E greu să faci filosofie, oricum ai face-o. În ordinea ştiinţelor umane, filosofia e cea mai grea, cea mai totalizantă. Le include pe celelalte şi are ambiţia de a explica totul, de la imanent la transcendent, de la om la Dumnezeu, de la existenţă la felul în care ea se exprimă în limbajul uman. Ce s-ar putea spune, în acest caz, de o „filosofie pentru copii”? Ar fi, poate,mai uşor de predat un concept anume al reflecţiei universale într-un amfiteatru de studenţi, decât să-l „traduci” pe înţelesul celor mai mici! Ei bine, de câţiva ani, pentru cei din ultimele două clase ale ciclului primar, la Şcoala Nr. 2, învăţătoarea Elena Vasiloaei a invitat-o pe profesoara Dumitriţa Vasilca să ţină, în regim opţional, o oră săptămânală de filosofie pentru copii. Platon, Aristotel, Descartes, Kant, Cioran şi alţi coloşi ai gândirii au căpătat simplitatea Micului Prinţ al lui Antoine de Saint-Exupéry, pentru a fi incluşi firesc, cu talent pedagogic şi cu pasiune, în discuţiile „serioase” cu cei mici şi foarte curioşi.
Ce au aflat cei de-a III-a şi a IV-a despre cum se trăieşte şi se cunoaşte întrebând, îndoindu-te şi mirându-te la tot pasul de complexitatea tuturor lucrurilor putem vedea acum într-un excelent caiet-auxiliar, intitulat Filosofia altfel. Revista de filosofie pentru copii (Editura Cetatea Doamnei, 2013). E o cărticică ce reuneşte contribuţii „filosofice” din trei generaţii de cursanţi ai profesoarei Dumitriţa Vasilca, unii deveniţi deja absolvenţi de liceu şi trecuţi de mult de vârsta întrebărilor sâcâitoare. Ultimii, cei din 2013, absolvenţi şi ei de etapă primară, au dat cele mai importante contribuţii. Capitolele cărţii sunt organizate sub titlul „ce crede…”, subsumând texte, cugetări, interogaţii şi desene ale fiecăruia dintre cei 26 de micuţi gânditori, alături de articole mai sobre ale celor mai mari şi fotografii de la varii momente ale protagoniştilor. Rezultatul e remarcabil. Pe de o parte, el arată că se pot face încă lucruri dificile, în educaţie, când există vocaţie şi voinţă, iar pe de alta, că e posibil, în şcoala românească,un bilanţ al unei etape de spectacol al inteligenţei şi al candorii. Într-adevăr, multe dintre textele auxiliarului surprind prin esenţializare, adică exact prin ceea ce urmăreşte, de veacuri, filosofia. Când se întreabă „este posibil să-i cerem realităţii să fie conformă cu gândurile noastre?”, „cum începe gândirea şi de unde porneşte?”, „există lucruri care să aibă aceleaşi relaţii, dar însă părţi diferite?”, „aţi avut vreodată senzaţia că, în timp ce vorbiţi, tot ce spuneţi e greşit?”, se operează o concentraţie maximă de sens, într-un gând limpede, depozitat în doar câteva cuvinte. Şi asta de către copii de numai clasa a IV-a! Filosofia e, pentru ei, „altfel”, dar, în esenţă, e „la fel”, pune, adică, întrebări fundamentale despre adevăr, bine şi frumos.
Caietul celor doi dascăli nemţeni are toate atributele unei antologii filosofice. Dar e şi un instrument de comunicare didactică, respirând prospeţimea primelor întrebări importante despre om şi despre ce-l înconjoară. Cu atât mai meritorie e, deci, activitatea iniţiatorilor săi.
Adrian ROMILA