Ştiu, se va spune: iată o intervenţie … „ca nuca-n perete”, acum, la sfârşit de an şcolar! (De fapt, oricare-ar fi momentul abordării acestei probleme, se vor găsi unii care să spună că ideea e anacronică sau că doar „profii” de altădată mai au astfel de preocupări!).
Cu riscul suportării oricăror comentarii şi eventuale acuzaţii, eu îmi exprim convingerea că trebuie abordată serios, anume acum, la încheierea anului şcolar, discuţia despre ţinuta elevilor, iar nu toamna, când se redeschid cursurile. Tocmai acum, când se face bilanţul muncii de pe parcursul unui an, e firesc să se dezbată cu elevii şi părinţii lor, măsurile necesare în vederea unei bune desfăşurări a activităţii din etapele viitoare. În toamnă, după cum am auzit că s-au făcut uneori propuneri pentru o uniformă şcolară, adică atunci când părinţii au foarte multe de procurat pentru elevi dar şi pentru întreaga familie, s-ar putea să fie o receptivitate redusă pentru acest subiect, iar măsurile luate de şcoală în pripă, să fie tratate ca atare. De aceea, cred că profesorii, diriginţii şi directorii de şcoli ar avea datoria să facă de pe acum înţeleasă pe deplin necesitatea stringentă de a se asigura din timp elevilor ţinuta cuvenită şi să se continue, pe tot parcursul verii, această preocupare.
Ar trebui să se ştie că ţinuta vestimentară obligatorie nu a fost, de-a lungul timpului, doar un moft sau o absurditate, ci că ea reprezintă o condiţie esenţială pentru buna desfăşurare a muncii cu un colectiv de elevi. Şi aceasta pentru că activitatea de instruire şi educare are loc într-un anumit cadru, iar şcoala este o instituţie în care toţi elevii sunt şi trebuie să se simtă egali: tuturor li se cere să respecte aceleaşi reguli, sala de clasă nefiind locul în care elevul să se remarce prin lux şi extravaganţă, ci doar prin calităţile intelectuale şi capacitatea de a-şi însuşi disciplinat noile cunoştinţe şi deprinderi de comportament şi muncă.
Există însă elevi care înţeleg mai greu aceste obligaţii şi uneori părinţi care trebuie ajutaţi cu tact, pentru a observa că fac mult rău propriilor copii, oferindu-le vestimentaţie de lux şi accesorii scumpe, inadecvate mediului şcolar. Toate acestea au ca efect deformarea comportamentului elevilor, încurajându-le preocupări care duc la superficialitate şi chiar la aroganţă faţă de cei cu posibilităţi materiale mai restrânse. În astfel de cazuri, tocmai la vârsta când se urmăreşte modelarea caracterului adolescenţilor şi dezvoltarea armonioasă a intelectului lor, ei pot să ajungă la a acorda mai multă atenţie aparenţelor, şi nu esenţei, iar şcoala nu-şi va putea realiza rolul firesc de a-şi instrui şi educa elevii aşa cum se cuvine şi cum societatea are nevoie.
Cerinţele, formulate din timp şi explicate părinţilor, vor putea fi îndeplinite mai bine, iar activitatea în etapele viitoare se va realiza în condiţii propice, cu elevi care nu vor mai avea preocupări, gusturi şi chiar pretenţii vestimentare inadecvate vârstei lor. Determinaţi să acorde mai multă atenţie esenţei, şi nu aparenţelor, elevii ajung să ştie că au ca principale obligaţii însuşirea cunoştinţelor predate la orele de curs, pregătirea pentru lecţii pe baza manualelor, dar şi a lecturilor suplimentare indicate la fiecare obiect de studiu şi prezentarea zilnică la şcoală într-o ţinută corectă, folosind uniforma şi nu alte improvizaţii vestimentare. Acestea sunt condiţii fără de care învăţământul nu-şi va putea realiza firesc menirea, iar părinţii, dacă nu vor înţelege că, atunci când îşi trimit copiii să se instruiască şi educe, trebuie să respecte anumite cerinţe, nu vor avea bucuria de a-i vedea evoluând aşa cum e de dorit.
În această lună în care se desfăşoară bacalaureatul, fiecare dintre noi – profesori, părinţi şi elevi – privim consternaţi pe canalele tv. reportaje în care, alături de absolvenţi cu fireşti emoţii şi bucurii binemeritate pentru reuşita lor, apar destul de mulţi tineri care recunosc deschis că nu s-au pregătit pentru susţinerea acestui examen şi nu au de ce se prezenta sau se prezintă „la noroc”, dar care au, de regulă, o ţinută vestimentară de-a dreptul hilară. E evident că în majoritatea acestor cazuri nici familia dar nici şcoala nu i-au ajutat să înţeleagă rostul pregătirii intelectuale, importanţa examenelor ca momente de bilanţ şi obligaţia de a fi conştienţi de ţinuta cuvenită unor astfel de prilejuri. Dacă profesorii şi părinţii i-ar fi ajutat să înţeleagă că există ţinute adecvate pentru fiecare cadru şi situaţie în care te afli în societate, dacă la cursuri ar fi fost determinaţi să vină zilnic respectându-şi uniforma şi controlându-şi fiecare atitudine, desigur nu s-ar putea să apară frecvent astfel de situaţii sub demnitatea vârstei lor. De asemenea, dacă s-ar fi discutat cu ei despre faptul că vor avea în viaţă de susţinut multe alte examene, interviuri şi probe la care va conta întotdeauna pregătirea, atitudinea şi ţinuta, aceştia ar fi înţeles că sclipiciul accesoriilor, înălţimea tocurilor sau frizura şocantă nu-şi au rostul în astfel de momente.
Gândisem la toate acestea înainte de a fi ieşit de pe băncile liceelor noua promoţie de absolvenţi, în rândul cărora apar, ca în fiecare an, destul de multe cazuri de tineri cu vestimentaţie şi atitudini reprobabile. Îmi propusesem chiar să încerc o astfel de pledoarie în revista noastră, in favoarea ideii de a se reimpune uniforma şcolară, care îşi are, indiscutabil, rolul său benefic în formarea elevilor. La sfârşitul anului 2012, când am asistat, împreună cu alte foste colege de cancelarie, la festivităţile aniversare ale Colegiului Naţional Gheorghe Asachi, ca foste profesoare ale acestui liceu, ne-am exprimat fără reţinere admiraţia pentru spectacolul pregătit de actualul colectiv didactic cu elevii. Trebuie să spun însă că, la un moment dat, am conchis între noi, fostele colege: „ … tot ai noştri erau mai frumoşi!”, referindu-ne la elevii din anii ’70 cu care s-au reînnodat tradiţiile vechilor Şcoli Normale din Piatra-Neamţ. Imediat ne-am dat seama că rostiserăm un adevăr care se referea la ţinuta elevilor de atunci şi la uniformele lor, fără tendinţa de a diminua cu ceva meritele celor de azi.
Ne-am amintit apoi de propriile noastre uniforme şi de faptul că, la Roman, Fălticeni sau Iaşi, pe unde învăţaserăm unele dintre noi, ne mândriserăm cu frumoasele uniforme şcolare pe care le aveau Liceul de Fete Sturza-Cantacuzino din Roman sau Liceul Oltea Doamna din Iaşi, precum şi de matricolele cu iniţialele liceelor, brodate cu fir şi purtate cu mândrie pe mâneca uniformei, aşa cum aveau de fapt şi toate liceele de băieţi sau de fete din Piatra-Neamţ.
Ar mai fi multe de amintit, în sensul celor de mai sus, dar preferăm ca acest articol să fie punctul de pornire al exprimării diferitelor opinii ale cadrelor didactice, părinţilor şi chiar ale elevilor, cu atât mai mult cu cât şi în alte ţări civilizate (vezi Marea Britanie) se constată o schimbare de optică în ceea ce priveşte reintroducerea uniformelor şcolare.
Piatra-Neamţ, 14.06.2013.
Coralia BUNGHEZ