Cică, părinţii şcolarilor noştri sunt de trei feluri: „începători”, „avansaţi” şi „indiferenţi”. Evident, între pomenitele categorii sunt deosebiri şi asemănări. Să facem o ţâră de lumină.
„Începătorii” sunt cei mai conştiincioşi, au fost văzuţi în primele rânduri pe 14 septembrie la deschiderea festivă a noului an şcolar. Eram emoţionaţi şi mândrii de moment. Şi ei, şi progeniturile lor. Îşi fac planuri frumoase de viitor împreună. Îşi propun să fie părinţi model. Să nu greşească faţă de kinder. Să ţină o legătură permanentă cu şcoala, cu Doamna. Să-l întrebe zilnic pe ăla micu: „Cum a fost astăzi la şcoală?”, „Ce te-a întrebat învăţătoarea?”, „Ai ştiut sau ai fost tufă de Veneţia?”… Mama vrea să ştie dacă Gigel are capul şi la şcoală. Vrea ca fiul ei să fie Nomber one la carte pe bune. Premiul I nu mai este pentru mulţi un scop în sine. Societatea în care trăim nu este condusă de premianţi şi probabil de asta batem pasul pe loc, de asta suntem în coada cozii la toate.
„Avansaţi” sunt părinţii titraţi, oameni subţiri, de carte, gingaşi. Se implică în viaţa odraslelor prin întrebări subtile, capcană. După ce află ce orar are mâine, îl mitraliază cu un set de întrebări de tatonare. Cam aşa: „Câţi ani a domnit Ştefan cel Mare?”, „Ce lupte importante a dus cu turcii?”, „Cu vecinii ce relaţii a avut?”… După răspunsurile primite, evaluarea este gata. Dacă „juniorul” a învăţat, se felicită, dacă e viceversa, se trimite la tocit. Că aşa am procedat toţi la anii junioratului. Discuţiile purtate de părinte să fie libere, nu după carte. Nu cu ceaslovul deschis să dovedim urmaşului că ştim tot în lumea asta. Sanchi!
„Indiferenţii” sunt părinţii care pleacă la muncă în străinătate şi lasă copiii pe care i-a adus pe lume de izbelişte. Cu fraţii mai mari sau cu bunicii neputincioşi. Nu-i interesează decât locul de muncă din opulentul Occident. Atât. Paradoxal, copiii buni învaţă şi singuri din proprie iniţiativă. Şi culmea, învaţă bine şi la liceu şi la facultate. Termină facultatea cu succes şi, patrioţi, rămân în ţară. Se angajează pe trei lei. Abia atunci îi apucă mânia şi întreabă guvernanţii: „De ce ne-aţi alungat părinţii din ţară?”, „Chiar aşa, de ce?”.
Dumitru RUSU