scrisori, este folosirea ironiei în toate formele ei, de la aspectele rafinate, prezentate cu eleganţă şi menajamente, la persiflare, autopersiflare, pînă la tonul polemic, violent şi agresiv, sarcastic, de invectivă, al pamfletului versificat, născut din dorinţa de a mai înţepa vreunul cu şfichiul de bici rotit ca să lovească. De-a lungul anilor a colaborat la mai multe publicaţii: „Amurg sentimental”, „Antiteze”, „Apostolul”, „Catharsis”, „Ceahlăul”, „Conta”, „La Tazlău”, „Mesagerul” (titular al rubricii săptămînale „De la Tazlău, scrisori, în versuri”), „Monitorul”, „Jurnalul de Dîmboviţa”, „Revista Sud”, „Telegraful” (titular al rubricii „3 pe zi”, apoi rubrică săptămînală) ş. a.
Este autor al volumelor de versuri: „Lumea în 300 de epigrame şi catrene”, 1998; * „Blestemele şi scrisorile Creatorului”, 1999; „Reforma şcolară şi alte fabulaţii”, 2000; * „Aria figurilor plane”, 2000; „Aproape fabule”, 2001; „Fabule matematice”, 2002; „Alte scrisori şi blesteme”, 2005; „Noi scrisori şi blesteme”, 2007; „Numai blesteme”, 2007; „Scrisori neterminate”, 2010; Este prezent în antologiile: „Scriitori nemţeni”; „Universul Ştiinţelor Europa-România-Iaşi”; „Disponibilităţi creative în lume”; „Emil Bucureşteanu, „Poeţi nemţeni”; a îngrijit ediţia „I. I. Mironescu, „Scrieri” (2006). Ca o recunoaştere a meritelor sale în domeniul literar, în septembrie 2011, a fost primit în rîndul membrilor Uniunii Scriitorilor din România cu titlu de stagiar, conform prevederilor statutare ale acestei organizaţii.
Constantin TOMŞA