Ziua Victor Brauner: Avangarda fără sfârşit – Ediţia a XIII-a

Duminică, 14 iunie 2026, Muzeul de Artă Piatra-Neamţ a găzduit cea de-a XIII-a ediţie a manifestării culturale „Ziua Victor Brauner”. Totul s-a desfăşurat sub genericul „Avangarda fără sfârşit”, un eveniment dedicat celebrării operei şi moştenirii artistice a pictorului şi reprezentantului avangardei europene, Victor Brauner. Manifestarea a fost organizată de Comunitatea Evreilor Piatra-Neamţ şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, în colaborare cu Teatrul Tineretului, Complexul Muzeal Naţional Neamţ / Muzeul de Artă Piatra-Neamţ, Uniunea Artiştilor Plastici din România / Filiala Neamţ şi Liceul de Artă „Victor Brauner” Piatra-Neamţ. Programul a debutat la Muzeul de Artă Piatra-Neamţ, unde a avut loc, la ora 10:00, Colocviul „Avangarda fără sfârşit”. Apoi, de la ora 12:00, a urmat vernisajul expoziţiei „Victor Brauner – Opera pe hârtie”, care a reunit gravuri, publicaţii şi afişe din colecţia Galeriei DADA din Bucureşti, fondată de Cristinel Popa. Expoziţia a fost curatoriată de criticul de artă Cătălin Davidescu, care a prezentat acest proiect expoziţional inedit alături de scriitorul şi criticul de artă Emil Nicolae. Evenimentul i-a oferit publicului şansa să descopere aspecte mai puţin cunoscute ale creaţiei lui Victor Brauner, iar expoziţia rămâne deschisă pentru vizitare în perioada 15 iunie – 1 iulie 2026. Evenimentul a continuat la Sinagoga „Baal Şem Tov”, unde s-a vernisat o expoziţie de pictură organizată de Uniunea Artiştilor Plastici / Filiala Neamţ. În final, „Ziua Victor Brauner” s-a încheiat la Teatrul Tineretului, unde s-a vizionat spectacolul „Ghimpl-Netotul”, după Isaac Bashevis Singer, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.

 Red.

Lasă un răspuns