Prezentam în numărul trecut al revistei câteva informaţii despre educaţia pentru dezvoltarea durabilă, atât de necesară şcolii româneşti în contextul actual. Ea implică iniţiative pentru dezvoltarea unei culturi a respectului reciproc în comunicare şi în luarea deciziilor, îndreptând atenţia, nu…
Categorie: -06. Paşi spre Europa
Amplificarea dimensiunii internaţionale a şcolilor prin proiectele Erasmus+
Pe lângă faptul că asigură managementul operaţional al unităţii de învăţământ şi este direct responsabil de calitatea educaţiei furnizate, directorul unei şcoli din România ar trebui să lanseze şi proiecte de parteneriat cu unităţi de învăţământ din străinătate şi multe…
Direcţia Învăţământ Hânceşti, GALA LAUREAŢILOR, 2019
Devenită un element indispensabil al culturii organizaţionale, Gala Laureaţilor este o acţiune în cadrul căreia se promovează copiii dotaţi, deţinători ai locurilor de top din etapă raională şi republicană. Gala Laureaţilor, organizată de Direcţia Învăţământ Hânceşti, este un prilej de…
Şcoala şi profesorul – nestinse flăcări ale educaţiei neamului
Pe Lilia Hacina, noul manager al Liceului Teoretic Alecu Russo din Orhei, am cunoscut-o la recenta Conferinţă naţională din acest oraş, desfăşurată sub genericul Uniţi pentru educaţie de calitate unde, împreună cu directoarea Isabela Jinaru din Zăneşti, judeţul Neamţ, a…
Educaţia pentru dezvoltare durabilă încotro?
Definind dezvoltarea durabilă drept totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economică axate pe asigurarea unui echilibru între aspectele sociale, economice, ecologice şi elementele capitalului natural, considerăm că o societate durabilă satisface nevoile generaţiei contemporane, dar nu compromite abilitatea generaţiilor viitoare…
A început cel mai important concurs internaţional de arte plastice din Moldova – „Piatra-Neamţ Creativ”, ediţia a III-a
Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ a găzduit joi, 9 mai, vernisajul expoziţiei cu lucrările participante la Concursul Internaţional de Arte Plastice pentru copii „Piatra-Neamţ Creativ”, ediţia a III-a, 2019, eveniment cultural de înaltă ţinută organizat de Asociaţia Culturală „Arte.Ro” în…
Proiectele europene – o cale spre descoperirea de noi valenţe
Profesorul secolului XXI este supus permanent unor noi provocări pentru că educaţia a devenit prioritatea oricărei societăţi europene. Aşadar, ca o consecinţă a acestei constatări, am aplicat pentru participarea la proiectul ERASMUS+ USING E-LEARNING PLATFORMS, derulat în perioada 24.09-28.09.2018, în…
Cercul pedagogic al profesorilor de limba franceză, la Biblioteca Judeţeană
Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ a găzduit, marţi, 2 aprilie 2019, Cercul pedagogic al profesorilor de limba franceză, la care au participat cadre didactice de specialitate din liceele din Piatra-Neamţ şi Roznov. Prima parte a întâlnirii a avut ca temă…
+foto: 21-ap220-foto1.jpg Using E-Learning – curs de perfecţionare în Praga Pentru turistul însetat de cunoaşterea de noi locuri sau dornic de relaxare, Praga se dezvăluie ca un oraş cosmopolit, aglomerat, inedit, cu clădiri mari şi impunătoare, cu străzi largi şi…
Schimb de experienţă şi de bune practici la Piatra-Neamţ
* Dialog simplu şi eficient între sindicaliştii de pe ambele maluri ale Prutului Îmi încolţise demult ideea organizării unui seminar pentru activul sindical din instituţiile educaţionale ale raionului Hânceşti la Piatra-Neamţ. De ce anume la Piatra-Neamţ? Pentru că eu cunoscusem…
