Apostolul-287Descarcă
Categorie: 287,octombrie 2025
Batjocura la adresa învăţământului continuă! – Interviu cu dl Ionel Hociung – preşedinte al Sindicatului din Învăţământ Neamţ
– Domnule Ionel Hociung, abia ce gândeam că Guvernul a epuizat şirul măsurilor prin care a îngenuncheat învăţământul românesc, că iată ne surprinde din nou cu alte dispoziţii nefavorabile pentru dascăli. Despre ce este vorba? – Cu siguranţă trăim cele…
Ziua Mondială a Educaţiei – Omagiu dascălilor care şi-au încheiat cariera
Deja a devenit o obişnuinţă ca dintre evenimentele organizate de Sindicatul din Învăţământ Neamţ să nu lipsească cel din jurul datei de 5 octombrie, când, odată cu Ziua Mondială a Educaţiei are loc şi sărbătorirea colegilor care au ieşit la…
35 de ani… 25 de ani…
1990, ianuarie. Societatea românească trăia din plin schimbările determinate de tragicele evenimente petrecute în decembrie 1989. Încă existau confuzii, neîncredere, căutări, teamă de nou. Oamenii din învăţământ au fost printre cei care au găsit mai repede drumul corect şi la…
„Conferinţa LEXIS – Să înţelegem dislexia!” călătoreşte de la Piatra-Neamţ la Craiova
Pe 8 octombrie 2025, la Craiova, Asociaţia pentru Copii Dislexici Craiova împreuna cu Asociaţia MIRIAS Educational au demarat activităţile ediţiei a II-a a proiectului DISLEXIA – EDUCAŢIE FĂRĂ BARIERE, în cadrul căruia s-a desfăşurat Conferinţa LEXIS, un eveniment dedicat înţelegerii…
EduShift, DIGIPED şi PED@USV – formare în domeniul pedagogiei digitale
Începând cu toamna anului 2024, la nivel naţional, se desfăşoară, timp de doi ani, mai multe programe de formare a cadrelor didactice în domeniul pedagogiei digitale. Printre acestea se numără: EduShift – Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar,…
Cei mai buni între cei buni – tinerii artişti pietreni premiaţi la Évora, în Portugalia
Și în această toamnă (6-11 octombrie 2025), zeci de tineri artişti din ţări ale Europei şi Asiei s-au întâlnit pe meleaguri portugheze, la Évora, pentru a participa la cea de-a XXVI-a ediţie a International Meeting of Juvenile Art. Evenimentul organizat…
Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti – ediţia a X-a – Un festival de vis european
Între 10 şi 25 septembrie 2025, la Chişinău, cu extensii la Bălţi şi Cahul, s-a desfăşurat cea de-a X-a ediţie a Reuniunii Teatrelor Naţionale Româneşti, un eveniment cultural de mare amploare care a oferit publicului din Republica Moldova şi din…
Pulsul scenei la TT
Acest octombrie 2025 este, poate, una dintre cele mai fierbinţi luni din istoria Teatrului Tineretului: pe 3 octombrie am sărbătorit pentru prima dată Ziua Teatrului Tineretului, pe 4 şi 5 octombrie a avut loc premiera Pre pe leak, un spectacol…
Paşi spre succesul copiilor cu tulburări specifice de învăţare
Vineri, 3 octombrie 2025, la invitaţia doamnei Gabriela Bălan, psiholog, iniţiatorul (din anul 2017) şi coordonatorul Centrului de Excelenţă pentru copiii cu T.S.I. – „Paşi spre succes”, Bacău, am participat la deschiderea oficială a activităţilor anului şcolar 2025-2026. Centrul de…
