M-au cunoscut bine la Junimea unde fiecare a avut statutul său. Junimistul Iacob Negruzzi nu l-a menajat pe humuleştean.
„Creangă era ţăran din creştet până în tălpi, gras şi gros, nepieptănat şi prost îmbrăcat având doar un talent primitiv”. Maiorescu a fost mai îngăduitor, a văzut în povestitor ” un bun institutor” şi ” un scriitor popular”. Că alţii l-au considerat ” Homer al nostru”, asta e altă poveste. Cel mai autorizat verdict l-a dat G. Călinescu. Ascultaţi: „Ion Creangă e un mare prozator şi numai cititorul de mare rafinament artistic îl poate gusta cum trebuie”. E clar.
Să revenim la calitatea de „bun institutor”. Da, era un bun dascăl şi autor de manuale. Din alea bune. Împreună cu colegii de breaslă: Ienăchescu, Răceanu, Grigorescu… a tipărit: „Metodă nouă de scriere şi citire”, „Învătătorul copiilor” (carte de citire), „Povăţuitoriu la citire după sistema fonetică”. Primele două au ajuns până la a VI-a ediţie. Mai mult, învăţătorul din Păcurari cu locuinţă în Ţicău a fost un înflăcărat adept al ideilor politice susţinute de Conta. Este foarte adevărat că diaconul Creangă şi preotul Grigore Conta – tatăl filosofului- erau buni amicii. Slujeau amândoi la Biserica Bărboi din Iaşi. Orice material ce pleca la Junimea era verificat şi asculat şi de preotul Grigore. El dădea ” Bunul de tipar”. De multe ori la analiza materialului asista şi fiul V. Conta. Când Conta, filosoful e uns ministrul Cultelor şi Instrucţiunilor Publice, Creangă e numit în Consiliul Naţional al Instrucţiunii. Era o recunoaştere a meritelor sale în munca de la catedră.
Cu trecerea timpului cuvântul prietenie şi-a pierdut semnificaţia în cuplul Creangă – Conta. Paradoxal, pe neaşteptate. Motivaţia? Proiectul de lege a învăţământului gândit de noul ministru V. Conta. Multe dintre aceste prevederi îi nemulţumeau pe mulţi învăţători. Proiectul era practic un bisturiu menit să taie din rădăcină tot ce era rău: lenea, nepăsarea, chiulul,… Un exemplu? Art. 138 interzicea cu desăvârşire pedepsele corporale în şcoli şi oferea mai multe drepturi femeilor. De neadmis dom’le! Cum Creangă avea tot mai des accese de violenţă nestăpânită şi mai plesnea loazele leneşe şi obraznice, se vedea direct ameninţat. El care… Paranteză: se cuvine să precizăm că şi la acea vreme existau învătători care nu dădeau cu zilele şi săptămânile pe la şcolile unde erau titulari. Cazuri depistate şi de revizorul şcolar Mihai. Eminescu. Şi alte articole din proiect iritau. Art. 60 pretindea că ” învăţătorii să urmeze regulat la clasa lor, intrând şi ieşind din clasă la ora hotărâtă de regulament”. Cine vrea să respecte legea e bine, cine nu, la revedere. Ce a urmat? Proiectul lui Conta n-a fost votat. Cel mai aprig duşman al proiectului a fost humuleşteanul. Asta dovedeşte încă o dată că de la viaţă te poţi aştepta la orice. De ce? Viata e o comedie!
Dumitru RUSU